Arhiva

Se întâmplă în România: Spețe identice, soluții diferite, însă avem principii!

Print Friendly, PDF & Email

În urmă cu puțin timp, am prezentat două cauze civile, cu aceeași speță, soluționate de magistrații călărășeni prin soluții identice, în vreme ce o altă cauză, identică, judecată la Oltenișa, are o soluție diferită.

Judecătorul e independent

Tribunalul Călărași, prin judecător Nicoleta Constantin, conducător al Biroului de informare și relații publice, spune că nu poate emite puncte de vedere cu privire la modul în care ar trebui interpretate și aplicate anumite dispoziții legale de către instanțele din subordinea sa și nici nu poate face aprecieri cu privire la legalitatea soluțiilor pronunțate de acestea decât în cadrul căilor de atac declarate și cu care a fost legal investite. Se consideră că, în caz contrar, s-ar aduce atingere principiului independenței judecătorului, principiu consacrat de lege.

Cauzele

La data de 30 august 2012, Judecătoria Călărași emite încheierea în cadrul dosarului nr. 4576/202/2012, având ca obiect soluționarea cauzei civile formulate de reclamanta Neculai Florentina, în contradictoriu cu pârâții Șerban Mia, Dumitru Tanța și Dumitru Florin, având ca obiect numire tutore minor. Reclamanta Neculai Florentina, din Călărași, a solicitat instanței ca, prin hotărâre judecătorească, să se desemneze unul dintre reclamanți în calitate de tutore al minorului Dumitru Ionuț-Toress, iar în această calitate să solicite eliberarea pașaportului simplu al acestuia. Instanța călărășeană a admis cererea formulată de reclamanta Neculai Florentina, în sensul că pârâta Dumitru Tanța, mama concubinului său, a fost desemnată drept tutore al minorului, dar doar cu privire la bunurile acestuia, împuternicind-o, astfel, ca din această calitate să solicite, împreună cu tatăl copilului, eliberarea unui pașaport simplu pentru acesta. Aceasta este soluția dată de Judecătoria Călărași, în speța amintită, soluția fiind irevocabilă, președintele completului de judecată fiind jud. Dana Elena Enescu.

Aceeași soluție

În aceeași formulă a completului, Judecătoria Călărași are pe rol dosarul nr. 5180/202/2012, prin care s-a cerut numirea lui Cotârlan Constantin ca tutore al minorei Cotârlan Andrea-Daniela și, din această calitate, să-i reprezinte interesele în legătură cu bunurile ei, mai precis pentru obținerea pașaportului. În motivarea cererii, reclamantul Cotârlan Ionel a arătat că, cu acordul părinților pârâtei Lache Mariana Daniela, minoră, a început să întrețină o relație de concubinaj cu aceasta, relație în urma căreia s-a născut minora Cotârlan Andrea-Daniela. Reclamantul a mai arătat că, împreună cu pârâta, au solicitat eliberarea pașaportului simplu pentru fiica lor, pe care doresc s-o ia în străinătate, însă au fost refuzați, motivarea fiind că pârâta este minoră. Instanța a admis acțiunea formulată de reclamant, în sensul că că a fost desemnat Cotârlan Constantin, tatăl concubinului numitei Lache Mariana Daniela, drept tutore al minorei Corârlan Andrea-Daniela, născută la Madrid, doar cu privire la bunurile acesteia, împuternicindu-l să solicite, împreună cu tatăl minorei, obținerea pașaportului simplu al copilului.

Oltenița nu face parte din România

În schimb, în dosarul nr. 4620/269/2012, pe rolul Judecătoriei Oltenița, reclamanta Nică Florica Tănțica a solicitat numirea în calitate de tutore al minorului Ghenciu Ionuț-Prințu, a unuia dintre numiții Memet Elena sau Ghenciu Dumitru. Reclamanta a arătat că are 14 ani și că, cu acordul mamei sale, întreține o relație de concubinaj cu Checiu Dumitru, relație în urma căreia s-a născut Checiu Ionuț-Prințu. Nică Florica a solicitat ca mama concubinului ei să fie numită tutore al minorului Ghenciu Ionuț-Prințu și din această calitate să solicite eliberarea pașaportului simplu pentru minor. Judecătoria Oltenița a reținut și faptul că Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, nu reglementează nici o excepție, în condițiile în care s-a reclamat interesul promovării cererii prin aceea că, unul dintre părinți, minori fiind și având capacitate de exercițiu restrânsă, este refuzat pentru eliberarea pașaportului simplu pentru fiul minor. Soluția a fost atacată cu recurs, acesta fiind respins.

Mâncăm deontologie pe pâine

După cum puteți vedea, Tribunalul Călărași s-a pronunțat și el, în cazul speței de la Judecătoria Oltenița, speță soluționată de judecător Alexandru Ionel. În adresa remisă redacției noastre, se arată că prin decizia civilă nr. 785/5.12.2012, recursul declarat împotriva încheierii pronunțată la 16.10.2012 a Judecătoriei Oltenița a fost respins, “considerentele avute în vedere de instanța care a pronunțat-o fiind cele conținute în decizia menționată”. Din optica reprezentanților Tribunalului Călărași, nu se poate emite un punct de vedere, față de această situație ambiguă și care certifică faptul că în România legea nu este aplicată în mod unitar, considerentele fiind unele care țin de deontologia profesională, “cele dispuse în mod irevocabil intrând în puterea lucrului judecat”.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp