Arhiva

Călăraşi: Reuniunea Organizaţiilor UNPR din Regiunea III Sud

Print Friendly, PDF & Email


Peste 2.000 de membri au participat sâmbătă, 5 noiembrie 2011, la Sala Polivalentă din Călăraşi, la Reuniunea Organizaţiilor UNPR din cadrul Regiunii III Sud. Au fost prezente organizaţiile judeţene ale Uniunii Naţionale pentru Progresul României din Ialomiţa, Giurgiu, Teleorman, Prahova, Dâmboviţa, Argeş şi Călăraşi, la lucrări asistând conducerea centrală a acestei formaţiuni politice, conducere reprezentată de Gabriel Oprea, Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu.

Coşul de solidaritate şi suprataxarea averilor mari şi foarte mari

Sub deviza “Singurii noştri stăpâni sunt românii şi România”, sub semnătura celor trei preşedinţi – Gabriel Oprea, Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu, a secretarului general reprezentat de Neculai Onţanu şi a secretarului general adjunct, Ion Toma, Uniunea Naţională pentru Progresul României a prezentat faptul că Guvernul Romîniei, la propunerea acestei formaţiuni politice, a adoptat un program de sprijin pentru pensionari, program denumit “Coşul de solidaritate”. Astfel, pensionarii care obţin venituri mai mici decât salariul mediu net pe economie vor putea achiziţiona mărfuri alimentare de bază, în speţă făină, zahăr, orez, ulei şi altele, la preţ de producător. “Într-un moment greu, de criză economică mondială, statul are datoria să îîi apere în primul rând pe cei mai vulnerabili membri ai societăţii”, se arată în documentul expus de liderii uniunii Naţionale pentru Progresul României. Adresându-se acestei categorii sociale, conducerea acestei formaţiuni politice crede că pensionarii sunt primii care au resimţit criza economică şi primii care trebuie sprijiniţi. “După o viaţă de muncă şi de sacrificii, meritaţi din partea statului întregul respect şi întreaga recunoştinţă”. Se opinează că acest “Coş de solidaritate” este un pas în plus făcut de autorităţi pentru a le oferi pensionarilor şansa unui trai mai bun şi mai demn. Uniunea Naţională pentru Progresul României are în vedere şi introducerea unei taxe de solidaritate asupra averilor mari şi foarte mari. Conform acesteia, toţi cei care au averi de peste 450.000 de euro urmează să plătească anual o taxă de 1 la sută, banii urmând să fie folosiţi pentru plata pensiilor.

Două Rezoluţii asumate şi obţinerea a minim 10 la sută, la următoarele alegeri

Reuniunea Organizaţiilor Uniunii Naţionale pentru Progresul României din cadrul Regiunii III Sud a adoptat şi o Rezoluţie în baza căreia au fost decise următoarele: creşterea numărului de investiţii străine şi dezvoltarea antreprenoriatului, în vederea creării cât mai multor locuri de muncă; îmbunătăţirea nivelului de trai, prin creşterea veniturilor; exploatarea cât mai bună a extraordinarului potenţial agricol al zonei, prin crearea de facilităţi pentru investitorii agricoli şi direcţionarea cât mai multor resurse de la buget; dezvoltarea şi promovarea turismului, inclusiv prin exploatarea existenţei, în interiorul regiunii, a aeroporturilor Bucureşti-Otopeni şi Bucureşti-Băneasa; exploatarea eficientă a resurselor naturale din regiune; îmbunătăţirea infrastructurii, inclusiv prin modernizarea drumurilor publice, dezvoltarea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare, a reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi a energiei termice; dezvoltarea cooperării cu ţările riverane Dunării; menţinerea pensiei minime garantate endexată cu inflaţia şi asigurarea unor venituri minime pentru persoanele aflate temporar sau permanent în dificultate. O altă Rezoluţie supusă dezbaterii a vizat susţinerea următoarelor aspecte de către Uniunea Naţională pentru Progresul României: să susţină o construcţie civică pe zona de centru-stânga, sub forma unei platforme civice, Uniunea Social Progresistă, din care să facă parte organizaţii ale societăţii civile, asociaţii ale pensionarilor, structuri sindicale şi patronale, formaţiuni politice; să continue să-şi respecte valorile şi identitatea, prin participarea ca partid politic la alegerile din 2012 şi obţinerea a minim 10% din voturi; să promoveze în continuare valorile stângii responsabile, pe care UNPR şi le-a asumat încă de la înfiinţare.

Participarea la actul de guvernare a adus stabilitate ţării

La 19 luni de la lansarea Uniunii Naţionale pentru Progresul României, această formaţiune politcă este recunoscută ca partid parlamentar, având structuri organizatorice în toate judeţele ţării şi peste 200.000 de membri. În prezent, Uniunea Naţională pentru Progresul României numără 31 de parlamentari, din care 14 senatori şi 17 deputaţi. Din Călăraşi, senatorul Vasile Nedelcu este vicepreşedinte UNPR şi preşedinte al Comisiei pentru Afaceri Europene. Pe lângă programul de sprijin al pensionarilor cu venituri reduse, denumit “Coşul de solidaritate”, dar şi iniţiativa taxării suplimentare a averilor mari şi foarte mari, Uniunea Naţională pentru Progresul României a iniţiat, printre altele: proiectul legislativ privind exceptarea militarilor din teatrele de operaţiuni de la diminuarea cuantumului brut al soldelor lunare cu 25 la sută; proiectul de lege privind transformarea militarilor voluntari în profesionişti, cu posibilitatea avansării în grad; implicarea activă în finalizarea modificărilor la noul Cod al Muncii, prin deblocarea negocierilor dintre Guvern şi Sindicate şi prin iniţierea de amendamente în interesul angajaţilor. “Prin participarea la actul guvernamental, Uniunea Naţională pentru Progresul României a adus stabilitate ţării într-un moment în care România risca să se prăbuşească”, arată liderii acestei formaţiuni politice.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp