Arhiva

Județul Călărași sub asediu: Operațiunea bani pentru membrii de partid – 1

image_pdfimage_print

806.804 lei a obținut firma Media Com SRL, din Călărași, ca valoare nerambursabilă, pentru un proiect de moderinzare și dotare a unui salon de întreținere corporală. Banii au venit prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, iar contractul de finanțare a fost semnat în 2011.

Media Com cu bani europeni

La acel moment, conform datelor noastre, firma Media Com SRL avea un număr de 0 angajați, cifră cu care figurează și în cursul anului 2012. Firma este înființată în 1999, dar acum este administrată de Penelopa Alina Jipa. SC Media Com SRL are sediul declarat pe strada Progresul, nr. 7, cu cod unic de înregistrare 12335956, având un capital social subscris și vărsat de 200 lei. În 1999, ca asociat figura Dan Mugurel Stănculescu. În 2011, anul în care firma obține finanțarea nerambursabilă derulată prin ADR Sud Muntenia, cele 20 de părți sociale sunt cesionate astfel: 10 părți sociale către Simona Adriana Stănculescu, domiciliată în Călărași, strad Progresul, nr. 7, bloc B21, sc. 13, et. 1, ap. 6; 10 părți sociale către Alina Penelopa Jipa, domiciliată în Călărași, strada București, nr. 139, bloc A38. Această operațiune s-a derulat în baza Hotărârii nr. 2, din data de 23.11.2011. Pe anul 2012, Media Com SRL figurează cu venituri totale de 198.954 lei, cu cheltuieli de 171.429 lei, profitul brut al exercițiului fiind de 27.525 lei. La această firmă se plătesc contribuții de asigurări sociale cu data declarată 17.01.2013. Nu știm dacă e normal ca astfel de proiecte să fie finanțate prin intermediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în condițiile în care fima nu avea angajați declarați. În fapt, Penelopa Alina Jipa, ca patroană a altei societăți comerciale, Yasi Co SRL, a avut un incident cu reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă din Călărași. Yasi Co, la data de 20.07.2012, a contestat un proces-verbal de contravenție, seria PV, nr. 71026019, emis de ITM Călărași.

Fără număr

Alina Penelopa Jipa e implicată în mai multe societăți comerciale cu răspundere limitată. La Yasi Co SRL, firmă înființată în 2007, aceasta figurează asociată cu Costin George Alexe, în fapt fratele acesteia. Ca obiect principal de activitate este declarat codul CAEN 5610 – restaurante. Firma figura cu următoarele puncte de lucru: 1. Călărași, strada București, nr. 40, cu contract de închiriere întocmit la data de 1.09.2007, pentru o perioadă de 5 ani; 2. Constanța, parc Tăbăcărie, zona City Mall, tot cu contract de închiriere pe 5 ani, începând cu data de 1.04.2010. La sfârșitul anului trecut, Yasi Co a făcut cerere pentru declararea falimentului, dosar 2390/116/2013, înregistrat la data de 23.10.2013. Alina Penelopa Jipa mai figurează ca asociată la firma Bella Company SRL, firmă înființată în 2005. Din 2007 și până în 2013, Bella Company are pierderi totale de 230.000 lei. Alina Jipa Penelopa e cunoscută ca fostă șefă de cabinet a PSD-istului Mihai Arbagic, fost șef al Consiliului Județean Călărași. Mihai Arbagic, din această postură, a forțat angajarea fiului său, Ionuț, pe un post de expert exact la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia. Ionuț Arbagic este cunoscut ca având afecțiuni psihice și ca infractor, acesta fiind condamnat pentru pedofilie. Între Alina Penelopa Jipa și angajații de la ADR Sud Muntenia sunt relații de amiciție. În plus, soțul acesteia, Claudiu Jipa, a obținut și el, exact la începutul acestui an, tot prin intermediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, o finanțare de 871.542 lei, prin firma Mob Proiect, unde acesta este administrator. Ca și în cazul firmei Media Com, proiectul constă în achiziția de echipamente. E pentru prima dată în județul Călărași când se întâmplă așa ceva. În fapt, extrem de puține firme din județ au reușit să obțină astfel de finanțări, însă soții Jipa pot fi declarați campioni absoluți din acest punct de vedere.

De toate pentru toți

Prin Media Com SRL, Alina Penelopa Jipa nu execută numai împachetări cu nămol și bronzuri artificiale, prin centrul Bella Spa, din Călărași, ci distribuie și mobilă. Astfel, aceasta, spre exemplu, a livrat numai Inspectoratului Școlar Județean Călărai, pe anul 2013, următoarele produse: 1. scaun ergonomic – 3 buc., 307 lei; 2. birou – 4 buc., 480 lei; 3. ansamblu birou – 1 buc., 758 lei; 4. ansamblu bibliotecă – 1 buc, 2.322 lei; 5. cuier de perete – 4 buc., 309 lei; 6. masă consiliu – 1 buc., 1.665 lei; scaun – 10 buc., 105 lei; 7. ansamblu bibliotecă – 1 buc., 1.588 lei; 8. fotoliu ergonomic – 1 buc., 629 lei; 9. ansamblu birou colț – 1 buc., 1.545 lei; 10. ansamblu bibliotecă – 1 buc., 2.782 lei; 11. montare oglinzi – 2 buc., 475 lei; 12. dulap didactic – 1 buc., 1.443 lei; 13. dulap produse cutățenie – 1 buc., 597 lei; 14. suport documentație – 1 buc., 469 lei; 15. măsuță – 5 buc., 367 lei; 16. fotoliu – 6 buc., 524 lei; 17. fișet – 1 buc., 520 lei; 18. ansamblu rafturi – 2 buc., 2.480 lei; 19. dulap vestiar – 390 lei; 20. masă – 1 buc., 2.592 lei; 21. mobilier protocol – 1 buc., 106 lei; 22. scaun – 3 buc. – 411 lei; 23. fotoliu – 1 buc., 478 lei; 24. masă documentație 1 buc., 2.242 lei; ansamblu fișete – 1 buc., 1.750 lei; 25. comodă copiator – 1 buc. 532 lei etc. În total, de la Inspectoratul Școlar Județean Călărași, condus de liberala Silviana Șestacovschi, s-a dus către colega ei de partid, Alina Jipa Penelopa, pentru firma Media Com, care câștigă bani pentru dotarea saloanelor de înfrumusețare, suma de 41.050 lei. Asta în cursul anului 2013. Ca să râdeți până la capăt, să vă spunem că Media Com are salariați, conform lucrărilor prestate către Inspectoratul Școlar Județean Călărași, care se pricep nu numai la executat pachete de slăbit și detoxifiere, ci și la montat plase pentru țânțari, aparate de aer condiționat sau la executat jaluzele verticale.

Detoxifiere și cartofi

Pentru 32 mp de jaluzele verticale, Inspectoratul Școlar a plătit către Media Com suma de 2.180 lei. În condițiile în care o firmă specializată în așa ceva are prețul de 50 lei/mp, cu TVA inclus. E ciudat cum Media Com obține finanțare din fonduri europene, pentru dotarea unui centru spa, când datele noastre certifică faptul că firma nu figura cu salariați, dar în același timp, după cum vedeți, vinde și mobilier, și jaluzele verticale, montează și plase de țânțari, dar și aparate de aer condiționat. Este, dacă observați, o firmă bună la toate în toate. Noi nu spunem că una e să te lupți cu celulita și cu totul altceva este să montezi oglinzi, la Inspectoratul Școlar. Nu știm dacă jaful pe banul public se desăvârșește. Alina Penelopa Jipa, membră PNL, face de toate, numai bani să iasă. Mai nou, Alina Penelopa Jipa a fost numită în fruntea Centrului Cultural Călărași. Din această poziție, evident, nu se va mai bate în rețete de detoxifiere, cu concurența, ci vrea să identifice, conform propriilor declarații, ansamblurile de dansuri populare din județ. Totodată, aceasta figurează și în cadrul Consiliului de Administrație al Spitalului Județean Călărași, un alt loc sinistru, unde nu se găsesc nici măcar medicamente de primă necesitate, dar kilogramul de cartofi este achiziționat cu prețuri astronomice.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Back to top button
Close
Close
WhatsApp chat