Stiri noi

Nicolae Petre Stan: Caravana copilăriei

Nicolae Petre Stan, o mai veche cunoştinţă de-a noastră, publică un nou volum de versuri – „Caravana copilăriei”, într-un stil cu care deja ne-am obişnuit. Autorul nu este adeptul metaforelor şocante, al imaginilor electrizante, al verbelor ascuţite; Nicolae Petre Stan scrie precum curg apele unui fluviu, in septembrie: molcom, aşezat, iar poemele sale sunt lungi nostalgii care se deşiră firesc. Universul liric e unul candid, plin de melancolii, în care rochiile mireselor mătură aleile parcului de adolescenţi, unde satul natal e un copil bătrân, iar iarna  nu poate fi altfel decât feerică „peste oraşul răstignit pe osia fluviului încremenit în uimire”. Nicolae Petre Stan creează un univers cald prin definiţie; până şi potopul e privit ca un fapt idilic, câtă vreme acest fapt înseamnă doar o simplă „iarnă fabuloasă”, când norii sunt „uriaşe ugere clocotind de laptele stelelor”. Poetul local e un neobosit, un veşnic îndrăgostit de cuvintele care se caută unele pe altele, într-o înlănţuire plină de emotivitate. Nimic nu pare că-l clatină pe autor din universul lui liric, nici măcar oboseala de peste zi, care e privită „precum roua / ce se aprinde / şi arde noaptea / pe îndrăgostiţi”. E un gest de curaj ceea ce întreprinde Nicolae Petre Stan care, iată, încă se încăpăţânează să scrie poezie, să viseze că poate scrie poezie, în vremuri de-a dreptul tulburi şi care nu-i pot recompensa efortul.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Prezentare generală a confidențialității

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie și al Politicii de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker