ACTUALITATE

Veselie: Procurorii DNA au dat năvală în Consiliul Județean Călărași / Președintele Iliuță ar fi fost săltat din pat (surse)

Descinderi, în această dimineață, la mai multe adrese de pe raza municipiului Călărași, într-un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța.

Din primele date, oamenii legii au făcut prima oprire la domiciliul președintelui Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, situat pe strada București, în plin centru, dar și la șefa de cabinet a acestuia, Denisa Caraion, fostă condamnată penal într-un dosar de înșelăciune.

Pe lângă Consiliul Județean Călărași, au mai avut loc percheziții, conform surselor presei centrale, la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, dar și la Spitalul Județean de Urgență „Pompei Samarian”.

„Nu dau nici o declarație, nu răspund la nici o întrebare, astăzi. De mâine încolo, da.”

Aceasta a fost reacția Florentinei Stamate, numită recent în postul de manager al Spitalul Județean de Urgență „Pompei Samarian”.

În cursul anului trecut, publicația noastră a sesizat că, pentru perioada 2020 – 2022, în plină pandemie, conform unor documente emise de Casa de Asigurări de Sănătate, s-a constatat o fraudă de 4.405.306 lei din bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

Pe ani, situația se prezintă astfel:

  • 2020 – 445.740,86 lei;
  • 2021 – 1.564.069,34 lei;
  • 2022 – 2.395.495,92 lei.

Cea mai mare parte a găurii făcute bugetului asigurărilor sociale de sănătate, în sumă totală de 3.959.565,26 lei, este dată pe mandatul lui Bogdan Cristian Mihai, ca manager al Spitalului Județean de Urgență Călărași.

În această perioadă, s-au decontat din sistemul public al asigurărilor sociale de sănătate, de către Spitalul Județean de Urgență Călărași, inclusiv medicamente primite drept donații, unele dintre acestea cu termen de garanție redus, uneori de nici o săptămână!

  • Nutricia Early Life România SRL, fosta Danone Baby Nutrition Romania SRL, la 14.12.2020 a fost donat lapte lichid pentru bebeluși. Termenul de expirare era de 20.02.2021.
  • SC Pharma SA a donat, la data de 10.11.2021, Rosuvastatină, un medicament pentru scăderea colesterolului. Termenul de expirare era de 30.06.2022.
  • Compania Națională Unifarm SA a donat, la 11.11.2021, Esketamin Kalceks, un hipnotic utilizat în cazurile pacienților cu urgențe medicale. Termenul de expirare era la data de 30.11.2021.
  • SC Pharma SA a donat, la data de 30.05.2022, cu termen de expirare 4.06.2022, Dextrose 10 %, un carbohidrat cu indice glicemic ridicat.

Absolvent al celebrei Fabrici de diplome X și 0, poreclită Universitatea „Spiru Haret”, Bogdan Cristian Mihai este, astăzi, manager public în cadrul Consiliului Județean Călărași, cumulând pensia cu salariul. S-a pensionat la vârsta de 45 de ani, din motive medicale.

La pensia de 6.992 lei, acesta mai primește, lunar, ca angajat al Consiliului Județean Călărași, suma de 11.973 lei, conform unor calcule.

Soția acestuia, angajată și ea, recent, tot în sistemul public, câștigă 6.000 lei net de la Autoritatea Electorală Permanentă.

Lunar, familia Mihai câștigă, din bugetul public, suma de aproximativ 25.000 lei net!

La Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, în cursul acestei dimineți, era o liniște apăsătoare.

„Din câte știu eu, nu am văzut persoane străine sau cred că nici DNA-ul, că mă gândesc că… După cum vedeți, noi suntem cu ușa deschisă. N-am văzut… Noi aici, făcându-ne treaba, n-am văzut pe nimeni.”

Daniela Arbagic, șefa Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, ne confirmă că, azi, au avut loc descinderi ale procurorilor DNA.

  • Da, au fost astăzi.
  • Ce au căutat?
  • Nu pot să vă spun nimic, deocamdată. N-am ce să vă spun. Probabil că vor declara dumnealor. Au verificat niște documente.
  • Angajări sau achiziții?
  • Să zicem din ambele zone.

Sunt indicii conform cărora, printre altele, procurorii DNA au ridicat documente referitoare și la trucarea unor concursuri de angajare, cel mai notoriu caz fiind cel al lui Alexandru Tatu, fiul primarului comunei Vâlcelele, Ionel Tatu, la Centrul de Abilitare și Reabilitare Vâlcelele, subordonat Consiliului Județean Călărași, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași.

Publicația noastră a mai semnalat, de-a lungul timpului, multe alte cazuri de angajări fictive, la instituțiile subordonate Consiliului Județean Călărași, printre care Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași și Direcția Județeană de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului Călărași, condusă, ultima oară, de Marius Zbârcea, acesta fiind numit, ulterior, director adjunct la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași. Nici azi, acesta nu se afla la serviciu.

La Consiliul Județean Călărași, conform unor surse, au fost ridicate documente care vizează prejudicierea bugetului public al județului Călărași, în cazul firmei de pază Nylvyan, dosarului penal 32/P/2022, constituit tot la sesizarea publicației noastre. În acesta, Vasile Iliuță, Simina Iulia Tudor, Gabriel Dima și Nicoleta Manciu aveau, la începutul acestui an, calitatea de urmăriți penal pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție, prev. de art. 132 alin 1 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 C.P., cu aplic. art. 35 lin 1 C.P.

De la Consiliul Județean Călărași, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au plecat în jurul orei 14:00.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker