Arhiva

Călăraşi – 45 de zile de când al doilea Râmaru nu a fost prins

Print Friendly, PDF & Email

La aproape 45 de zile de la producerea agresiunii, Mariana Dumitru, tânăra de 22 de ani, înjunghiată, pe stradă, de un necunoscut, se simte bine şi, de puţin timp, şi-a reluat activitatea profesională. Mariana Dumitru a fost înjunghiată, cu un obiect ascuţit-înţepător, în seara zilei de 23 septembrie, pe Aleea Bisericii, din municipiul Călăraşi. A fost supusă unei operaţii chirurgicale care a durat 4 ore, iar agresorul acesteia este căutat, la acest moment, fiind acuzat de tentativă de omor calificat.

Mariana Dumitru s-a întors la muncă


La locul de muncă, Mariana Dumitru ne spune că se simte bine. “Da, mă simt bine, mă simt OK, am început munca, operaţia se vindecă”. Nu vrea să vorbească despre faptul că poliţiştii călărăşeni n-au reuşit, nici până acum, să-l identifice pe agresor. “Nu vreau să vorbesc despre ceea ce s-a întâmplat atunci. Cel mai bine este să-i întrebaţi pe poliţişti”. Interlocutoarea noastră afirmă că nu-l cunoaşte pe psihopatul care a atacat-o în seara de 23 septembrie 2011. “Eu am declarat că nu am apucat să-l văd decât de la spate. Vă rog să mă înţelegeţi, nu mai vreau să vorbesc despre aşa ceva”. La sediul Inspectoratului judeţean de Poliţie Călăraşi, insp. Ramona Tudor, şefa Biroului de presă, ne spune că acest caz nu este finalizat şi că se derulează activităţi specifice pentru identificarea agresorului: “Avem în instrumentare un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, un dosar penal privind tentativă la infracţiunea de omor calificat. În prezent, desfăşurăm, sub supravegherea procurorului criminalist, activităţi specifice pentru identificarea suspectului şi tragerea acestuia la răspundere penală.

Doi agresori de femei

Cazul Marianei Dumitru, tânăra atacată în plină stradă, cu un cuţit, nu este singular în Călăraşi. Anul trecut, alte două femei au fost atacate, după aceeaşi metodă, una dintre acestea, Luminiţa Chevici, stingându-se pe un pat de spital, după 46 de zile de comă. Luminiţa Chevici, din datele noastre, a prezentat 3 plăgi înjunghiate. A fost atacată în scara blocului, în seara zilei de 10 septembrie 2010. O altă tânără, Ana Maria Bobocel, a fost atacată şi ea, tot după acelaşi sistem de operare, în data de 25 februarie 2011, însă a scăpat doar cu o sperietură şi cu o rană superficială. Ulterior, când presiunea mediatică era una uriaşă, s-a considerat că agresorul celor două femei este Constantin Fieraru, în vârstă de 32 de ani, un retardat arestat preventiv pe 14 martie 2011. S-a considerat, la acel moment, că străzile călărăşene au devenit mai sigure, asta până în data de 23 septembrie 2011 când, la un interval de maxim o jumătate de oră, două femei sunt atacate de un bărbat, una în scara blocului, căreia i se arată chiloţii, şi tînăra Mariana Dumitru, care este atacată pe la spate, i se pune mâna la gură şi este înjunghiată de un stângaci, ca şi-n cazul Luminiţei Chevici sau al Anei Maria Bobocel.

Cazurile sunt considerate simple coincidenţe

Pe strada Pescăruş, din municipiul Călăraşi, sunt mulţi oameni care pun la îndoială faptul că retardatul Constantin Fieraru ar fi autorul asasinării Luminiţei Chevici sau al atacului împotriva Anei Maria Bobocel, în condiţiile în care, cu el arestat preventiv, o altă tânăra, Mariana dumitru, dar şi o femeie, sunt atacate, după acelaşi stil de operare, câteva luni mai târziu. O femeie, care nu a vrut să-şi dezvăluie identitatea, consideră că poliţiştii călărăşeni au avut nevoie de un ţap-ispăşitor, aşa că au găsit pe cineva incapabil să se apere sau să poată exprima puncte de vedere pertinente, cum este cazul lui Constantin Fieraru. “Ăla e un amărât, ca să iasă poliţiştii la faţă”. În schimb, poliţiştii călărăşeni consideră că omorul Luminiţei Chevici şi atacul asupra Anei Maria Bobocel reprezintă cazuri închise, câtă vreme a fost identificat suspectul, pe baza unor probe concludente. Insp. Ramona Tudor consideră că explicaţia legată de faptul că, într-un oraş relativ mic, pot exista, în acelaşi timp, doi agresori care comit fapte de acelaşi tip, este de competenţa medicilor psihiatri. “Ei pot oferi o explicaţie rezonabilă. Cazurile nu fac legătură între ele. Dosarul cu Chevici se află deja în faza de judecată. A plecat cu Fieraru în stare de arest preventiv şi aşa a rămas de când a fost identificat. Dacă sunt neclarităţi, acelea se discută la instanţă”. Cazurile sunt considerate de poliţişti drept două coincidenţe. “Puteţi să interpretaţi dumneavoastră, dar sunt dosare diferite, sunt cazuri diferite”.

Fostul violator nu a fost identificat drept agresor


Mama Marianei Dumitru este şi acum afectată de cele întâmplate. “Poliţia să-şi facă datoria, să putem ieşi la un rezultat”. Femeia nu crede că fata ei, Mariana Dumitru, după o asemenea întâmplare, mai poate lucra 8 ore. “Mă gândesc că de-acum încolo, dacă poate să reziste să înceapă munca, va fi o problemă: se înserează din timp şi mi-e teamă să n-aibă probleme din nou, căci ea a fost filmată şi agresorul nu este depistat”. Poliţiştii călărăşeni, imediat după producerea agresiunii Marianei Dumitru, a identificat un posibil făptuitor, în vârstă de 23 de ani, cunoscut pentru comportament sexual deviant. Acesta ispăşise o pedeapsă privativă de libertate, pentru comiterea infracţiunii de viol, şi fusese eliberat de curând din penitenciar. Tânărul, care locuieşte în zona unde a avut loc agresiunea, a fost audiat de poliţişti, însă aceştia nu au putut proba faptul că el ar fi atacatorul Marianei Dumitru. Este cunoscut prin faptul că are obiceiul să-şi arate organele sexuale în public, dar şi pentru faptul că acostează femei, pe care le agresează verbal. Împotriva acestuia sunt depuse mai multe plângeri pentru comiterea de gesturi obscene în public. Mama Marianei Dumitru ştie că nu acesta este agresorul fetei sale. “Fetei i s-a arătat poza acestuia, însă a spus că nu este el. Deci e altul. A trecut o lună şi ceva de zile, iar poliţiştii n-au ieşit la nici un rezultat”. Interlocutoarea noastră consideră că poliţiştii ar trebui să-şi dea mai mult interes, câtă vreme cuţitarul-agresor de femei este încă în libertate şi că ar mai putea ataca.

Mama Marianei se roagă de poliţişti să-şi facă datoria

“În ziua în care fata a fost externată, au venit acolo organele de poliţie şi a dat o declaraţie. De-acolo au venit acasă, mai târziu. Dar ne-au zis că nu-i persoana respectivă”, afirmă mama Marianei Dumitru, explicând, astfel, că nu individul condamnat pentru viol şi cunoscut ca având un comportament sexual deviant ar fi autorul faptei. “Fata mea a spus că persoana care m-a agresat pe mine este altul. E mai robust. Ăsta e slab. Şi nici la figură, nici la trăsătură nu seamănă. Asta e ceea ce a văzut ea din spate. Din faţă n-a putut să-l vadă, că i-a pus mâna la gură şi a înţepat-o”. Femeia mulţumeşte doctorilor Chirilă şi Iacob, care au ajutat-o pe tânăra Mariana Dumitru să treacă peste această cumpănă din viaţa ei. Mama Marianei Dumitru, în schimb, are şi un mesaj pentru comandantul Poliţiei judeţene: “Domnul Mărgineanu, în insistenţele mele, am o mare rugăminte: să interveniţi ca organele de poliţie să-şi facă datoria. Chiar şi din familia lui putea să treacă prin ceea ce a trecut copilul meu. Vă rog să fie depistat acest individ, care a putut să facă numai rău”.

Luminiţa Chevici nu a fost numai înjunghiată, ci şi bătută bestial


Iulian Fieraru, fratele presupusului asasin al Luminiţei Chevici şi presupusul atacator al Anei Maria Bobocel, în speţă Constantin Fieraru, declară că multă lume din Călăraşi spune că sunt prea mulţi doi agresori de femei, într-un oraş de provincie ca al nostru. “Cert este faptul că, după un an de la ce s-a întâmplat cu cazul Chevici, a apărut un alt, se spune identic, ca şi lovitură, ca şi abordare şi, am înţeles, şi cei de la camera de gardă, doctorii fiind aceeaşi, ei fiind specialişti, au spus că exact acelaţi tip de lovitură, acelaşi stil, în acelaşi loc al corpului a fost lovită şi Mariana Dumitru”. Iulian Fieraru e contrariat de faptul că poliţiştii călărăşeni n-au reuşit, nici până la această dată, să-l prindă pe agresorul Marianei Dumitru. “Au reţinut pe cineva şi, după 24 de ore, i-au dat drumul. Acuma, eu nu am informaţiile pe care le poate avea poliţistul, cert este faptul că sunt foarte multe lucruri care se bat cap în cap”. În opinia acestuia, cel mai grav lucru este că însuşi familia Luminiţei Chevici spune că nu fratele lui este agresorul. “Sunt nişte oameni care au doliu în suflet şi cred că ar fi fost mulţumiţi. Ar fi spus: Bine că l-aţi prins pe criminal. Oameni ăştia spun că nu e fratele meu”. Iulian Fieraru spune că soţul Luminiţei Chevici afirmă că aceasta a fost înjunghiată, apoi bătută, agresorul repetând acest mod de operare de trei ori la rând, până să fugă.

Au mai fost şi alţi suspecţi în cazul asasinării Luminiţei Chevici

“Soţul victimei l-a văzut pe fratele meu în boxa acuzaţilor. A spus: Voi nu vedeţi că ăsta respiră greu? Luminiţa, decedata, din câte ştiu, nici n-a ştiut că s-a apropiat cineva de ea. Sunt spusele lui”. Iulian Fieraru consideră că fratele său, Constantin Fieraru, a fost scos ţap-ispăşitor pentru ca poliţiştii să-şi acopere incompetenţa. “Este clar acest lucru. L-au luat de pe stradă, într-o duminică seara, în urma unui apel anonim, la 112. Am înţeles că doi puştani au văzut unul care i s-a părut lor că este suspect, au auzit şi ei pe la alţii, că erau probleme şi nu găseau un vinovat, şi au sunat. Acei băieţi spun că fratele meu a fost urcat într-o maşină cu civili, atunci când a fost săltat”. Constantin Fieraru a fost identificat din grup, de Ana Maria Bobocel, cealaltă victimă din seara zilei de 25 februarie 2011. “Ce i se pune în cârcă fratelui meu sunt din ce în ce mai convins că nu este adevărat”, este concluzia trasă de Iulian Fieraru”. Constantin Fieraru este descris drept un om simplu, fără antecedente, cu o deficienţă de vorbire şi întârziat mintal. În opinia interlocutorului nostru, poliţiştii au drept probe recunoaşterea din grup şi faptul că Fieraru a dat o declaraţie scrisă unde recunoaşte ceea ce poliţiştii l-au pus să scrie. Iulian Fieraru e convins că nu există probe ADN care să-l incrimineze pe Constantin Fieraru, în cazul asasinării Luminiţei Chevici sau al agresării Anei Maria Bobocel. “Comisarul ancetator i-a spus să recunoască, ameninţându-l că-i pune în cârcă şi alte fapte, mult mai grave”. Iulian Fieraru vrea ca opinia publică să cunoască faptul că, în cazul asasinării Luminiţei Chevici, poliţiştii călărăşeni au mai avut şi alţi suspecţi, care au fost reţinuţi. “Există un domn care a fost ridicat la 16:30 ziua, de către mascaţi. I-au pus cătuşele, la bancomat, la Piraeus. Şi asta pentru că avea o glugă pe cap, cu glugă verde. Omul acela a depus plângere, după care am înţeles că şi-a retras-o. Dar poliţia era fiartă”.

Iulian Fieraru acuză poliţiştii că vor să-i îndese fratele

În cadrul procesului lui Constantin Fieraru, în care este acuzat de omor calificat, afirmă fratele acestuia, s-a descoperit că raportul de expertiză psihiatrică al inculpatului este semnat de Institutul de Medicină Legală Călăraşi, chiar dacă expertiza psihiatrică a avut loc la Bucureşti. “Eu nu spun ca fratele meu să fie scos nebun, că el a făcut crima şi să-l ducem la un spital psihiatric. Nu! El oricum n-a făcut crima. Dar de ce încearcă să-l îndese mai tare, să spună că a fost responsabil, a semnat nişte declaraţii, că a recunoscut că este vinovat, deci că l-am găsit pe criminal”. Iulian Fieraru spune că a fost găsit atât de bine criminalul că, după un an de zile, a apărut altul, cu acelaşi mod de operare.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp