Arhiva

Analiză: Lupte crâncene înainte de campania pentru locale


Daca Uniunea Social-Liberală, la Călăraşi, şi-a desemnat candidatul pentru şefia Consiliului judeţean, nu acelaşi lucru se întâmplă şi în cealaltă tabără, a Alianţei Pupular-Creştine, compusă, la nivelul judeţului, din P.D.L., P.N.Ţ.C.D. şi U.N.P.R.
În aceste zile, se duc lupte, departe de ochii presei, la cel mai mare nivel politic. Se vehiculează că, pentru Alianţa Popular-Creştină, pentru judeţul Călăraşi, candidatul ideal pentru funcţia de preşedinte al Consiliului judeţean nu poate fi altul decât Stelian Fuia, actualul ministru al Agriculturii.

Acesta, fără discuţie, este un candidat credibil şi care poate fi o alternativă pentru Răducu Filipescu, actualul şef al Consiliului judeţean şi candidat, pentru aceeaşi funcţie, din partea U.S.L. Vă reamintim, Răducu Filipescu este şi vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal. Stelian Fuia, însă, nu poate candida pentru un astfel de post, chiar dacă preşedintele României, Traian Băsescu, a cerut în mod imperativ ca „greii PDL să candideze”. Stelian Fuia este numit ministru al Agriculturii numai de două luni, iar o eventuală candidatură a sa pentru şefia Consiliului judeţean ar însemna o perturbare gravă a echilibrului guvernamental, în sensul că s-ar adeveri că actualul guvern al României nu este altceva decât ceea ce au spus unii analişti politici: un guvern de clone. În plus, Stelian Fuia trebuie să-şi ducă mandatul de ministru cel puţin până după alegerile generale din toamna acestui an, câtă vreme e ilogic să promovezi un om în funcţia de ministru pentru numai câteva luni şi, ulterior, să-l obligi să candideze pentru o funcţie inferioară.
În acest context, Alianţa Popular-Creştină, la Călăraşi, caută un candidat credibil pentru funcţia de preşedinte al Consiliului judeţean. Au fost aruncaţi „în faţă”, către presa avidă de informaţii, două nume: Emil Muşat, actualul prefect, şi Vasile Iliuţă, primarul comunei Vâlcelele şi potent om de afaceri. Cei doi sunt, însă, variante greu de digerat pentru un PDL care se află în căutare de performanţă electorală. Actualul şef al PDL la nivel judeţean, acelaşi Stelian Fuia, nu-şi poate permite să rateze alegerile. Un eventual câştig al lui Răducu Filipescu, în condiţiile în care Stelian Fuia nu răspunde la telefon şi nu este văzut prin teritoriu, din motive mai mult decât evidente, ar însemna o catastrofă în biografia politică a actualului ministru al Agriculturii. În plus, nici nu-şi poate permite, după cum am demonstrat, să-şi depună candidatura chiar el pentru a fi şef peste Consiliul judeţean. Cei doi „iepuri”, Emil Muşat şi Vasile Iliuţă, au prea puţină notorietate comparativ cu Răducu Filipescu. Emil Muşat, considerat un tip moale şi cu pete, unele chiar prea albe, în cartea de vizită, nu e un contracandidat credibil pentru R. Filipescu. Muşat, de-a lungul carierei sale politice sau profesionale, nu a ieşit cu nimic în evidenţă. Ca prefect, este un tip deschis, politicos, principial. Dar doar atât. Prin teritoriu, au fost aruncate afişe conform cărora acesta ar fi un „produs în Bărăgan” şi că „va crea”, cu un singur „e”, locuri de muncă. Afişul în sine e hilar atâta timp cât nimeni nu înţelege de ce Emil Muşat, un bugetar convins, nu a „creat” până acum locuri de muncă şi ce anume l-a reţinut să nu facă asta. Celalălat „iepure”, Vasile Iliuţă, nu are nici pe departe anvergura vicepreşedintelui PNL R. Filipescu şi nici nu este dispus să-şi sacrifice averea acumulată, uneori prin dezechilibre, de dragul unor alegeri locale.
Dată fiind această situaţie, apare ca normală candidatura pentru şefia Consiliului judeţean, pe listele Alianţei Popular-Creştine, a Oanei Mizil, fosta lideră a Organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat. Aceasta, într-adevăr, a purtat negocieri intense cu liderii naţionali ai Partidului Democrat Liberal. A purtat negocieri şi cu liderii Uniunii Naţionale pentru Progresul României. S-a ajuns la concluzia că aceasta poate candida sub două forme: 1. ca independent, cu suţinerea Alianţei Popular-Creştine, variantă neacceptată de liderii PDL câtă vreme ar fi ruşinos pentru aceştia să nu fie în stare să dea, la alegerile locale din iunie, un candidat propriu, fie pentru primăriile municipale, fie pentru şefia Consiliului judeţean; 2. ca membră a Partidului Poporului-Dan Diaconescu, variantă care se prefigurează în aceste zile. În această a doua variantă, PP-DD, considerat o anexă a actualului lider al Consiliului judeţean, ar urma să devină o parte componentă a Alianţei Popular-Creştine, la nivelul judeţului Călăraşi. Luptele care se dau acum au următorul obiect: PP-DD a racolat toţi membrii PNL care nu pot candida la funcţia de primar de comună, mai ales acolo unde sunt deja primari PSD, câtă vreme se are în vedere conservarea posturilor în cadrul Uniunii Social Liberale. Candidaţii liberai pentru posturile de primar ar urma să-i dubleze, dar de pe listele PP-DD, pe candidaţii de primar de pe listele PSD, însă făcând, în acelaşi timp, jocul actualului şef al Consiliului judeţean. Cu alte cuvinte, tactica lui R. Filipescu, intuită de şefii PDL, este aceea de a avea câte doi candidaţi în multe din comunele din judeţ. Din acest unghi, PP-DD joacă un rol esenţial în desemnarea şefului Consiliului judeţean, la alegerile locale. Mai mult, şefii PDL desfăşoară, în aceste zile, un sondaj de opinie, sursele noastre precizându-ne că au identificat faptul că PP-DD reprezintă cheia câştigării alegerilor locale de către Stelian Fuia, prin Alianţa Popular-Creştină, cu ajutorul Oanei Mizil.
Un rol esenţial în această variantă a numirii Oanei Mizil drept candidat al Alianţei Popular Creştine, prin cooptarea în această structură şi a Partidului Poporului-Dan Diaconescu, îl are Marian Vanghelie, actualul iubit al fostei lidere PSD. Marian Vanghelie a intervenit personal pentru ca organizaţia de la Călăraşi a PP-DD să fie fie destructurată, fie dizolvată, câtă vreme liderii locali nu o acceptă pe Oana Mizil drept potenţial candidat pentru Alianţa Popular-Creştină şi nici nu vor să acceadă în aceast conglomerat politic format la Călăraşi. Discuţiile s-au purtat direct cu Dan Diaconescu. În plus, Oana Mizil este deja cunoscută drept mitomană în rândurile politicienilor locali. E cunoscut faptul că a purtat primari de prin Ştefan cel Mare sau Borcea, de-a latul judeţului, cu promisiunea că aceştia vor primi câte 100.000 de lei, de la Primăria Sectorului 5, drept ajutor pentru deszăpezire. Are, însă, avantajul că nu s-a prins chiar toată lumea că este o mincinoasă notorie. În plus, e carismatică şi dispune de rezervorul de bani numit Marian Vangelie. În cursul zilei de mâine, acest scenariu urmează să devină pregnant, mai ales că reprezentanţii statutari ai filialei judeţene a PP-DD urmează să susţină o conferinţă de presă tocmai pe această temă. Se marşează că, sub această formă, Oana Mizil, din postura de candidat al Alianţei Popular-Creştine, „rupe” din voturile Uniunii Social-Liberale, prin cooptarea de candidaţi pentru această structură politică din două părţi: de la PSD şi de la PP-DD. Scenariul este extrem de bine gândit, însă nu vrem să se creadă că acesta a fost opera Oanei Mizil, aceasta fiind doar o marionetă a PDL-ului care se află, la Călăraşi, în căutarea de „soluţii salvatoare”, câtă vreme nu le poate găsi în interior.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Prezentare generală a confidențialității

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie și al Politicii de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker