În urma procedurilor de evaluare, Agenţia Naţională de Integritate a constatat indicii referitoare la posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese, precum şi a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, de către Costinel Milescu, primarul municipiului Olteniţa.
Şi-a vândut singur o stradă
Faptele de care este acuzat acesta sunt prevăzute de art. 253, indice 1, C.P. şi art. 13, indice 2, din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea corupţiei. Costinel Milescu, primarul municipiului Olteniţa, ca reprezentant
al Consiliului Local, a aprobat, semnat şi încheiat un contract de vânzare-cumpărare a unui teren în suprafaţă de 324,35 mp cu firma SC MC Service SRL, societate în care Costinel Milescu este asociat, iar soţia acestuia deţine calitatea de administrator. La data de 29.08.2007, Costinel Milescu, primar al municipiului Olteniţa, a aprobat Hotărârea Consiliului Local al muncipiului Olteniţa privind vânzarea prin licitaţie publică a unui teren aparţinând domeniului privat al municipiului Olteniţa, semnând, în calitate de reprezentant al Consiliului Local, contractul de vânzare – cumpărare a terenului, în suprafaţă de 324,35 mp, cu S.C. M.C. SERVICE S.R.L., societate în care acesta deţine calitatea de asociat, iar soţia acestuia are calitatea de administrator.
Între 6 luni şi 5 ani de puşcărie
Conflictul de interese este definit de Codul Penal al României ca fiind fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul sau o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură. Această faptă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o durată de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului emis de Agenţia Naţională de Integritate.
Dragalina: Viceprimarul Ghionoiu s-a aflat în incompatibilitate
Tot Agenţia Naţională de Integritate a emis, în data de 20 martie 2012, raportul privind constatarea încălcării regimului juridic al incompatibilităţilor de către Nicolae Ghionoiu, viceprimarul comunei Dragalina, judeţul Călăraşi. Nicolae Ghionoiu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26.06.2008 – 26.07.2011, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de viceprimar al comunei Dragalina, cât şi calitatea de administrator în cadrul firmei Nirona 3G Company SRL, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin (1) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea deminităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Şi viceprimar, şi administrator de firmă
Ca viceprimar, Nicolae Ghionoiu a fost validat la data de 26.06.2008. Totodată, a deţinu calitatea de administrator în carul SC Nirona 3G Company, în perioada 12.03.2003 – 26.07.2011. Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 87, alin. 1, lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, “funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (…) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice”. Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani.