EVENIMENT

Tragedia de la Spanțov, mărturii exclusive / Patroana, acuzată că a vândut pește infestat, s-a ascuns / Fetița ucisă este înmormântată azi

La prima oră a dimineții, ambele magazine ale firmei Eva & Lavy Market, de pe raza satului Spanțov, erau închise. Se presupune că de aici a fost achiziționat peștele congelat, din specia macrou, care ar fi dus la decesul unei fetițe, în vârstă de 4 ani, dar și a bunicii acesteia, de 59 de ani. Peștele ar fi fost consumat la o petrecere de familie, în ziua de Florii. Bunica decedată imediat după ziua ei de naștere se numește Ștefana Stoica.

Deja, în zonă, oficialitățile locale vorbesc despre faptul că s-au semnalat alte două cazuri de toxiinfecție alimentară, tot în urma ingerării de macrou congelat, dintr-un lot importat din Spania. Ar fi avut loc evenimente similare celui de la Spanțov, pe raza satului Clătești, din comuna Mitreni, dar și pe raza satului Curcani.

Primarul comunei Mitreni, Ciprian Panait, nu a putut confirma informațiile.

„Nu am cunoștință de așa ceva. Acum aud prima dată acest lucru. Nici n-am auzit și nici nu am astfel de date.”

Nici prefectul județului Călărași, Valentin Deculescu, nu a confirmat acest lucru.

O tragedie cumplită a lovit satul Spanțov, în dimineața zilei de 29 aprilie, imediat după Duminica Floriilor.

Conform datelor prezentate de Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, la data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 10:20, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră și bunica sa, de 59 de ani, au fost preluate de la domiciliu cu o ambulanță și transportate la două unități spitalicești diferite unde, ulterior, au decedat.

„Având în vedere gravitatea faptelor sesizate, a fost constituită o echipă operativă coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, fiind întocmit un dosar penal, în care sunt efectuate cercetări cu privire la împrejurările în care au survenit decesele”.

Martoră la tragedie, o vecină este cea care a dat alarma.

„Au dat numai ce au vrut ei. Numai spicuiri. Am fost acolo de la 8:30 până seara, la 8:30, inclusiv cu cei care au fost din comisii. Deci am văzut și probele care s-au luat și s-au dat pe toate posturile. Că erau cârnați care erau făcuți în casă. Exclus! Deci n-a fost nici un cârnat făcut în casă. Erau cârnați cumpărați de la Ulmeni (Comsuin Ulmeni – n.n.), n-aveau nici o treabă.”

S-a speculat și faptul că un salam cu termenul de garanție depășit ar fi provocat toxiinfecția în casa familiei Bucur, din Spanțov, când 10 persoane au acuzat simptome specifice.

  • Eronat. Nu a fost nici un salam în frigider. A fost doar o folie din plastic, pe care au găsit-o la tomberon. Aia putea să fi fost consumată nu știu când.

Vecina este cea care a încercat să le acorde victimelor primul-ajutor.

„I-am auzit cum plângeau copiii în hohote. I-am întrebat dacă s-a întâmplat ceva. Și zice nu. Unul dintre ei a încercat să-mi spună ceva, celălalt zice: nu, nu s-a-ntâmplat nimic. Dar i-am văzut cu ochii roșii de plâns. Și mi-am văzut de treabă. Umblând prin curte, am văzut când a venit băiatul cel mare al bunicilor, de la Ulmeni. Avea și el copilul în vacanță aici, la bunici. A intrat val-vârtej. Atunci mi-am dat seama că e ceva. M-am dus după el la gard și el a ieșit: aoleu, aoleu!”

4 copii minori se aflau la bunicii din satul Spanțov. Printre aceștia, și fetița familiei Georgiana și Marian Bucur, din Călărași.

„Bunicul era într-o cameră separată, bunica cu fetița erau în altă cameră. A strigat la mine: vino repede, a murit Gabriela! Așa au spus copiii care erau î casă. Am găsit-o pe bunică cu fetița. Fetița era cadaverică, rece. În momentele alea, am avut impresia că încă are puls. Nu sunt de specialitate, eu sunt subofițer în rezervă, am încercat să-i fac masaj cardiac. S-a sunat și echipajul de salvare. Cât am stat eu acolo, a venit echipajul, a văzut fetița, a luat-o pe brațe, a dus-o la poartă, la echipaj, au intubat-o, au început s-o resusciteze vreo jumătate de oră. N-au putut, au văzut că n-au șanse aici și au plecat în trombă cu ea, la spital la Călărași.”

Georgiana și Marian Bucur formau o familie frumoasă, cu 2 copii, o fată, Gabriela, în vârstă de 4 ani, și un băiat. Băiatul a spus că el nu a mâncat, la masa de Florii, macrou.

„Celălalt nepot, de 9 -10 ani, de la Ulmeni, după aia am aflat că ar fi avut și el stări de vomă, noaptea, dar era ok, își revenise, iar când am văzut starea în care era bunica, m-am dus la ei și le-am cerut să facă ceva, că și bunica era într-o stare deplorabilă. Doamna de pe ambulanță mi-a zis că nu poate, că întâi trebuie să-i dea primul-ajutor fetiței. Au mai chemat ei un echipaj separat.”

Bunicul, Milică Stoica, era cooperant, lucid. Dar a mers des la toaletă. Cel de-al doilea echipaj de salvare nu a ajuns. Ștefana Stoica, bunica, avea vărsături frecvente și nu se putea ține pe picioare. S-a apelat din nou la numărul unic de urgență 112.

„Mi s-a spus că echipajul SMURD, de la Chiselet, e defect și că nu e decât un singur echipaj care a plecat cu fetița, la Călărași. Le-am spus că și bunica fetiței decedate este într-o situație similară. Bunicul a venit și el în pat. Cooperant, puteam să vorbesc cu el. Ea – aproape nimic! Am încercat să-i deschid ochii… Nimic! Au mai chemat un echipaj. Ceilalți nepoți erau ok.”

Vecinii afirmă că, din discuțiile anchetatorilor prezenți la fața locului, aceștia au identificat două pungi de pește congelat. Acesta ar fi fost cumpărat de la magazinul sătesc, unde ar fi fost adus macrou, provenit din Spania, din două loturi diferite.

„Din lotul ăla care se pare că a fost infestat, au mai găsit o pungă în magazin. Era în garanție, era sigilat, era congelat. Din lotul ăla care se pare că a fost infestat, ei au cumpărat două pungi. D-aia se vehiculează și se speculează că ar fi de la pește.”

Două magazine sătești deține firma Eva & Lavy Market, pe raza localității Spanțov.

Georgeta Veșteman este cea care administrează afacerea. În sat este cunoscută drept Geta. Firma funcționează din 14.01.2016, cu codul CAEN 471 – comerț cu amănuntul în magazine nespecializate. Georgeta Veșteman este asociată cu Mihaela Drăghici, domiciliată pe raza municipiului Oltenița.

La sediul social al firmei, de pe strada Cocorilor, locuiesc părinții acesteia.

„Nu știu, mamă, nimic. Am niște copii foarte buni. Nu cred eu că a ajuns să facă copilul meu așa ceva. Mai ales fata mea care a muncit și muncește… A fost în Danemarca și-a muncit până n-a mai putut. Și-a venit aici și-a deschis magazinul ăsta. Și-a-nceput și-n partea aia. A muncit și-aici, și-acolo, a muncit peste tot. Muncește continuu, nu stă o zi.”

  • Și care e explicația, de la ce a murit fetița?
  • Nu știu. Nu știu ce s-a-ntâmplat.

Soțul Georgetei Veșteman, Florin, spune că familia greu încercată de tragedie ar fi fost băută.

„S-a-ntâmplat că toată lumea-n spital, că-i e rău… Și șprițuiți… Au zis că din cauza la… În ziua aia am vândut mult pește, în tot satul, și nu s-a-mbolnăvit nimeni. Și acolo s-au găsit mezeluri stricate, mai multe, la ei… Ceafă de porc, mai multe… A sunat la salvare că din cauza la pește. Și salvarea s-a sesizat și asta a fost tot… Ne-au închis degeaba.”

Georgeta Veșteman, deși se afla în casă, vorbind, pe un ton ridicat, la telefon, a refuzat să ofere un punct de vedere.

Cornel Toma, viceprimarul comunei Spanțov, știe că fetița a fost ridicată, de echipajul de salvare, în stare de inconștiență.

„Bunica a refuzat să meargă cu prima salvare, urmând să plece abia peste 3 ore. Și soțul se simțea destul de rău. S-a sunat la 112 și duși amândoi la spitalul din Oltenița. Acolo, din păcate, bunica a decedat, iar soțul, din câte am înțeles, ieri și-a revenit și a fost scos de la reanimare. Din ce spune lumea, ar fi consumat, în duminica de Florii, fiind și ziua bunicii, mai multe produse pe grătar, printre care și peștele congelat despre care se tot vorbește. Au tras concluzia asta deoarece unul dintre copii, bunicii având 4 nepoți în vizită, nu ar fi mâncat pește deloc, acela neavând nici un simptom.”

Ministerul Sănătății, în cursul zilei de 30.04.2024, a emis un comuniat de presă referitor la tragedia din satul Spanțov.

„În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de toxiinfecție alimentară, fiind posibil incriminat peștele consumat în cursul zilei de duminică. La masă au participat 10 persoane, din care 4 copii și 6 adulți, produsele consumate au fost numeroase (pește, ceafă porc, mici, cârnați porc, coaste porc, gogoși). Grețuri și vărsături au avut doar fețița de 4 ani și bunica acesteia. Tabloul clinic al fetiței poate fi asociat eventual cu o intoxicație alimentară, iar în cazul bunicii (cu afecțiuni preexistente: infarct miocardic, fibrilație atrială), stopul cardio-respirator a survenit în momentul transmiterii veștii că fetița a decedat și nu a putut fi resuscitată. Serviciul de Medicină Legală va efectua necropsia ambelor persoane și vor fi prelevate probe, inclusiv toxicologice, în vederea stabilirii cauzei / cauzelor de deces.”

„Când a fost cazul anunţat, a fost anunţat ca suspiciune de toxiinfecţie alimentară, dar după ce au fost culese informaţii despre tabloul clinic al fetiţei, tabloul clinic al bunicii, informaţii de la celelalte persoane care au consumat produse împreună cu bunica şi fetiţa, cel mai probabil nu toxiinfecţia alimentară a fost cauza decesului celor două persoane. Este greu de spus la fetiță despre ce este vorba, s-ar putea să fie o intoxicație cu o substanţă necunoscută, iar în cazul bunicii, cel mai probabil stopul cardio-respirator s-a instalat la aflarea veştii că fetiţa a decedat”, a declarat medicul epidemiolog Camelia Truică, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Călăraşi, conform news.ro.

Într-o informare de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Călărași precizează că, în cursul zilei de 3 mai a.c., a intrat în posesia rezultatelor finale de laborator, probe suspicionate care ar fi condus la decesul fetiței, în vârstă de 4 ani, pe raza comunei Spanțov.

„Pe probele prelevate din magazinul alimentar, pește congelat și mici, pentru determinarea de agenți cauzatori de toxiinfecții alimentare E.coli, Salmonella spp, Listeria monocytogenes, Stafilococi coagulazopozitivi, Enterobacteriaceae rezultatele sunt negative. În ceea ce privește rezultatul pe probe prelevate de inspectorii DSVSA Călărași din alimentele preparate, găsite la domiciliu familiei în data de 29.04.2024 rezultatele sunt negative privind detecția de E.coli, Salmonella spp, Listeria monocytogenes, Stafilococi coagulazopozitivi. În probele prelevate la domiciliul familiei, din peștele si carnea preparate în casă, au fost identificate bacterii din clasa Enterobacteriaceae, peste limita admisă. Frecvent, se constată o creștere a Enterobacteriaceelor în cazul condițiilor improprii de manipulare și pregătire a produselor alimentare. Rezultatele analizelor au fost transmise către instituțiile abilitate ale statului implicate in anchetă.”

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker