Şucarel era corditor de femei urâte. Aşa cum alţii erau măcelari, tranşând pe dungă antricoatele de vier, de mânzat sau de berbecuţ tânăr, cum alţii erau bombonari,
având ştiinţa învărtirii alviţei, spiţeri, lăutari de înmormântări, cărăuşi de bagaje grele, prin gara veche, comercianţi de apă de trandafiri, lefteri sau mandatari, vânzători de tabac cubanez sau de pânzeturi fine, aduse de vaporeni, de peste mări şi ţări, cum alţii aveau ştiinţa jocurilor de noroc, a măsluitului cinzeacei, a botezului vinului, cum babele ştirbe şi pofticioase făceau fie pe ghicitoarele, fie dădeau de deochi sau de descântec, fie o făceau pe felcerele cu ierburi grele, fie pe moaşele, cum alţii ştiau învârtitul lutului sau spoitul cazanelor, cum unii erau specializaţi în ciorditul de pe scara tramvaiului, în vreme ce alţii ştiau a şmangli mult mai delicat, direct din ochi, cu iuţeală de mână şi nebăgare de seamă, direct din teşcherea, cum numai poştaşul stia a citi şi doar învăţătorul şi preotul ştiau a scrie, tot aşa era şi Şucarel al meu rupt direct din raza soarelui de frumos, buzat şi oacheş ca un actor de filme indiene, căci asta era meseria lui de bază, asta ştia să facă molcom şi cu pricepere, adusă la perfecţiune, cu mare artă, că şi-ntr-o astfel de meserie ţi se cer ani de experienţă şi de calificări la locul de muncă, rateuri, alergături peste gardurile încornoraţilor, învăţatul cu gâfâiala, alunecarea pe dungă, bătutul pe cant şi sărutul cu patimă, direct cu limba pe cerul gurii. Fac doi paşi şi-o săritură, şo la tine-n bătătură, căci Şucarel al meu era vestit peste două mahalale şi-un cartier mai încolo, nevestele ofiţerese, învăţătoarele, fetele de preot, funcţionarele boite şi cafegioaice, cu tenderul mare şi cocoşat, tot cuconetul simandicos vorbea despre el cu teamă, dar şi cu subînţeles, cu roşeaţă în faţă şi cu tremur în glas, ca după pofte nebuneşti şi nebănuite, căci meseriaşul despre care vă spun nu avea fasoane, nu făcea mutre, înhăţând tot ce era de prins şi tot ceea ce plătea cu bancnote frumos împăturite şi strecurate uşor, pe noptieră, după zbateri şi ghionturi, căci omul îşi respecta cu sfinţenie blazonul, avea şi el mândria lui, aşa că nu accepta, la pat, decât femei mult împlinite la trup, fără gât, cu ochii ascunşi după cearcăne grele, căci astea erau cele mai greu de satisfăcut, apoi femei fragile ca puiul de vrabie, subţiri ca beldia şi unsoroase ca untdelemnul, osoase şi ascuţite, la rând urmând ştirbele, strâmbele, ah, draga mea, măi, cocoşatele, şchioapele, ciungile, chioarele, borţoasele în ultimele luni, zăpăugele, săritele, scorţoasele, înţepatele, frigidele, strâmbele, chealele, opăritele şi, desigur, femeile de miliţian. Şucarel cordea din orice poziţie, era disponibil oricând, nu făcea mutre, nu făcea mofturi, căci numai el ştia atât de bine să alinte suspine, să domolească dorinţi, să satisfacă pofte, să împlinească visuri, am boală la părul creţ, ţac-pac, şi la gagici dăşucheate, draga mea, draga mea, că şi femeia, oricât de candrie şi de slută ar fi, tot îi place să stea răşchirată, tot îi place să fie mozolită, tot îi place să audă vorbe mieroase, dulci şi mincinoase, şoapte sacadate, dar asta până în ziua în care Şucarel a dat peste necaz, căci şi nenorocul e scris fiecăruia şi dat cu măsură, înhâţând 7 ani de temniţă grea, după ce o nesătulă, care a crezut că l-a apucat pe Dumnezeu de picoare, a mierlit-o în vreme ce era încoţopenită meşteşugit şi-nşurubat, că biata femeie n-a mai rezistat, i-a plesnit inima, iar judecătorul a crezut de cuviinţă că aici n-a fost vorba de un accident de muncă, ci de un omor din culpă în toată regula, că şi biata femeie, e drept, tot zicea printre gemete s-o lase, s-o lase. A plecat Şucarel pe drum de pulbere, în fum, cu cătuşe la mâini şi-n zeghe, după ce a fost plimbat prin toată mahalaua, să fie dat drept exemplu şi de luare aminte, căci din ziua aceea rotundă şi grea nu mai există femei urâte şi nici pofte care să fie atât de meseriaş potolite.
Send an email
