Arhiva

Şeful Servicului Investigarea Fraudelor din Călăraşi vinde prune fără casă de marcat

Presa centrală îl numeşte pe comisarul-şef Marian Bordeaş, şeful Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul IPJ Călăraşi, drept „magnatul prunelor nefiscalizate”. Acesta vinde, de săptămâni bune, într-un magazin neautorizat situat în zona Pieţei Big, astfel de fructe, la numai 1,5 lei pe kilogram.

„O să-l sun pe Marius, subalternul lui”

La faţa locului, vânzătoarea Viorica, fostă femeie de serviciu, până acum 3 luni, peste poliţişti, vinde prune la capul gol. Cumpărăm şi noi două kilograme, iar aceasta nu face nici un fel de gest pentru a ne elibera bon fiscal sau o altă dovadă că am achiziţionat o astfel de marfă. Întrebăm dacă sunt prune de Oltina, iar vânzătoarea, mândră, ne spune că sunt ale „domnului Bordeaş”. Ne facem de lucru şi-o chestionăm în legătură cu achiziţionarea unei cantităţi mai mari de astfel de fructe, cu condiţia să ni se elibereze factură fiscală sau orice altă dovadă că am achiziţionat prunele legal. „De mână vă dau chitanţă. Eu n-am ştampilă aici”, a fost mărturisirea vânzătoarei. La vederea camerei de filmat, aceasta intră în panică. Îi cerem să-l sune pe proprietarul prunelor, în speţă pe Marian Bordeaş, însă aceasta ne spune că nu are curajul să-l deranjeze. „O să-l sun pe Marius, subalternul lui”, afirmă aceasta, lăsând să se-nţeleagă că tot Serviciul de Investigarea Fraudelor, de la IPJ Călăraşi, în această perioadă este ocupat cu vândutul prunelor şefului Bordeaş.

Şefii IPJ au dispus verificări

Nu ştim dacă Viorica l-a sunat sau nu pe Marius însă, din datele noastre, acesta este nimeni altul decât Marius Cătălin Tomoşoi, inspector principal la SIF Călăraşi. „Marius, poţi să vii până la magazin? Că-s nişte domni aici, care mă filmează”. Contactat, Marian Bordeaş nu a vrut să facă nici un fel de precizări pe marginea acestui aspect: „Raportaţi comenzii instituţiei şi vă dau toate detaliile”, a fost explicaţia acestuia, deşi, de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Călăraşi, numai o parte a Serviciului de Investigarea Fraudelor se ocupă cu comercializarea prunelor. Prin Biroul de Presă, insp. Ramona Tudor ne-a confirmat că şefii Inspectoratului Judeţean de Poliţie au dispus verificări. „Rezultatul acestora şi măsurile dispuse urmează să facă obiectul unei informări publice ulterioare. Acestea sunt aspectele pe care vi le comunic în acest moment”.

Cafea „3 în 1” şi ceai revigorant

Deşi are o avere de invidiat, fiind cel mai bogat poliţist călărăşean, dar şi licenţiat în drept, la Universitatea Spiru Haret, Marian Bordeaş deţine 3 apartamente, o casă de vacanţă, un spaţiu comercial, maşină de peste 100.000 de euro, dar şi peste 300 de hectare de teren agricol, în zonele Fundulea şi Oltina, acesta preferă, dimineaţa, în jurul orei 9:00, când îi soseşte subalterna Luminiţa Nica, să bea cafea de calitate îndoielnică, denumită „3 în 1”, abia în jurul orei 11:00 urmând să consume un revigorant ceai de plante, nu de alta, dar după ora 12:00 are „treabă”…

Vânzătoarea Viorica n-a vrut să ne spună dacă Bordeaş face şi ţuică

În cursul zilei de sâmbătă, 3 septembrie, Viorica vindea, în continuare, prune nefiscalizate, prin spaţiul comercial al numitului Marian Bordeaş. A fost întrebată ale cui sunt prunele, însă a bolborosit, aproape neinteligibil, că sunt ale comisarului Şef de la Investigarea Fraudelor. „Dar ţuică nu vinde?”, a fost întrebarea noastră mai mult decât nevinovată, moment în care Viorica, fosta femeie de serviciu de la IPJ Călăraşi a devenit, pe loc, extrem de tăcută…

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Prezentare generală a confidențialității

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie și al Politicii de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker