Arhiva

Realitatea Tv: Nepoţii penali ai şefului I.P.J. Călăraşi

Print Friendly, PDF & Email

Până la acest moment, doi dintre nepoţii comandantului IPJ Călăraşi, comisar şef de poliţie Vasile Mărgineanu, au probleme cu legea. Pe 24 mai 2011, Viorel Georgescu, agent de poliţie, a fost prins în flagrant de luare de mită,

de către poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie, perioadă în care şeful IPJ Călăraşi se afla în concediu. Viorel Georgescu a pretins şi primit, de la un denunţător, suma de 500 de lei, cu titlu de mită, pentru a nu-i întocmi acte premergătoare urmăririi penale privind comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Denunţătorul are o tarabă în bazarul călărăşean. Viorel Georgescu riscă o pedeapsă privativă de libertate cuprinsă între 3 şi 12 ani şi interzicerea unor drepturi. Acesta a fost arestat preventiv şi pus în libertate de către Curtea de apel Bucureşti. Celălalt nepot al comandantului IPJ Călăraşi, Valentin Florian Georgescu, în vârstă de 18 ani, este acuzat de furt calificat. Acesta, alături de alţi doi făptuitori, este acuzat că, în cursul lunii ianuarie 2011, a spart 3 unităţi de alimentaţie publică, una din zona Măgureni şi două din Piaţa Mare. Şi acesta riscă o pedeapsă privativă de libertate de la 3 la 15 ani.

“Lasă, stai liniştită, că vorbesc eu”


Primul magazin spart de nepotul comandantului IPJ Călăraşi se numeşte “Fântâniţa”, aparţinând firmei SC Silva Com SRL. Administratorul acesteia, Marinel Cnal, ne spune că cei trei au pătruns, în toiul nopţii, în magazinul său, sustrăgându-i bunuri în valoare de 2.700 de lei. “Mi-au luat şi un laptop,din care n-am mai putut recupera decât hardul şi alte câteva piese. L-au distrus, l-au aruncat pe foc, spunând ca, în cazul în care nu-l distrug, îi identifică ăştia prin satelit şi le iau urma”. Marinel Cnal nu crede că soluţia care urmează să fie dată de magistraţi, în dosarul în care este inculpat nepotul comandantului IPJ Călăraşi, va fi influenţat de acesta. “Ăsta care a spart la noi în cartier provine dintr-o familie dezorganizată. N-are o legătură dacă ăsta provine dintr-o familie dezorganizată, iar unchiul său e comandantul poliţiei”. În schimb, mătuşa şefului Poliţiei călărăşene este de altă părere. “A zis că vorbeşte când o fi atunci. El e plecat acum câteva zile la mare. Vine săptămâna viitoare, marţi sau miercuri. Mi-a zis: Lasă, stai liniştită, că vorbesc eu. A zis că vorbeşte cu zece zile înainte de a începe procesul. Pe 20 septembrie îl are. Să-l anunţe la întâi”. Tatăl lui Valentin Florian Georgescu, ne spune mătuşa comandantului IPJ, lucrează la vila şefului Vasile Mărgineanu, aflată încă în construcţie. Despre celălalt nepot, Viorel Georgescu, mătuşa ne spune că nu vorbeşte cu ea de luni de zile. “Nea Vasile i-a certat, domnule. Ăştia ai noştri, care au fost, n-au furat niciunul, au fost curvari”. S-a găsit cu el după ce venea de la cimitir, iar Viorel Georgescu îl certa pe Valentin Florian Georgescu, celălalt nepot. “Şi i-am zis: tu vorbeşti, mă, care eşti greşit?” Valentin Florian Georgescu, tatuat pe braţul drept în mod ostentativ, ne spune că, dacă scapă din această belea, urmează să dea la şcoala de poliţie.

Linişte la IPJ Călăraşi

Despre acest caz, de la IPJ Călăraşi, prin Biroul de presă, n-am putut primi alte date suplimentare. Comandantul Poliţiei judeţene, Vasile Mărgineanu, nu a putut fi contactat pentru a ne oferi un punct de vedere.

Arată mai mult

Articole similare

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp