Arhiva

Călăraşi: Evaziune de 7,5 milioane lei, la o firmă fără angajaţi

Print Friendly, PDF & Email

Grecu Gina, în calitate de administrator al firmei SC Grefan Construct SRL Călăraşi, este acuzată, într-un raport pus la dispoziţia presei de Instituţia Prefectului, că a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 7,515 milioane lei.

“Grefan Construct” SRL, firma de pe strada Belşugului

În cauză s-a întocmit sesizare penală pentru săvârşirea infracţiunii de evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, faptă prevăzută de Legea nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală, la articolul 9, pct.

c). Faptuitorea riscă între 2 şi 8 ani de puşcărie şi interzicerea unor drepturi. În fapt, Gregu Gina şi Grecu Fănel, conform extrasului de rezoluţie nr. 3779, din 29.09.2010, au înfiinţat firma “Grefan Construct” S.R.L., în baza cererii nr. 19550, din data de 28.09.2010 şi a actelor doveditoare depuse la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi. Firma are sediul social în Călăraşi, strada Belşugului, nr. 15, bloc I24, scara 1, parter, apartament 3, camera 1. Structura capitalului social, la data înfiinţării, era următoarea: 1. Grecu Fane, asociat, aport la capital 180 lei, data vărsării aportului – 23.09.2010, echivalând cu 18 părţi sociale, reprezentând 90 la sută din capitalul social, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 90 la sută; 2. Grecu Gina, asociat, aport la capitalul social – 20 lei, data vărsării aportului – 23.09.2010, echivalând cu 2 părţi sociale, reprezentând 10 la sută din capitalul social total, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 10 la sută.

Lucrarea va fi declinată Departamentului Naţional Anticorupţie

Uriaşa evaziune fiscală a fost identificată de lucrătorii Secţiei Călăraşi a Gărzii Financiare, cu ocaziua unui control. Cu această ocazie, s-a constatat că administratorul societăţii a înregistrat în mod fictiv în evidenţa contabilă documente de cheltuieli, în scopul sutragerii de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, valoarea exactă a prejudiciului fiind de 7.515.937 lei, din care taxă pe valoarea adăugată în sumă de 4.342.522 lei şi impozit pe profit în sumă de 3.173.415 lei. Lucrarea va fi declinată către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru soluţionare, în prezent lucrătorii IPJ Călăraşi efectuând verificări specifice. Au fost instituite măsuri asiguratorii pentru recuperarea sumelor datorate bugetului de stat. În 2010, anul începerii activităţii, firma “Grefan Construct” a avut venituri totale de 2.840.930 lei, cu un profit de 5.025 lei, fără să declare salariaţi. Ca tip de activitate, este declarat comerţul cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii şi echipamentelor sanitare. Firma “Grefan Construct” figurează şi în lista colectorilor de deşeuri metalice feroase şi neferoase, din luna mai 2011, cu persoană de contact Grecu Fănel, pentru spaţiul din Călăraşi, strada Varianta Nord, nr. 1, cu autorizaţia de mediu nr. 71, din 26.04.2011, valabilă 10 ani.

Grecu Fane s-a retras din firmă, deşi evaziunea s-a petrecut cât a fost administrator

Cei doi asociaţi, Grecu Gina şi Grecu Fănel au decis, în data de 19.09.2011, retragerea din societate din calitatea de asociat a lui Grecu Fănel şi cesionarea părţilor sociale către Grecu Gina. Tot din aceeaşi dată, Grecu Fănel a fost revocat din funcţia de administrator. În locul acestuia, a fost numită Grecu Gina, cu puteri depline, pe durată nedeterminată. Potrivit unor informaţii, prejudicierea bugetului de stat a avut loc în primul semestru al anului 2011, când administrator figura Grecu Fane.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp