Un parc de 11,5 miliarde de lei vechi va fi amenajat la Roseţi, singura comună care este împărţită în sectoare. Parcul va avea o suprafaţă totală de două hectare şi va cuprinde, printre altele, spaţii verzi, mobilier stradal şi spaţii de joacă pentru copii şi de odihnă pentru bătrâni. Banii provin din fonduri europene, derulate prin Ministerul Mediului.
Sfeştanie, să vină ploaia
Nicolae Râjnoveanu, edilul comunei Roseţi, care e şi proaspăt licenţiat al Universităţii „Spiru Haret” Braşov, se laudă cu această iniţiativă. Spune că are două locaţii de parcuri, una în partea de est şi una în vestul localităţii, prin planul urbanistic general definitivat. La Roseţi, acum, mai trăiesc 5.900 de suflete, despărţite de o barieră nevăzută, sectorul I fiind cel locuit de români, ţiganii trăind în sectorul II. Nicolae Râjnoveanu spune că parcul este un obiectiv promovat de el, în campania electorală. Parcul se va numi al „Prieteniei”, fiind amplasat într-o zonă unde este o troiţă. „Când nu cădeau precipitaţii, se spune, aici se adunau oamenii, să facă sfeştanie, să vină ploaia”. Primarul nu-şi explică de ce există atâta reticenţă din partea presei, când este vorba de amenajarea de parcuri, la ţară: „Aşa am auzit şi pe unul din posturi, pe domnul Tatulici. Domnule, eu nu ştiu, eu cred că s-a investit foarte mult în localităţile urbane, iar în localităţile astea rurale nu s-a făcut absolut nimic”.
Jogging după navigarea pe net
La Roseţi, însă, localnicii îşi câştigă existenţa din creşterea animalelor şi comercializarea cărămizilor, pe care le prepară pe baza reţetelor cunoscute doar de ei. „Din moşi, câteva familii au învăţat această îndeletnicire. Îşi mai scot şi ei un ban”. Primarul crede că aceştia, după ce termină de prelucrat lutul, îşi găsesc timp să se ducă să se odihnească pe băncile din viitorul parc al „Prieteniei”. Comuna Roseţi e un exemplu că fondurile guvernamentale nu sunt dirijate pe criterii politice. Nicolae Râjnoveanu, edilul, s-a ferit să-i spună, prin intermediul nostru, preşedintelui PSD Victor Ponta că minte. „De ce să nu se investească în parcuri?”, se întreabă primarul. Nicolae Râjnoveanu explică, în termeni simpli, cum va arăta viitorul parc, căci nu ne poate da denumirea ştiinţifică a arbuştilor ornamentali care vor fi sădiţi. Deşi are pe birou planurile viitorului parc, nu ştie nici care vor fi aleile special amenajate şi pe care sătenii, după ce vor aduce vacile de pe islaz, se vor apuca să facă jogging. „Hai să nu discutăm cu ironii, că n-are nici un rost”, a fost replica primarului, acesta arătându-se contrariat că sătenii din Roseţi ar putea avea astfel de apucături. „N-am vrut să fim ironici. N-am spus că se vor apuca de alergat după ce termină cu navigatul pe net, ci după ce vin de la praşilă”. Parcul va avea şi gard, din simplul raţionament că există posibilitatea să pătrundă pe el vacile.
Statul pe canapea, cu popa şi cu dascălul
În centrul satului, lângă o piaţetă pustie, o bătrână, cu-n mănunchi de măturici în mână, pe care le vinde pentru 3 lei, ne priveşte neîncrezătoare când îi spunem că, foarte curând, se va putea odihni pe canapelele din noul parc comunal. Nu ştie dacă-l va folosi sau dacă se va da în leagăne. „Nu, nu-mi trebuie. Nu mă duc eu. Ce să fac acolo?” Un alt bătrân spune că aştepta de foarte multă vreme, înfiinţarea parcului. Spune că va merge acolo după ce se va certa cu baba lui, în ogradă. De noi se apropie şi un grup de cetăţeni din sectorul II. „Ne bucurăm că face parc, dar murim de foame. Mie-mi arde să stau pe bancă, în parc, pe burta goală? Să ne dea servici! La copii, nu nouă, că noi ne ducem la 3 metri de pământ”. O altă bătrână nu aşteaptă nici ea cu sufletul la gură să se dea în toboganele din pacul „Prieteniei”. „Ce să mă mai dau eu? La cimitir cu mine! Mă dau în cimitir, mamă. Cu popa şi cu dascălu’. Servicii să dea, la copii, că moare tineretul de foame.” Altcineva e de părere că e frumos să se facă parc. „Da, că aveam de toate, numai parc ne mai lipsea”. Mişcarea spune c-o face pe bicicletă, când se duce la cârciumă. „Ajunge atâta mişcare, mie îmi este suficientă”. Mai încolo, un alt grup de bătrâne spun că vor pensii, nu parc. „”Pe lume-ailaltă o să ne mai ducem noi în parc. Pensii să dea!”
Elodia e în sectorul II
În sectorul II, ajungem în locul unde este ascunsă Elodia. E albă şi e legată cu lanţul, de coteţ. Lângă ea e şi Magda Ciumac, mai puţin fioroasă. Suntem acasă la familia Valerică Nuţă. Copiii, doi la număr, abia săltaţi de pe oliţă, stau pe canapea, la strada mare. Valerică spune că e foarte bine că se face parc, asta ca şi copiii lui să mai poată vedea şi altceva decât stivele de cărămizi. O cărămidă este vândută cu 3-4 mii de lei vechi. Acestea se fac din pământ galben, pe care-l scoate din curte sau îl cumpără. „Care are în curte, scoate de-acolo”. Valerică are, în spatele curţii, o groapă de 4 metri adâncime, de unde scoate, de ceva vreme, pământul necesar pentru prepararea cărămizilor. Cu asta se ocupă toată familia lui, adică femeia şi cei doi copii abia ridicaţi. „Da, mă ajută şi ei. Fac şi ei ce pot”. Valerică are o casă aşezată, după criteriile celor din Roseţi, atâta timp cât la vecinul de peste drum stă să-i cadă gardul. Şi el mai are multe de făcut, în primul rând să pună un acoperiş la căcăstoare. Curtea este plină de „marfă”. Cărămizile le arde într-un cuptor amenajat în curte. Într-o lună bună, câştigă 3-4 milioane de lei vechi, aşa spune Valerică. În schimb, are geamuri din tâmplărie PVC la casă, dar nici asta nu e terminată. Pe-afară e făcută din cărămidă, iar interiorul este compartimentat cu chirpici. El foloseşte numai una din camere, deşi casa are trei, însă una e goală, iar cealaltă este ocupată de 4 găini. O veselie, nu alta! După ce termină cu groapa de unde-şi scoate lutul pentru cărămizi, spune c-ar putea să-şi facă piscină, asta daca dă pe la el Gigi Becali. Cărămidăria nu e o meserie sezonieră, dar depinde mult de meseriaşii de sobe.
Marinela a rămas fără scuter
Peste drum, lângă casa violatului, asta fiind o altă poveste din comuna Roseţi, stă tanti Marinela, cum o ştie satul. E supărată că i s-a furat scuterul, că altfel ar fi mers cu el prin parcul pe care urmează să-l construiască primarul. Marinela îşi face cruci mari când aude de parc. „Nu ştiu eu. Lumea e amărâtă, e destul de chinuită, n-are servici, moare de foame”. Spune că primarul este de vină, că numai el putea să aibă astfel de idei. „Când te duci la el, te dă şi-afară!” E de părere că mai bine-i făcea unuia o casă sau să dea terenuri de casă la cei tineri. „Se stă câte trei-patru familii în casa asta! Şi mureau de foame acasă. E plecaţi! Zău lui Dumnezeu care vă minte!” Nu vrea să umble cu scuterul prin parc, spune ea, că nu mai are timp: „Ce să fac eu, maică? Eu, de-acuma, sapa şi lopata!” Are apă şi lumină, dar Marinela e fermă în convingerea ei că parcul nu e bun: „La oraşuri, maică, trebuie parc”!
