Arhiva

Exclusiv: Aurel Niţă, cunoscut drept Zăbălaru, vrea să fie eutanasiat!

Print Friendly, PDF & Email


În vara anului 2006, în urma unei altercaţii izbucnite între rromii-spoitori din cartierul Livada, cunoscuţi ca făcând parte din clanul Minerilor, şi gruparea Zăbălaru-Budrigan, Constantin Petrică, un rrom-spoitor, a decedat, în urma aplicării mai multor lovituri de cuţit.

După 5 ani de procese, în care protagoniştii acestui scandal au fost în libertate, deci aveau posibilitatea oricând să părăsească ţara, au fost emise prin Tribunalul Călăraşi, mai multe sentinţe de condamnare la închisoare, astfel: Aurel Iulian Baloi – 15 ani, Petrişor Lupu – 15 ani, Dospin Cristian Borlan – 15 ani, Valentin Ionel Niţă, fratele lui Aurel Niţă, cunoscut drept Zăbălaru – 7,6 ani, Ionuţ Ştefan Dobre – 7,6 ani, Cristea Iancu – 4 ani, Mitică Matei – 4 ani, Florin Teodor Milea – 4 ani, Vasilica Minodora Dumitrache – 3 ani. Sebtinţele au fost atacate cu recurs, la Curtea de Apel Bucureşti, în prezent cei implicaţi în acest dosar fiind la al doilea termen.

“A spus să vedem ce facem şi să-l băgăm pe Valentin, că-i minor”

Aurel Niţă spune că principalul vinovat de toate neclarităţile din acest dosar este Constantin Chirică, şeful Serviciului Omoruri din cadrul Inspectoratului judeţean de Poliţie Călăraşi. Aurel Niţă îl acuză pe Chirică de faptul că i-a cerut să declare că fartele lui, Valentin Ionel Niţă, este cel care l-a omorât pe spoitorul Constantin Petrică. “Îl am pe coştiinţă pe fratele meu. Mă simt vinovat pentru el”. Niţă spune că şeful Servicului Omoruri este cel care l-a învăţat să spună că fratele lui, Valentin Ionel, este autorul crimei din Livadă. “M-a chemat la el şi mi-a spus că să spun că Valentin e autorul, ca să nu ne omoare spoitorii. Mi-a spus că e mai bine aşa, că Valentin e minor şi scapă cu jumătate din pedeapsă”. La Curtea de Apel, spune Aurel Niţă, se va afla şi adevăratul criminal pe care C. Chirică n-a fost în stare să-l identifice. “O să spunem acolo cine l-a omorât p-ăla”. Niţă nu a vrut să ne dezvăluie numele acestuia, însă ne-a spus că este un membru al grupării lui. Acesta continuă: “M-a chemat Chirică, şi nu numai pe mine, ci pe toţi, şi a spus să vedem ce facem şi să-l băgăm pe Valentin, că-i minor”.

“Nu eşti vinovat, îţi strânge mâna! Eşti vinovat, te-ai ars!”

Valentin Ionel Niţă, ne spune Aurel Niţă, şi-a asumat fapta de omor încă din timpul audierilor. Acesta, pe tot parcursul procesului, a fost judecat în libertate, cu o singură excepţie, de câteva zile, până când Curtea de Apel Bucureşti a infirmat soluţia dată de Tribunalul Călăraşi de judecare a grupării Zăbălaru în stare de arest preventiv. Aurel Niţă spune că îl are pe conştiinţă pe fratele său: “Îmi vine să mă omor, că nu există dreptate în România. Tot ceea ce-am făcut, am făcut aşa cum ne-a spus Chirică! De ce să intre fratele meu, nevinovat, la puşcărie?” Interlocutorul nostru vrea să ispăşească el pedeapsa fratelui său, câtă vreme crede că şi puşcăria este un loc făcut tot pentru oameni. “Mie nu-mi este frică de puşcărie! Fac câtă puşcărie vrea Chirică. Dar s-o fac pe dreptate! Şi fratele meu să facă puşcărie tot pe dreptate!” Aurel Niţă crede că mulţi dintre poliţiştii călărăşeni nu-şi fac datoria şi că sunt implicaţi în multe activităţi ilegale. Nu a vrut să detalieze, însă ne-a promis că va face dezvăluiri legate de un aşa-numit caz Dragomir. Din punctul lui de vedere, singurul poliţist care e corect şi care aplică legea, aşa cum scrie la Codul Penal, este Vasile Luchian, comandandul Poliţiei municipale Călăraşi. “Tată, ăsta e singurul poliţist corect. Nu te ia cu abureli, că baga-l p-ăla în faţă, că e minor, să facă jumătate din pedeapsă şi să scape ceilalţi. Ăsta e cu legea! Nu eşti vinovat, îţi strânge mâna. Eşti vinovat, te-ai ars!”

“Poliţia instigă lumea să mintă, să comită tâlhării şi omoruri”

Niţu spune că C. Chirică e “mână-n mână” cu numitul Magadici, un martor-cheie în cazul omorului din Livadă, petrecut în 11 iunie 2006. La acest moment, Aurel Niţă se gîndeşte zi şi noapte pentru ce-a putut să facă. “Stau nopţile şi mă gândesc la ce a putut să ne facă nouă Chirică ăsta. El e de vină că fratele meu o să ajungă la puşcărie. Îmi vine să mă omor!” Şi procurorul Xenofonte Purcărea, cel care a instrumentat cazul, are şi el partea lui de vină, din punctul de vedere al lui Aurel Niţă, fiindcă s-a lăsat condus de şeful Serviciului Omoruri. “Am fost şi la Mărgineanu, iar ăsta s-a scuzat, că n-a fost el comandant în perioada aia. Dar mi-a spus că n-a făcut bine ce-a făcut Chirică”. Aurel Niţă urmează să se adreseze cu o cerere instanţelor civile, prin care va solicita să fie eutanasiat, motivarea fiind că nu mai vrea să trăiască într-o ţară în care nu există dreptate. “Ce vor să facă ăştia? Trăim în dictatură! Dictatura poliţiei! Ea este cea care instigă lumea să mintă, să comită tâlhării şi omoruri!” Din aceste considerente, Niţă va cere, pentru el şi familia lui, să li se administreze “injecţia letală”.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp