În mahala, vorbele dulci erau precum plăcintele unse cu miere din flori de salcâmi: erau dorite de toată lumea şi împărţite pe nevăzute, câtă vreme muşteriii, megieşii, coţcarii şi răpănoşii aveau un stil aparte de a se certa, aoleo, pe muteşte şi cu viteză, din lama cuţitului, căci numai muierile arţăgoase şi cu fitil la dodoaşcă erau alergate, peste garduri,
cu parul sau cu funia, în gălăgie şi-n lătrat de câini, cât să se ridice toată uliţa în miez de noapte, în praf, în chiote şi-n larmă nestrunită. E păcat, Doamne, de mine, de tânăr să vin la tine, căci ranchiunoşii, pe cât de candrii şi de iuţi la mânie erau, pe atât se împăcau de repede, draga mea, la un gât de tescovină, însă certurile între muieret erau lungi şi aprige, iar păruielile dintre ele erau gustate-prelung, căci cordăii nu numai că nu luau partea, dar şi se amuzau, se hlizeau şi, tot din vorbe, le făceau să se întărâte peste măsură, căci şi cotonogeala între leliţe e tot la fel de plăcută precum sânul de muiere stătută şi uitată în poarta bisericii. Of, of, şi totu’ e-n zadar, căci încă nu găsesc repere prin care să-ţi mai fixez făptura, iar umbrele sunt confuze şi istovitoare, hopai-diri-da, când tot mă reprim şi-aproape că sunt neguros şi plin de praful de peste ani. A ape stătute miroase acest timp, a iarbă pârjolită şi-a amintiri tulburate de vremi, căci nu mai ştiu de ce sunt umbros ca un boschet de liliac peste cimitire orfane şi fără gard. De altfel, în ziua aceea cu soare abia ascuns la asfinţitul pârguit ca un sfârc de copilă, când carcaleţii, drojdierii, impresarii de coarde, machitorii, opăriţii, dar şi orezarii abia scăpaţi din aerul stătut al saloanelor duhnind a ftizie, a venit rândul la ceartă între două fineţuri, pe cât de acre la căutătură, pe atât de moi, de aventuroase şi de doritoare de dragoste şi de mână aspră şi bătătorită de bărbat duhnind a rachiu şi a sudoare neştearsă de cu săptămâna. Vorbele de ocară cele mai grele, însă, nu erau cele de neamuri sau despre sângele plin de pofte şi de stricăciune, căci hoaştele îşi respectau fasonul câtă vreme nimeni nu se trăgea din vreo împărăţie, ci tot din neamuri dilii, beleuze şi zăpăcite de minte şi duh, aşa că-şi aruncau ocări despre bărbaţii care le-au lăsat în părăsire şi-n amăreală, trecuţi dintr-un aşternut în altul, cât să schimbe cracii răşchiraţi şi mirosul de piele catifelată şi aţăţătoare. Păruielile între cumetre erau la ordinea zilei, căci fie îşi aduceau aminte de datoriile tinereţii, când îşi furau bărbaţii, ademenindu-i cu miros de prăjeală şi cu vin dulceag sau aspru, fie se împlinea sorocul să se-mpungă din lipsuri şi din prea multă cocleală şi singurătate. În ziua aceea, Milica, trecută de a doua tinereţe, boită ca o hoaşcă de bordel sărac, era mai colorată la vorbe, încât cealaltă pufarină, tânără şi plină de draci, se strâmba să n-o podidească plânsul când asta-i tot aducea aminte că are copil din flori şi de pripas, făcut cu un impiegat de mişcare, într-un vagon de marfă, pe vremea când era mai purie şi-i alerga sângele în tumultul gros, că veselia era mare şi numai astfel de bucurii mângâiau sufletul şi-i aduceau alinare. A răbdat mica simandicoasă, a mai aruncat şi ea câteva vorbe despre bărbăţelul Milicii, pe care-l ştiau toate cutrele că-i neputincios şi flasc precum şireturile de la ghete, până când păruiala s-a copt şi-a dat în clocot, aşa că s-au împins să-şi rupă părul şi să-şi scoată ochii, arătându-şi unghiile date cu ojă spartă şi adusă de la bulgari, pe sub mână, când bucuria a devenit împlinită, iar megieşii nu numai că gustau din plin această dezmierdare a sufletului, dar le şi îndemnau să-şi târâie mândreţe de picioare prin praful asfinţitului care se căsca plictisit şi lasciv. Of, ce amar, ce jale e-n inimioara mea, dar cum a chiuit mahalaua, de mulţumire, de exaltare şi de satisfacţie, când coardele au început să-şi care palme peste ceafă, iar bieţii popândăi s-au aşezat pe prispe şi pe garduri să vadă panarama de spectacol, atât de satisfăcător şi neasemuit de benefic pentru mângăierea sufletului. Nici mandatarul şi dascălul n-au avut chip să le despartă, aşa că, mai spre întuneric, una a ajuns în ocol cu ochii vineţi şi cu buzele sfâşiate, iar cealaltă a rămas fără părul de pe ceafă, dar şi cu lobul unei urechi muşcat până la sânge, dar tot neîmpăcate şi pline de reproşuri au rămas din ziua-ceea, cât încă trec una pe lângă alta fără să-şi zică de cele lumeşti, ci doar molfăind vorbe de ocară şi aruncându-şi ocheade pline de dispreţ, căci nimic nu e mai pe placul inimii decât pizma păstrată până în ziua de leat.
WhatsApp 