Arhiva

Stelian Fuia şi "problemele de ordin moral"

Print Friendly, PDF & Email

Stelian Fuia consideră că semnalele emise de publicaţia noastră, privitoare la mai multe nereguli comise de unii dintre reprezentanţii locali ai Partidului Democrat Liberal, nu sunt de luat în seamă. “Eu nu reacţionez la şantaje”, a fost declaraţia uluitoare a acestuia, dovedind îngustimea inteligenţei sale politice.

Liderul PDL vrea documente, de la judecător

Stelian Fuia consideră că noi nu facem altceva decât să-i “lovim oamenii”, în speţă pe fostul său angajat Ilie Munteanu şi pe distribuitorul său de produse chimice de la firma Procera Agrochemicals, Daniel Obadă. Explicaţia conform căreia cifra de afaceri a firmei lui Daniel Obadă s-a dublat sau s-a triplat, de la an la an, dar numai după accederea PDL-ului la guvernare, e pusă pe seama capacităţilor sale manageriale. Din acest unghi, e greu de dedus de ce Daniel Obadă nu a demonstrat că are astfel de capacităţi şi înainte de accederea la guvernare a acestei formaţiuni politice. “Daniel Obadă nu distribuie numai produsele mele”, a explicat Stelian Fuia. Nu a putut să ne spună, în schimb, ce soluţie va adopta dacă publicaţia noastră vine cu declaraţii date de primarii diferitelor comune călărăşene, declaraţii conform cărora Daniel Obadă, ca director DADR Călăraşi, dar şi Ilie Munteanu, ca reprezentant al APIA, prin trafic de influenţă, au încercat să le vândă produsele chimice ale firmei lui Fuia. “Dacă nu există documente emise de organele abilitate, atunci nu avem de-a face decât cu o problemă de ordin moral”, a comentat, cinic, cel vizat.

La AJOFM, totul e în regulă!

Stelian Fuia crede că, la acest moment, unii reprezentanţi ai PDL Călăraşi nu au decât probleme de ordin moral. “Probleme de ordin moral avem cu toţii”, spune acesta. Aşa vede şi situaţia fostului director-coordonator de la AJOFM Călăraşi, Rareş Ionescu. “La AJOFM Călăraşi, a venit Corpul de Control din cadrul agenţiei şi a constatat că totul e în regulă”. Aşa vede noul lider al PDL situaţia din cadrul acestei instituţii. Spune că nu are dovezi că numitul Rareş Ionescu a falsificat mai multe contracte de prestări-servicii, pentru un program finanţat de Uniunea Europeană, iar despre faptul că funcţiile în cadrul instituţiilor deconcentrate sunt transmise în familie nici nu a amintit. “Vino tu cu probe emise de justiţie că Rareş Ionescu a falsificat documente şi atunci vom lua măsuri”, l-a apărat Fuia pe colegul său de partid.

Propunere indecentă şi 1.000 de euro, de la Rareş

S. Fuia a continuat să vehiculeze ideea conform căreia noi emitem texte prin care demonstrăm fie reaua-credinţă în administrarea banilor publici a unor directori PDL-işti, fie dirijarea banilor publici, prin comiterea de fapte penale de către aceştia, fiindcă vrem doar să-l şantajăm. “Putem discuta despre lucruri normale şi putem ajunge împreună la un numitor comun”, a fost propunerea acestuia. În schimb, lui S. Fuia i s-a explicat că o astfel de propunere ne-a fost făcută şi de primvicepreşedintele PDL George Muşat, care ne-a comunicat că a fost mandatat chiar de noul lider al PDL “să ajungem la o înţelegere”. Liderul PDL, în schimb, a negat un asemenea aranjament: “Nu ştiu, nu cunosc despre ce e vorba”. George Muşat, în repetate rânduri, ne-a cerut să-i spunem o sumă care ne-ar satisface şi ne-ar determina să nu mai emitem texte cuprinzând dezvăluiri din sfera de activitate a PDL-iştilor locali. Într-un alt caz, un apropiat al numitului Rareş Ionescu a vrut să ne ofere suma de 1.000 de euro, doar pentru a nu scrie faptul că acesta, prin încredinţare directă, a plătit prestările de servicii ale gagicii proprii, din bani publici. “Şi unde e ilegalitatea”, ne-a întrebat Fuia.

Jaf instituţionalizat, pe bani publici

Liderul PDL consideră că noi ducem o campanie de presă prin care nu urmărim altceva decât să-i compromitem apropiaţii. “Te-ai luat de Munteanu, te-ai luat de Obadă, dar şi de Rareş. De ce nu scrii şi de oamenii lui Dinulescu? Aşa te-a pus Dinulescui să scrii, numai de oamenii mei?” Aşa consideră Stelian Fuia că se face presă, la Călăraşi, câtă vreme el are numai astfel de experienţe, cunoscându-se faptul că acesta-i plăteşte pe unii gazetari locali, după care le cere ce să scrie. Nici măcar n-a considerat de cuviinţă să ne ofere o explicaţie pertinentă referitoare la faptul că PDL Călăraşi nici măcar nu ne invită la conferinţele de presă pe care le organizează, deşi, cel puţin în ultima vreme, ar fi fost normal ca reprezentanţii publicaţiei noastre să fie invitaţi în mod special, câtă vreme am emis texte şi am venit cu dovezi că unii PDL-işti practică un adevărat jaf instituţionalizat, pe bani publici, în beneficiul propriu. “Nu am ce să comentez. Când membrii noştri au avut probleme, cum a fost cazul cu cei doi de la Budeşti, i-am dat afară”, spune Fuia. Acesta uită, însă, că tot publicaţia noastră a fost cea care a semnalat că doi dintre vicepreşedinţii Organizaţiei PDL Budeşti au grave probleme de ordin penal. La fel se întâmplă şi de această dată, însă Stelian Fuia ori nu are capacitatea să înţeleagă gravitatea faptelor comise de unii dintre reprezentanţii PDL şi aduse în discuţie de noi, ori este părtaş la toate acestea. De altfel, conform datelor noastre, în cazul jafului de la Budeşti, în valoare de peste 15 milioane de euro, şi Stelian Fuia are un anumit amestec.

Senatorul Dumitru are probleme cu viţelul

Stelian Fuia a recunoscut, însă, că publicaţia noastră a venit cu dezvăluiri din tot spectrul politic. “Da, aici ai dreptate”. Acesta consideră că n-are nici un fel de problemă şi că organizaţia pe care o conduce e imaculată. “Te-a pus Dinulescu să scrii, dar numai de oamenii mei, dar numai de cei care m-au votat pe mine”. Fuia, însă, n-a ştiut să ne spună cu cine au votat, în cadrul Conferinţei judeţene de alegeri a PDL, următorii: Petre Dinei, primarul comunei Belciugatele, Nicolaeta Ganea, primăriţa de la Dichiseni, Petre Barbu, agresorul de la Rasa, Mihai Stroe, fostul director de la Direcţia de Sport, Jean Păun, constructorul de parcuri de la Nana. Despre acesta din urmă, Fuia a spus că are în subantrepriză construcţia parcului respectiv de pe vremea lui Dinulescu, dar şi că, din punctul lui de vedere, nu e nici o problemă. “Dacă nu e nici o problemă, de ce nu e construit de Gogu SRL”, l-am întrebat noi, iar Stelian Fuia n-a ştiut ce să ne mai spună. Nici despre senatorul Constantin Dumitru n-a avut absolut nimic de comentat Stelian Fuia. “Problema cu viţelul e a lui, nu-i problema mea”. Aşa vede noul lider al PDL situaţia din cadrul acestei structuri politice, demonstrându-ne că e profund implicat în dezagregarea morală a acestei formaţiuni.

Confundându-ne cu fursecarii

Abia în cursul zilei de 23 februarie, după ora 10:00, am primit o invitaţie la conferinţa de presă a Organizaţiei judeţene a PDL. Uitaţi textul: “Stimaţi reprezentanţi ai presei locale, Conferinţa de presă ordinară a PDL Călăraşi are loc în fiecare miercuri ora 13.00 la sediul partidului. Vă precizăm că pentru conferinţele ordinare nu vă anunţăm săptămânal pentru că ştiţi deja programul! În cazul în care avem conferinţe în afara programului obişnuit vă anunţăm fie online, fie telefonic, în funcţie de timpul avut la dispoziţie”. Vă daţi seama, din punctul de vedere al lui S. Fuia, noi trebuia să ştim că PDL organizează, în fiecare zi de miercuri, conferinţe de presă. După cum vedeţi, S. Fuia ne demonstrează, din nou, că ne confundă cu fursecarii sau cu cei pe care-i plăteşte, ca să-i pună întrebări.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp