Romică Pavelescu a murit. Cine a fost Romică Pavelescu? Văd că unii afirmă că ar fi fost ziarist, ceea ce e un neadevăr. Romică, dacă vreţi s-o ştiţi de la noi, a fost orice altceva, a întins cabluri, pentru televiziuni, prin Liban, asta în urmă cu vreo 15 ani, a reparat televizoare cu tranzistori, a fost barman, şef de cârciumă, patron de dugheană, a vândut mezeluri feliate, a fost bucătar şi în cele din urmă operator de nunţi şi de botezuri sărace. Ziarist n-a fost. Nici eu nu sunt ziarist, câtă vreme mă recomand reporter. Întâi de toate, ca să nu omit, Romică Pavelescu a fost un om căruia-i plăcea să viseze.
L-am cunoscut în urmă cu mai bine de 15 ani şi mi-au rămas în memorie vorba lui uşor conspirativă, dialogurile deseori suculente şi şpriţurile de pomină pe care le făceam pe la Poşta 4 sau la Terasa Zoo, uneori începând cu ora 8:00 dimineaţa. A fost un suflet chinuit şi obosit de vremuri. Dar a fost orice altceva, numai ziarist nu. Ziarist nu eşti doar pentru că ajungi, dintr-un concurs de împrejurări, să scrii la un ziar sau să filmezi pentru o televiziune, doar fiindcă patronul respectivei publicaţii nu a avut alte opţiuni sau a avut o noapte mai agitată şi s-a decis c-ar fi timpul să-ţi pună pixul în mână. Nu te faci ziarist. Asta nu este o meserie, este o vocaţie.
În Călăraşi, de altfel, nici nu mai avem ziarişti. Avem angajaţi la ziar. Avem suflete mici care siluesc cuvintele. Avem şi negustori de cuvinte. Avem şi vipere de presă sau violoatori în serie ai limbii române. Avem frustrări şi o suficienţă uneori arogantă. Avem, mai nou, din câte am văzut, şi o „şcoală de presă”, promovată de un imbecil care-i mai lat decât ecranul televizorului şi care se revarsă din scursura OTV-ului. În plus, am avut, iată, şi „clase de jurnalism” care au avortat serii întregi de absolvenţi semianalfabeţi.
Mă uit şi mă bucur că „ziariştii” călărăşeni şi-l asumă pe Romică. Eu n-o să fac asta, că nu-l cunosc numai de 1 an. Îi respect prea mult memoria ca să scriu aşa ceva despre el. Să-l jignesc. De altfel, în această dimineaţă, când am aflat că n-a mai putut să lupte şi s-a decis să moară, n-am făcut altceva decât să-l înjur. Romică, ce p… mă-tii ai făcut?! L-am sunat două zile la rând, dar nu mi-a răspuns nimeni pe telefonul lui mobil. Ştiam, intuiam că nu e bine. Vorba lui Nichita: Salut! Murim!
Mă cutremur, iată, când văd că organizaţiile locale ale partidelor politice n-au pierdut prilejul să adreseze, prin e-mail, către toate celelalte redacţii, mesaje de condoleanţe. P.S.D. spune despre Romică Pavelescu faptul că a fost un „profesionist desăvârşit” şi că acesta „a reprezentat pentru presa călărăşeană un veritabil exemplu de urmat”. Sunt, fără discuţie, afirmaţii fără suport în realitate şi, din această cauză, ele devin lipsite de bun-simţ. Romică n-a filmat nici „Titanic” şi nici n-a fost colaboratorul lui Spielberg. A fost Romică şi-atât, cu bucuriile şi necazurile lui, uneori extrem de numeroase. Romică a fost, cum se spune, un tip de gaşcă. Dar nu faceţi din el ceea ce nu poate suporta!
Deputatul Stelian Fuia spune şi el că Romică a fost „un om de presă”. Până la urmă, avalanşa aceasta de e-mailuri mă determină să spun şi eu ca ei: ce noroc pe Romică! Dacă murea pe vremea când era doar un simplu bucătar, la căminul de distrofici, adică în urmă cu puţină vreme, zău că nu se mai deranja nimeni să-mi umple p.c.-ul cu mesaje de condoleanţe. E-te, draci, ce rău vă pare vouă c-a murit Romică!
Dacă vă spun că ştiam c-o să moară, n-o să mă credeţi. Uneori, am premoniţii. Sau sunt eu tulburat, dracu-ştie! Aseară, în somn, mă certam cu el că mă tot bătea la cap să bem o cafea împreună. Asta făcea de fiecare dată când ne întâlneam, indiferent de ocazie: îmi cerea să bem o cafea împreună, ca-n vremurile bune, când el vindea gogoşi, iar eu făceam barter, scriind materiale publicitare contra ceapă, că doar era la putere guvernarea PSD-istă şi nimeni nu mai avea bani, căci grâul era întotdeauna atins de gărgăriţă.
A murit Romică. Iată, n-am mai avut timp de el. Nici de şpriţuri. Nici de cafele. Şi plâng cu un ochi pentru el şi râd cu celălalt gândindu-mă ce papucii mei vor scrie ăştia când mă voi duce şi eu la Vocea Iadului! He, he, vor răsufla uşuraţi! Salut! Murim!
WhatsApp 