Acasă | Stiri noi | Portrete dintr-o fotografie veche

Portrete dintr-o fotografie veche

image_pdfimage_print

1. Ioan Damian

Ninel Damian nu e un fiu risipitor. E un călărăşean care vede oraşul cu alţi ochi. De fapt, el pare, mai degrabă, un personaj desprins din vechile cărţi ilustrate. Dacă ar avea joben şi baston de fildeş, dacă ar merge, pe corso, îmbrăcat scorţos şi cu monoclu la ochi, i-ar suprinde numai pe cei care nu s-au uitat în sufletul lui. Ninel Damian trăieşte în cu totul alt timp, când cafenelele aveau un aer patriarhal şi când acestea erau singurul reper al unei vieţi colorate într-un aer vechi. E un călărăşean melancolic Damian, e un călărăşean căruia oraşul îi miroase încă a alviţă, a baclava, a sirop de lămâie, a bani de hârtie, a mici sfârâinzi şi-a bere blondă băută la ţap. S-a născut să ne reprezinte oraşul, să-l reprezinte numai aşa cum ştie el, în descrieri pline de savoare, pline de melancolie şi încărcate de parfumuri grele. Viaţa lui e o peliculă a unui film alb-negru, cu Jean Gabin. El afirmă cu tărie că încă mai sunt oameni care cred că acest acest oraş reprezintă acasă, în vreme ce toate celelalte oraşe nu sunt altceva decât obiective turistice. Pentru el, politica e, mai degrabă, un mod de refulare, încă nu o înţelege, câtă vreme nu e deprins cu practicile oculte şi cu curvăsăraia jucată la un nivel diabolic de înalt. Damian crede în oameni şi-n cuvântul dat. El nu poate fi asumat de cineva anume, de doctrine, de curente, de mişcări, de fracţiuni, câtă vreme el nu e altceva decât călărăşean. Aşa simte, aşa respiră, numai aşa înţelege el politica. Fiul risipitor nu se întoarce nicăieri, el este asumat de călărăşeni, fiul risipitor rămâne acasă, câtă vreme mai are multe amintir de depănat, câtă vreme mai are multe lucruri de spus şi câtă vreme îi poţi distinge umbra pe fiecare perete al fiecărei clădiri vechi din oraş.

2. Dan Drăgulin

La Călăraşi, Partidul Naţional Liberal a câştigat un reper al politicii de bun-simţ. A câştigat un om care, deşi nu are alura de lider gălăgios, se poate impune în conştiinţa maselor prin decenţă, prin răbdare, prin tact. Dan Drăgulin e un om al echilibrului, iar desemnarea sa ca lider al Organizaţiei municipale nu face altceva decât să confirme că şi liberalii înţeleg că nu se mai poate face politică hei-rupistă, în hopuri sau cu înjurături, cum au obiceiul unii dintre ei, ci că este nevoie de extrem de multă conştiinţă civică. Drăgulin se ridică deasupra tuturor celorlalţi liberali locali vechi sau de conjunctură câtă vreme e un om cu care se poate discuta orice, câtă vreme e un om care ştie să asculte, să discearnă şi să coaguleze idei sau raţionamente. De altfel, Dan Drăgulin putea fi la oricare alt partid; pentru oricine reprezintă un câştig de necontestat. N-a avut o evoluţie politică fulminantă, dar e destul de tânăr ca să aibă timp şi de asta şi e destul de copt ca să poată aspira spre aerul rarefiat al elitelor locale. A învăţat că politica se face pe jos şi nu din goana maşinii. A învăţat că, pentru a putea fi un reper, tu însuţi trebuie să te raportezi la celelalte repere, dar din cu totul al unghi. Dan Drăgulin nu minte, comparativ cu Eugen Nicolăescu, spre exemplu, care e un pamblicar de profesie. Încă mai are timp să realizeze că nu e bine să facă selecţie după criterii greu de digerat, printre oameni, printre reprezentanţii presei locale, cum face Dan Motreanu. Încă are suficient de destul timp să realizeze că politica nu este un instrument de forţă sau o metodă de a te realiza profesional şi material, aşa cum crede Răducu Filipescu. Dan Drăgulin e un om elastic, care are timp să adune vocile raţionale din cadrul P.N.L.-ului local. Trebuie să înveţe, pe mai departe, arta de a fi corect cu oricine, câtă vreme acesta trebuie să înţeleagă că liderii autentici nu trebuie asumaţi de partidele politice, ci de mase.

Ultimă oră:

Călărași: Trei țigani au violat o minoră chiar în parc

Trei țigani au violat o minoră, în cursul serii de ieri, 23 iunie, chiar în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Portrete dintr-o fotografie veche

de Marin BADEA