Sperăm că e pentru ultima oară când ne vom coborî asupra unor astfel de subiecte care-l au drept temă pe numitul Sorin Danciu. Omul, desigur, nu mai are nevoie de nici un fel de prezentare: e editorialist, e Mama-Omida din Călărași, lucrează, crede el, la Inspectoratul pentru Cultură al județului Călărași, o face și pe dascălul de jurnalism, la Grupul Școlar Danubius.<!–more–> Individul ăsta, deși se prezintă doctor în jurnalistică, nu scrie niciodată cu subiect și predicat. De fiecare dată, iată, am obosit să repetăm asta!, nu-și asumă, sub nici o formă, elucubrațiile. Textele lui sunt semnate de un inexistent Departament Anchete. Ca să vă dovedim asta, la acest moment vom suna la redacția pe care S.Danciu o reprezintă și vom cere să discutăm cu cineva care compune chestia asta botezată atât de pompos:
– Alo, bună ziua! Aș dori să vorbesc și eu cu cineva de la Departamentul Anchete.
– Bună ziua. Păi vorbiți cu mine.
– Dumneavoastră sunteți Departamentul Anchete?
– Nu, eu sunt directorul ziarului.
– Vă rog, mă puteți ajuta și pe mine să vorbesc cu cineva de la Departamentul Anchete?
– Păi vorbiți cu mine. Și vă rog să vă prezentați!
– Doamnă, eu sunt dintr-o localitate din județul Călărași și vreau să prezint un caz. Dar aș vrea să-l prezint cuiva care reprezintă Departamentul Anchete de la dumneavoastră de la ziar.
– Eu sunt Grațiela Soare, sunt directorul ziarului și vorbiți cu mine. Îmi spuneți mie care e problema și eu o voi repartiza.
– Adică dumneavoastră o veți repartiza redactorilor de la Departamentul Anchete?
– Da.
– Păi eu nu am de unde să știu cum e compusă redacția dumneavoastră. Dar nu e mai bine să vorbesc direct cu cineva din departamentul ăsta?
– Nu, că eu sunt directorul ziarului și eu hotărăsc. În mod normal, trebuia să veniți la redacție, să spuneți ce problemă aveți.
– Păi n-am bani de rată, doamnă. V-am spus, problema mea e că vreau să vorbesc cu cineva de la Departamentul Anchete. Îmi faceți și mie legătura cu cineva care se ocupa cu asta?
– Domnule, nu înțelegeți?! Eu sunt directorul și eu mă ocup cu asta.
– Adică dumneavoastră sunteți Departamentul Anchete?
– Nu, eu sunt directorul ziarului.
– Aa, dar atunci cine e Departamentul Anchete?
– Domnule, chiar nu înțelegeți că eu sunt directorul ziarului?
– Doamnă, dar chiar nu înțelegeți că eu vreau să vorbesc cu cineva de la Departamentul Anchete?!
Așa a decurs discuția. Dacă vă uitați în caseta redacțională a publicației pe care o reprezintă profesorul de jurnalism (ce poantă!), găsiți câteva zeci de nume. Uitați, pur și simplu, o înșiruire: Sara Martinez (Subredacția Spania!!), Valentina Podbeglîi, Ana Bejenari, Vladimir Sosarenko, Ion Mândrescu (Subredacția Republica Moldova!!), în vreme ce redacția de la Călărași numără doi redactori (Tiberiu Rizea, Vicky Croitoru). Adică fix ca-n filmele cu proști! În casetă, apare și numele lui Florin Rădulescu, pe postul de fotoreporter. Acesta ne spune că nu are nici un fel de angajament cu publicația Jurnalul de Călărași, că-i apare numele în caseta redacțională de mai bine de 10 ani, timp în care a publicat 10 fotografii. Există și o subredacție la Oltenița, reprezentată de un oarecare Raymond Mădinoaie, deși ăsta nu a scris vreodată vreun text pentru Jurnalul de Călărași. Nu vrem să insistăm la acest capitol, e limpede pentru toată lumea că publicația asta e reprezentată doar de S. Danciu, dar tipul nu se împacă cu ideea că este șef peste numita Grațiela Soare, care este ba directoare de ziar, ba șefa Departamentului Publicitate. El se vrea șef peste o serie întreagă de oameni, dintr-un complex care-l macină că nu este și el cineva important. La Inspectoratul județean pentru Cultură, iată, el este, de fapt, șef peste ansamblurile folclorice. Și șef peste comenzile date la firma Arienta, pentru hârtie de xerox, format A3, la prețuri umflate. În contrapartidă publicitară, Arienta livrează firmei care editează bazaconia asta cu texte neasumate, tot hârtie de xerox. dar care e folosită la editarea unui… cotidian!
S. Danciu, atunci când vrea să-și depășească nivelul, scoate, la o tipografie neidentificată, un volum de 64 de pagini, format A5, regretatului poet N.P. Stan și face din suferința acestuia, așa cum am și demonstrat, o afacere. A cerut peste 4.000 de lei, pentru 300 de exemplare dintr-o broșură care, în mod uzual, nu are cum să coste mai mult de 1.500, la tipografiile cele mai simandicoase. Individul, v-am mai spus, a profitat de suferința unui biet om, pentru a băga niște bani în buzunar, lucru pe care numai un om lipsit de caracter îl poate face. Numai un monstru. Numai un om josnic. Când i-am cerut să ne prezinte probele prin care să-și demonstreze nevinovăția, într-un stil absolut abject, în loc ca acesta să publice facturile de la tipografie, contractele de sponsorizare avute cu deputatul Daniel Florea, ne-a umplut de insulte. Nesemnate, evident. Neasumate. Căci individul nu are curajul răspunderii, nu își asumă ceea ce scrie, dintr-o lașitate specifică oamenilor fără coloană vertebrală și fără simțul măsurii. Între timp, iată, NP Stan și-a luat la revedere de la noi, cum nu se poate mai mâhnit…
Danciu are x subredacții, la Tokyo, la Honolulu, are fotoreporteri cu numele, are departamente și, în fapt, nu are nimic. E un zero în presa locală. El le știe pe toate, scrie articole despre Nana, de fapt compilații din ceea ce publică presa centrală. Scrie despre ce aude că ar avea legătură cu județul nostru. El, în fapt, nu are habar unde vine Nana, că ne este mai la îndemână, pe hartă, dar scrie zeci de subiecte despre această comună. Asta ca să luăm un exemplu absolut aleator, că nu mai are nici dracu timp de inepțiile pe care le debitează el, sub formă, așa spune, de articole. În fapt, Danciu nu-și poate depăși condiția de halitor de fripturi. Tipul totdeauna și-a căutat un debușeu, un lanț care să-l lege de un loc unde se prepară mâncarea. Așa a făcut, prima dată, cu Alexandru Oltenacu, la restaurantul Popasul Sălciilor, până a reușit performanța ca toți șefii ăștia care editau maculaturi să ajungă la pușcărie pentru fraudarea statului. Așa face și acum: s-a aciuat, precum câinele la măcelărie, pe lângă fabrica de cârnați pe care el o prezintă drept Aldis când, în fapt, avem de-a face cu firma Campis. Apropo, mai există Aldis? Vă spunem noi: există, dar e înglodată în datorii, așa că afacerile cu cârnați se derulează acum printr-o firmă paralelă. Danciu are ziarul, poftim citat, cu cel mai mare tiraj. iar această aserțiune este adevărată. Dacă, la fiecare chioșc de ziare din Călărași, Jurnalul de Călărași ar distribui 1 (un) exemplar în plus, s-ar chema că și-a dublat desfacerea! Ăsta e Danciu. Dacă am fi avut viața lui, ne luam câmpii, câtă vreme noi înțelegem că unii oameni, de cât sunt de înguști la minte, nici nu pricep că păcălesc lumea cu astfel de elucubrații, păcălesc zilele, păcălesc traiul, păcălesc viața și, în final, se păcălesc singuri.
Scrierile lui, de tipul noi am publicat, în baza informațiilor pe care le-am primit, niște informații, te lasă fără grai! Te lasă mască! În mod normal, copiii ar putea crede că așa e firesc să scrii, așa e normal să te prezinți în fața cititorilor, așa e normal să publici într-un ziar. Așa-i învață tipul ăsta, pe bieții copii de la Grupul Școlar Danubius, că se face presă. Fără să-ți asumi ceea ce emiți! În fapt, am demonstrat, cu probe, că tipul, dintr-o șmecherie specifică oamenilor rămași pe coclauri, cu vacile, crede că poate manipula instituțiile statului, atunci când vor mușchii lui, în defavoarea unei persoane și în beneficiul unui individ care se prezintă drept Nașul. Nașul ăsta, adica nașul de cununie al primarului de Călărași, numitul Gigi Radu, funcționează cu o șaormerie fără ca asta să fie autorizată. Cum unul dintre vecini se opune vehement funcționării acesteia, Gigi Radu, în cârdășie cu S. Danciu, se dau șmecheri și-l șantajează, la propriu, pe tatăl proprietarului de apartament care se opune funcționării șaormeriei. Tatăl acestuia deține niște construcții. Nu contează dacă sunt autorizate sau nu. Contează că S. Danciu, pentru că a primit el o informație, abia acum constată că respectivele construcții sunt neautorizate, taman când nașul primarului are probleme cu șaormeria. Pai, băi Danciule, de ce tocmai acum? Nu le știi tu pe toate? Nu ai tu mereu dreptate? De la Primăria Călărași, mai mult, se deplasează și Corpul de Control exact la imobilele construite de tatăl aceluia care se opune funcționării dugheanei nașului. Bă, Danciule, să-ți desenăm, că vedem că ești greu de cap! Ceea ce faceți voi se numește ȘANTAJ, cu implicarea instituțiilor statului! Când se implică și Corpul de Control de la Primăria Călărași, înseamnă că și funcționarii statului au marșat, nu știm la al cui ordin, la acest șantaj. Pentru așa ceva, individule, se ajunge la pușcărie! Pentru așa ceva, ăla care a dat ordin să-l ajute pe nașul Gigi Radu, cu șaormeria lui cu tot, ajunge tot la pușcărie, negreșit. Ceea ce ați făcut voi se numește asociere în vederea comiterii de infracțiuni. Și noi chiar semnăm asta, cu toate amenințările tale că ne vei acționa în instanță. În mod normal, după o astfel de mârșăvie, noi ar trebui să anunțăm Departamentul Național Anticorupție, să vedem cine e șeful ăla din Primăria Călărași care a făcut circuitul ăsta de tipul presa sesizează – primăria controlează – nașul încasează. În loc de explicații pertinente, Danciu, normal, ne înjură. Evident, fără să-și asume ceea ce debitează. Dintr-o lașitate specifică oamenilor mici. Brusc, ca să înțelegeți, S. Danciu are revelația că s-a construit un cartier neautorizat, la marginea municipiului Călărași. Ca și când ăsta era primul! Tot privalul Jirlău e plin de construcții neautorizate. Tot cartierul Obor. Tot cartierul FNC. Tot parcul Dumbrava. Mai vrea careva exemple? Și, în fond, Corpul de Control de la Primăria Călărași ce măsuri a dispus? Ați auzit că se vor demola construcțiile din parcul Dumbrava, deși au făcut cincinalul? Și, ca să fim corecți până la capăt, să spunem că investiția lui Gigi Radu merită apreciată. Respectiva șaormerie oferă câtorva călărășeni un loc de muncă, fapt lăudabil. Cum și construcția lui Daniel Purcărea, din același parc Dumbrava, și ea ridicată fără autorizație de construcție, face același lucru. Din acest unghi, primarul de Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, e de lăudat. E bine că vin investitori, 2-3-20, nu contează, cu sume mai mari sau mai mici, cu construcții mai mari sau mai mici. La un calcul lapidar, 40 de astfel de investitori înseamnă 400 de locuri de muncă. Adică exact cât are ceea ce a mai rămas din fostul Combinat Siderurgic, anexa Tenaris. Dar asta nu înseamnă că folosim instituțiile statului numai atunci când ne convine nouă sau când vrem să-i arătăm cuiva pisica. Deja există corespondențe în Codul Penal, de la trafic de influență, la șantaj. Iată, S. Danciu spune că se gândește dacă ne va acționa sau nu în judecată. Noi, în schimb, îi spunem așa: Neicușorule, nu te mai gândi, să nu rămâi așa, ca la Hamangia, pe gânduri și fără hârtie igienică! Sări la proces, nu-ți mai lăsa urdorile nesemnate în loc de argumente! Noi credem că putem proba că tu, pe bani, pui presiune pe funcționarii statului în beneficiul unei persoane private, așa cum este în cazul Agrofam. Și, la fel, noi credem că putem proba că, în cazul șaormeriei Nașului, în cârdășie cu funcționarii Primăriei Călărași, ați încercat să obțineți, în detrimentul unei persoane private, un beneficiu pentru o altă persoană privată. Întâmplător, dar cu totul întâmplător fix nașul primarului.
