EVENIMENT

Imagini-șoc cu un ofițer din cadrul I.P.J. Călărași, acuzat că s-a urcat beat la volan

Print Friendly, PDF & Email

S-a întâmplat în cursul serii de ieri, pe raza orașului Lehliu Gară, în apropiere de restaurantul „La Partid”. Aflat la volanul autoturismului personal, ofițerul principal I Petruț Nicolae a fost oprit în trafic, de cetățeni, care au reclamat, prin apel la numărul unic de urgență 112, că acesta se află sub influența băuturilor alcoolice.

A fost văzut în interiorul restaurantului, în vreme ce consuma băuturi alcoolice. Ulterior, a fost așteptat să se urce la volan, după care a fost oprit în trafic.

Petruț Nicolae, domiciliat în orașul Lehliu-Gară, este angajat al Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Din primele date, comportamentul acestuia este unul uzual, în sensul că obișnuia să petreacă, ore în șir, la restaurantul „La Partid”, după care să plece la volanul autoturismului propriu.

Angajat de ani buni în IPJ Călărași, ofițerul principal I Petruț Nicolae nu are depuse declarații de avare sau de interese, cu o singură excepție: a depus o declarație de interese, completată la data de 10.05.2023.

„Ce faci, mă, derbedeule? Ce faci, mă? Faci filmare… „

Aceasta a fost reacția polițistului, după ce a fost blocat în trafic. A încercat să plece, mirat că nu i se permite acest lucru. „Dar de ce stai în șosea?”

Sunt indicii că ar fi încercat să-i intimideze pe cei care au avut tupeul să-l prindă, acesta apelând, insistent, la sprijinul unor interlopi locali.

„Legea trebuie să fie pentru toată lumea, nu?”

Nu a fost lăsat să plece, deși a încercat de câteva ori, cetățenii revoltați așteptând sosirea echipajelor de ordine. La fața locului, a încercat să-i inducă în eroare pe colegii săi polițiști, spunând că doar s-a urcat la volan și pornind motorul, fără să plece de pe loc.

Inspectoratul de Poliție Județean Călărași ne-a confirmat că ofițerul Petruț Nicolae a refuzat să fie testat cu alcooltestul, însă i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Nu au venit, încă, rezultatele.

„În seara de 29 spre 30 martie a.c., în jurul orei 00:04, polițiștii din cadrul Poliției orașului Lehliu Gară au fost sesizați, prin apel la 112, de către un bărbat, de 30 de ani, cu privire la faptul că în dreptul unei societăți comerciale din Lehliu, la volanul unui autoturism, s-ar afla o persoană sub influența băuturilor alcoolice. În urma primelor verificări, polițiștii l-au identificat pe conducătorul auto în persoana unui bărbat, de 41 de ani, domiciliat în Lehliu Gară, județul Călărași. Acesta a fost condus la sediul unității de poliție, unde i s-a cerut testarea cu aparatul etilotest, acesta refuzând testarea, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice. În cauză, polițiștii i-au reținut șoferului permisul de conducere. În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt.”

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp