
Zoofilul din Călărași locuiește pe strada Libertății, într-o casă dărăpănată. Se numește Stanciu Nicolae și a fost arestat preventiv în cursul zilei de miercuri, 14 octombrie, la solicitarea procurorilor din cadrul Parchetului de4 pe lângă Judecătoria Călărași.
Fapta a fost sesizată la data de 11.10, în jurul orei 12:40, prin apel la 112, iar polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au demarat verificări, stabilind că un bărbat, în timp ce se afla la domiciliul său din municipiul Călărași, ar fi întreținut relații sexuale cu un exemplar canin.
„Ca urmare a activităților investigativ-operative și a administrării probatoriului, desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, față de bărbatul în cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zoofilie”.
În curtea acestuia sunt doi căței de talie mică, metiși de bichon maltez.
„Se știe la poliție cum s-a-ntâmplat. Cum s-a dat comunicat, ce s-a specificat acolo, așa s-a-ntâmplat în realitate.”
- Cu care dintre cei doi?
- Mai contează acuma?
Cel care ne declară este unul dintre cei doi fii ai zoofilului.
„Sinceră să fiu, nici n-am auzit, că a fost liniște totală. Deci nu s-au certat, nu nimica. Nici poliția n-a făcut gălăgie. Eram în casă.”
- Ați auzit de ce este acuzat?
- Nici nu vreau s-aud!
Vecina de peste drum a zoofilului Stanciu Nicolae nu știe ce i-a făcut acesta cățelului.
- Nu știu,. asta-i treaba lui! N-am fost dă față, n-am văzut. Fiecare ce gândește… Dacă nu gândește, asta este!…
O altă vecină e la fel de secretoasă:
- Nu știm, nu ne băgăm. Ei știe casa lor, treburile lor, nu ne băgăm… Nu știu, nu știu nimica.
- A chinuit cățelul?
- A, acum ani de zile. Și care-i problema?
- E ok să faci așa ceva cu un animal?
- A făcut acum ani de zile, a făcut pușcărie, ce treabă am eu?
„Nu știm. El știe casa lui sau ăia care șade-acolo, noi nu știm. Ei, acolo, familia lor! Ei în partea asta, noi în partea asta, nu s-aude nimica”.

Zoofilul Stanciu Nicolae, în vara anului trecut, a fost evacuat din locuință, timp de 3 luni, prin sentință judecătorească, tot la propunerea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, care au cerut un ordin de protecție, cu unul dintre fiii acestuia drept parte reclamantă.
La acest moment, dezaxatul a contestat măsura arestului preventiv, cu termen de judecată pentru data de 20 octombrie, pe rolul Tribunalului Călărași.



