Arhiva

Actualizat: Directoarea de la "Flanco" a încercat să se sinucidă

Print Friendly, PDF & Email

Potrivit unui comunicat remis de Biroul de presă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi, directoarea magazinului „Flanco” din Călăraşi, Genoveva Claudia Trifu, de 32 de ani, a încercat, în jurul orei 10:00, să se sinucidă în baia magazinului. La faţa locului, poliţiştii au constatat că Genoveva Claudia Trifu

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=vAlmcgbdLKg]

Flanco Calarasi
Flanco Calarasi

a încercat să-şi secţioneze carotida, dar şi venele de la mâini, cu ajutorul unei lame de ras. A fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Şi-a secţionat venele

Dr. Victor Verinceanu, directorului Spitalului Judeţean Călăraşi, ne-a comunicat că directoarea magazinului „Flanco” a fost supusă, în această zi, unei operaţii, câtă vreme plăgile pe care şi le-a făcut aceasta, în zona gâtului, dar şi a membrelor superioare, erau destul de adânci. „Rănile au atins sistemul vascular”, ne-a confirmat acesta. Genoveva Claudia Trifu, la acest moment, se află în stare stabilă. I s-a acordat consiliere psihologică, prin doctorul psihiatru Alina Negrea. „Am înţeles că pacienta nu este din oraş şi că ar vrea să meargă la ea în zonă”, a adăugat directorul spitalului. Acesta ne-a spus că directoarei magazinului „Flanco” nu i se va permite să facă o asemenea deplasare. „Noi ne opunem ca aceasta să facă această deplasare, câtă vreme nu suntem lămuriţi cu privire la situaţia ei psihică. E cunoscut faptul că un sinucigaş care ratează, va încerca din nou să repete gestul”.

A mărturisit de ce a vrut să se sinucidă

Directoarea magazinului „Flanco” domiciliază pe raza municipiului Giurgiu, fiind detaşată, în interes de serviciu, la Călăraşi. Deşi Genoveva Claudia Trifu a fost consultată de medicul psihiatru Alina Negrea, căreia, din informaţiile noastre, i-ar fi mărturisit cauza demersului său de a încerca să-şi ia zilele, încă nu am reuşit să aflăm care au fost motivele care au determinat-o să facă un asemenea gest. În mod cert, însă, conform datelor puse la dispoziţie de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă al judeţului Călăraşi, Genoveva Claudia Trifu nu avea probleme pe linia relaţiilor de muncă. După producerea incidentului, s-a constatat, la comanda reprezentanţilor companiei „Flanco”, faptul că gestiunea din cadrul magazinului călărăşean era una fără cusur. „Cel mai probabil, a făscut acest gest din motive personale”, ne-a mărturisit un reprezentant al ITM Călăraşi.

Probleme în căsnicie

Reprezentanţii firmei „Flanco” nu au vrut să ne confirme dacă gestul Genovevei Claudia Trifu are vreo legătură cu activitatea desfăşurată de ea la punctul de lucru al acestei firme, de la Călăraşi. Reprezentanta de relaţii pubice, Elena Olteanu, ne-a declarat că firma „Flanco” este alături de directoarea de la magazinul din Călăraşi şi de familia acesteia şi le stă la dispoziţie pentru a putea depăşi această situaţie. Tot Elena Olteanu ne-a confirmat că putem specula şi faptul că gestiunea magazinului din Călăraşi nu se afla în regulă. „Tot ce vă pot spune este că suntem alături de Genoveva Trifu şi o ajutăm să depăşească problemele de ordin personal pe care le are. Nu vă pot spune dacă este căsătorită sau dacă are copii. Vă solicvit să consemnaţi că are probleme de ordin personal”. În fapt, ni se confirmă că Genoveva Claudia Trifu are probleme în căsnicie, fiind căsătorită la Călăraşi. Aceasta a cerut, în repetate rânduri, să fie transferată fie la Bucureşti, la o altă reprezentanţă „Flanco”, fie în Giurgiu, locul de unde provine, din cauza problemelor avute ci soţul. În cursul zilei de marţi, 10 august, după ce a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, directoarea magazinului „Flanco” a fost transportată, cu o ambulanţă, la spitalul din Giurgiu.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp