Arhiva

Linia Fierbinte – 302

** Episcopia Sloboziei și Călărașilor decorează interlopi. Este vorba de Ion Boraciu, din comuna Ciocârlia, județul Ialomița. Acesta este intermediarul șpăgilor pentru judecătorul Stan Mustață, de la Curtea de Apel București, în prezent arestat preventiv. Episcopia Sloboziei și Călărașilor l-a distins, în anul 2012, cu crucea Sloboziei în rang de cavaler. Acesta face parte și din consiliul eparhial. În Ciocârlia, interlopul Boraciu este cunoscut drept Fafa și este dat drept ctitor. A ridicat în sat o troiță. Declara, cu ocazia asta: „Așa am simțit eu că pot face ceva pentru Dumnezeu”. Dar și pentru judecătorii corupți, din câte se pare. Boraciu este intermediar între judecătorul Stan Mustață și diverși justițiabili. Este acuzat de Departamentul Național Anticorupție de constituire de grup infracțional organizat, două infracțiuni de trafic de influență, complicitate la șase infracțiuni de luare de mită și complicitate la infracțiunea de trafic de influență. Dar nu trebuie să ne mire acțiunile Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. Un preot din comuna Ciocănești amenința enoriașii că-i amendează cu 50 de milioane de lei vechi dacă nu folosesc lumânările bisericii, o maică stareță a născut gemene, în curtea bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena au apărut un motel (era să scriem bordel! – n.n.) și o stație GPL, un popă criminal a ajuns la pușcărie abia după ce a intrat, tot beat, într-un semafor, nava Tomis, luată, moca, de la Primăria Călărași, a fost vândută firmei Agrirom Grădiștea, pentru 10 miliarde, iar acum zace în portul Călărași, sub apă etc.
** Conform unui comunicat remis de către biroul de presă din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Călărași, din data de 28 aprilie, Ionel Costache nu mai este șeful acestuia, pe motiv că i-ar fi expirat perioada de 6 luni cât a fost împuternicit să dețină această funcție. Dacă avem în vedere faptul că acesta a fost numit în funcția de comandant la data de 23 iulie 2013, pentru o perioadă de 6 luni, acesta ar fi trebuit înlocuit încă din luna ianuarie 2014. Pe surse, însă, se vehiculează faptul că nu numai șeful IPJ Călărași ar fi fost demis, ci și alți doi comandanți de inspectorate județene, printre care și cel al Sectorului Agricol Ilfov, iar motivația este cu totul alta. Aceleași surse indică faptul că Ionel Costache a cerut să fie demis. Iar cererea sa are drept cauză o poveste de-a dreptul hilară, petrecută în stațiunea Sinaia, poveste în care ar fi fost implicată o polițistă de la IPJ Ilfov, Sandu Diana Paula. Totodată, un alt criteriu al demiterii acestuia, tot din datele noastre, venite pe surse, îl constituie modul profund necinstit prin care băiatul comandantului Inspectoratului pentru Situații de Urgență Barbu Știrbei, col. Gheorghe Popa, ar fi fost scos dintr-o cauză penală, prin măsluirea declarațiilor și promisiuni de obținere de pedepse mai blânde pentru cei care au făcut declarații mincinoase, astfel încât acesta să fie scos parțial din cauză.
** De când cu alegerile europarlamentare, Partidul Social Democrat s-a apucat să hălăduiască pe străzi, făcând oferte că în curând o s-o rupem toți în fericire. Printre pesediști, s-a infiltrat și Virgil Diaconu, individ care a fraierit un bătrân analfabet să-i preia firma plină de datorii, de ordinul a 35 de miliarde de lei vechi. Diaconu ăsta, cu un tupeu fenomenal, se îmbracă în roșu, ca să demonstreze poporului că prin venele sale nu curge vin de Ostrov, ci sânge de social-democrat. Ba chiar se și laudă prin presa aservită că muncește în numele partidului, deși acesta a primit o funcție remunerată, dar pentru care nu face absolut nimic, în cadrul Instituției Prefectului, ca consilier, cacofonie admisă în acest caz. Prima achiziție importantă pentru pesediști, după mintea lui Virgil Diaconu, ar fi fostul primar al comunei Belciugatele, numitul Petre Dinei, individ cunoscut mai degrabă pentru apucăturile sale smucite decât pentru capacitatea administrativă. Acesta, pe vremea cât a fost edil, a botezat o stradă cu numele unui unchi de-al său, căruțaș de profesie, deci nu inventator al apei calde, a dat tunuri imobiliare, a construit stabilimente fără autorizație și nici nu a plătit vreun ban drept impozit pe teren și pe clădiri, ba mai mult, și-a făcut și o statuie, asta ca să se minuneze tot poporul cât este el de dus cu sorcova, după cum îl cataloga renumitul medic psihiatru, prof. Florin Tudose, din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București. În plus, Dinei, la ultimele alegeri locale, a luat undeva la 100 de voturi. O altă achiziție importantă, după mintea lui Diaconu, zis și Cap de Pește Mort, ar fi și Jan Păun. Acești doi indivizi, Dinei și Păun, au fost membri PDL. Ultimul dintre ei, Păun, zis Beleaua, din Budești, este amestecat în scandalul puilor plimbați pe acte, prin Bulgaria, de firma Dealu Negru. Evaziunea, în acest caz, fusese stabilită, în 2011, la suma de 62 de miliarde de lei vechi. Tot un amic de-al lui Jan Păun, Nicolae Nacu, zis Bulae, a prejudiciat și el bugetul de stat cu suma de 66 miliarde de lei vechi. Dacă adunați, la o primă strigare, sumele cu care Bulae, Dicu de la Dealu Negru și Diaconu au prejudiciat bugetul de stat, ajungeți la suma de 170 de miliarde de lei vechi. La o pensie medie de 5 milioane, asta înseamnă că ăștia trei indivizi au păpat banii pe o lună la 34.000 de pensionari. Pensionari social-democrați, evident. Huuoo! Nu știm de ce celorlalți colegi pesediști nu le crapă obrazul de rușine plimbându-se cu Virgil Diaconu pe stradă. Procesul prin care fosta lui firmă a cerut intrarea în insolvență are deja 20 de termene și 3 ani de când este pe rolul Tribunalului Călărași. Diaconu a cerut chiar recuzarea judecătorului. În schimb, judecătorul, în mod corect, a cerut Parchetului să emită o soluție prin care să se stabilească dacă ăsta se face sau nu vinovat de evaziune fiscală, fals, uz de fals, bancrută frauduloasă etc. Pe noi ne și miră că pesediștii, din moment ce se afișează cu ăsta pe stradă, nu sunt luați la pietre! Să nu uităm: dacă PSD-ul, la Călărași, a ajuns unde a ajuns, adică o chestie formată din niște fomiști care blătuiesc licitațiile organizate de Dulce, cu dedicație pentru Ionel Gagu, de la Buzău, se datorează și lui Virgil Diaconu. Și altora asemenea lui. Nu are sens să mai amintim aici că un alt pesedist a fost prins, în curtea părinților, cu niște recipiente de câte 5.000 de tone, unde era dosită motorina evazionată prin Vama Călărași. Fi-v-ar social-democrația a dracu! Un altul, de R. Meseșeanu e vorba, după ce a păpat, prin intermediul firmei personale, niște bani de la instituții subordonate Primăriei Călărași, motiv pentru care, prin sentință definitivă, s-a stabilit că acesta este incompatibil de a mai ocupa funcții publice, vreme de 3 ani, o face acum pe purtătorul de cuvânt al PSD. Ăsta, în urmă cu 10-15 ani, deși candida la funcția de primar de municipiu, habar nu avea pe ce stradă este primăria. Acum, s-a făcut de râs într-un alt aranjament, de doi lei, cu o firmă de cumetrie. Meseșeanu, ca șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă al județului Călărași, achiziționează, la prețuri supraevaluate, rechizite. Iar explicația lui a fost una tot la fel de comică precum e guvernarea pesedistă locală și națională: firma respectivă încasează TVA de la unele instituții, iar de la altele nu. Cu alte cuvinte, ori habar nu are ce vorbește, ori este rău intenționat. Noi înclinăm să credem că e vorba de ambele cazuri. Iar R. Meseșeanu e purtătorul de cuvânt al PSD Călărași, când ăsta nici măcar nu știe cum se aplică taxa pe valoarea adăugată sau cât este procentul acesteia. Așa că-i spunem noi: la carne, lapte, brânză, ouă, e mai puțină, dar e ceva mai mare decât la legumele și fructele importate din Turcia, prin Vama Giurgiu. Capisci?!
** Că tot veni vorba de Dulce, Marius Dulce, omul lui Ion Ștefan, zis și cel care fuge de răspundere. Acest Dulce, după vreo doi ani de stat la primărie, ca viceprimar, emite, în sfârșit, un fel de declarație, care-i este consemnată de presa de rahat din oraș. Uitați ce zice omul: „E clar că orașul nostru are nevoie de parcări de reședință, dar trebuie găsită modalitatea, trebuie făcut un studiu pe fiecare zonă, câți deținători de autoturisme sunt, ca să putem calcula, să vedem ce am putea să mai facem”. Deci Dulce nu prea știe exact, așa că-i spunem noi, asta ca să nu transpire sau să i se ardă sinapsele: să faceți, bă, un studiu de fezabilitate, un s.f. d-ăla, de 2 miliarde, cum ați făcut pentru terenul de baseball, din Parcul Dumbrava, după care ați concesionat terenul pentru construirea de cârciumi. Ce zici, e bine așa? Vai de mama voastră! Nu de parcări de reședință are nevoie municipiul Călărași, ci de investiții masive, de locuri de muncă, bă, nu de pus borduri, coșuri de gunoi fixate în holșuruburi de 7 sau de marcat trecerile de pietoni cu vopsea de unică folosință. Asta nu e activitate de edil. Asta o poate face până și Vulpe Marcela, cu locul de muncă la stația meteo, cum ieși din Călărași spre Slobozia, pe partea din dreapta, la parter.
** Ca să ne distrăm cu distinșii candidați la europarlamentare care sunt din Călărași, să vă spunem că Doinița Tudorache, un fel de denunțătoare, dă declarații de presă, fraților. Faptul ăsta ne-a lăsat mască! Ea dă declarații, în loc să-și plătească apa curentă! Nu știm ce fel de nervi îti trebuie, ce fel de caracter trebuie să ai, cât să te implici în așa ceva, când tu stai într-o locuință socială, iar singura ta realizare notabilă, pe pământ, este că ai făcut 3 copii. Haideți să vedeți ce spune aceasta: „După 10 ani de presă locală, am decis să mă alătur unei echipe integre, profesioniste, pregătite să redea Călărașiului demnitatea unui oraș european. Modelul de europarlamentar pe care îl promovăm nu este cel caruia i se decontează biletul de avion la Bruxeles (e Buruxelles, cu doi de „l”, dar de unde să aibă ea habar?! – n.n.) pentru a face interpelări scrise din birou și fără să cunoască realitatea cotidiană. Puțini sunt cei care cunosc atribuțiile unui europarlamentar. În mod normal, un europarlamentar trebuie să se deplaseze în capitala Uniunii Europene numai trei zile lucrătoare, restul timpului trebuie să-l petreacă în mijlocul oamenilor care l-au ales. Astfel, se pot iniția proiectele de care cetațenii să poata beneficia. Orice călărășean își dorește un loc sigur de muncă, cu un salariu decent, respectarea drepturilor fundamentale, siguranța educației și recunoașterea meritelor tinerilor cu rezultate deosebite”. Băi, ce le zice fata asta! Se laudă că a lucrat în presă, dar nu spune că scria miau, ca pisica. Și la Bruxeles-ul ăla, cum scrie ea, cu un singur „l”, ar trebui să emită un proiect de hotărâre prin care lumea să nu mai plătească: gazul metan, apa curentă, gunoiul menajer. Și nici chiria, vreme de ani buni, la locuința socială. Doinițo, tată, ai luat-o razna rău de tot! Data viitoare îți recomandăm să încerci să emiți pretenții și pentru scaunul de primar al municipiului Călărași. Dacă la europarlamentare candida și Raclia, zău dacă te mai băgam în seamă!
** A fost perioada plagiatelor în presa scrisă locală. Sorin Anghel, de la publicația finului primarului Dan Drăgulin, a fost lăsat în fundul gol și violat ore în șir. Băiatul spune că este, la maculatura aia finanțată, de ani de zile, prin traficul de influență exercitat de potenții politici ai vremii, „editorialist”, deși el scrie despre sport și s-a dovedit că e doar urechist. Și remarcasem noi că nu scrie chiar atât de rău, până când am fost trași de mânecă: ni s-a arătat că acesta copiază, la greu, din ce nimerește. De regulă, nimerește să copieze din publicistul Tudor Octavian! Ceea ce face el se numește așa: furt! Iar acest Sorin Anghel este și angajat al trustului Intact, la Jurnalul Național. Din câte ne dăm seama, angajarea aici se face pe alte criterii decât cele obișnuite: care știe să fure la fel de bine ca Dan Voiculescu e luat în echipă. În mod normal, în vremuri normale la cap, acest tip nu ar mai fi pus o virgulă, într-un ziar, niciodată în viața lui! Dar trăim vremuri absolut tembele. Un alt plagiat recent este cel al unei individe care semnează într-o bălărie denumită Argument. Individa, dacă am reținut corect, se numește Liliana Manea. Nu știm în ce calitate scrie în publicația respectivă: drept colaboratoare, angajată, bucătăreasă ș.c.l. Aceasta emite următorul text: Elevii din cadrul Şcolii Gimnaziale “Mircea Vodă” Călăraşi au derulat la Şcoala Gimnazială”Mihai Viteazul” campanii de conştientizare din cadrul proiectului “EcOprovocarea”. După care ne arată cât este de deșteaptă: „Mediul înconjurător este elementul primordial al existenţei umane. În alcătuirea mediului înconjurător intră o serie de elemente naturale, apa, aer, sol, clima, biosfera , iar rezultatul interferenţelor dintre aceste elemente dau naştere mediului înconjurător. Felul în care aceste elemente interacţionează între ele influenţează în mod direct condiţiile existenţiale şi posibilităţile de dezvoltare ale societăţii. Putem spune de altfel că,mediul înconjurător, prin complexitatea relaţiilor dintre elementele din care este constituit, formează de fapt cadrul şi condiţiile de viaţă ale omului. Protejarea mediului trebuie să constituie o prioritate în preocupările noastre deoarece starea acestuia ne influenţează în mod direct viaţa şi sănătatea”. Băi, mai avea puțin și ne punea pe spate! La o simplă căutare pe Google, găsim exact același text, dar, din păcate, nu este semnat de „ziarista” Liliana Manea: „Mediul inconjurator este elementul primordial al existenței umane. În alcătuirea mediului înconjurător intră o serie de elemente naturale, apă, aer, sol, climă, biosferă (împreună cu elementele create de om), iar rezultatul interferențelor dintre aceste elemente dau naștere mediului înconjurător. Felul în care aceste elemente interacționează între ele influențează în mod direct condițiile existențiale și posibilitățile de dezvoltare ale societății. Putem spune dealtfel că mediul înconjurător, prin complexitatea relațiilor dintre elementele din care este constituit, fie ele naturale sau antropice, formează de fapt cadrul și condițiile de viață ale omului. Protejarea mediului trebuie să constituie o prioritate în preocupările noastre deoarece starea acestuia ne influențează în mod direct viața și sănătatea. Societatea, de la începuturile ei și până în zilele noastre, s-a aflat permanent într-o continuă dezvoltare și transformare. Acest lucru a influențat în mod direct și schimbările survenite asupra mediului”. Site-ul de pe care a copiat renumita „ziaristă” Liliana Manea se numește Scrib, iar textul este scris de Pop Florina. Ei, văzut din acest unghi, ce mi-e foia de șters geamurile Argument, ce îmi e foaia de pripas a finului edilului Dan Drăgulin, Obiectiv?! D-aia a ajuns presa scrisă unde a ajuns: pentru că au pătruns în ea astfel de elemente, fără bun-simț, care batjocoresc munca altora. La oase, băă! Bașca Nelu Bălașa ăsta, care editează maculatura pentru onaniști denumită Argument, cunoscut drept mâncător de fripturi, pe sub mese, a falimentat nu știm câte firme, asta pentru că este el mare cunoscător de economie de piață, gaura dată de ăsta fiind de 33 de miliarde de lei vechi. Adică 6.600 de pensii de 5 milioane fiecare. S-a scrântit lumea rău de tot…
** Bogdan Dumitrașcu, directorul adjunct de la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură Călărași, a sesizat Agenția Națională de Integritate în cazul directorului Direcției pentru Cultură Călărași, Sorin Danciu, acesta semnând, cu diferite pseudonime, de genul CEMOP, Departamentul Anchete, texte în publicația locală Jurnalul de Călărași. Iată sesizarea făcută de Bogdan Dumitrașcu: Conform declarației de avere și interese din data de 27.05.2013 depusă de domnul Director Executiv Danciu Sorin, în calitatea sa de funcționar public, și postată pe site-ul instituției pe care o conduce, reiese că Danciu Sorin, pe lângă veniturile obținute de la Direcția Județeană pentru Cultură Călărași mai obține venituri de la Consiliul Județean Călărași ca membru în diverse comisii și de la SC Ringier SA, companie media din Elvetia care operează și în România și unde domnul Danciu Sorin are calitatea de colaborator remunerat. Conform art 94, alin.2 din Legea 161/2003 incompatibilitatea la funcționarii publici se manifestă prin faptul că nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate în cadrul societăților comerciale și în cadrul autorităților sau instituțiilor publice. Asa cum se poate observa din declarația de avere a domnului Danciu Sorin acesta desfășoară activități remunerate atât în cadrul Consiliului Județean Călărași, cât și în cadrul unei societăți comerciale, SC Ringier SA. Fac precizarea că funcționarii publici pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice conf art. 96 din Legea 161/2003. SC Ringier SA, companie media unde domnul Danciu Sorin este colaborator remunerat are in portofoliu ziarele Libertatea, Libertatea de Duminica, reviste ca Auto Bild, „Avantaje, Bravo Girs etc., deci nu poate fi invocată colaborarea pe tema creației literar-artistice. Directorul Direcției de Cultură Călărași, dl. Danciu Sorin se află și într-un posibil conflict de interese asa cum este prevăzut în Legea 161/2003, art.79, cartea I, titlul IV, cap.I, întrucât interesele sale patrimoniale pot influența deciziile pe care trebuie sa le ia în exercitarea funcției publice. Așa cum apare în declarația de interese a domnului Danciu Sorin acesta deține calitatea de unic asociat la SC SoridaPress SRL, societate care deține cotidianul Jurnalul de Călărași. În calitatea sa de editorialist al cotidianului Jurnalul de Călărași, cât și de unic asociat al SC Sorida Press SRL, societate comercială care deține Jurnalul de Călărași, domnul Danciu Sorin publică pe ultima pagină a ziarului respectiv reclama la SC Arienta SRL, reclamă pe care societatea Arienta o plătește. Din postura de Director al Direcției pentru Cultură Călărași, domnul Danciu Sorin, ordonator de credite al instituției publice, achiziționează articole de birotică și papetarie de la SC Arienta SRL. Posibilul conflict de interese sesizat poate face si obiectul unei cercetari de natură penală. Anexez prezentei sesizări următoarele: copie Declarație de avere și interese Danciu Sorin ( site-ul Direcției Județene pentru Cultură Călărași); Cotidianul „ Jurnalul de Călărași” nr. 2154, din 04.04.2013, cu reclama SC Arienta SRL.

Arată mai mult

Articole similare

Comentarii

  1. Sunt foarte multe lucruri necurate la Direcția de Cultura condusă de Danciu Sorin. Spre exemplu, Danciu a fost membru in comisia de concurs pt ocuparea postului de Director al Centrului Cultural, candidata fiind Alina Jipa, cea care a câștigat si concursul. Ulterior, doamna Jipa publica pe bani reclama salonului Bella Spa, salon deținut de aceasta in Jurnalul de Calarasi, deținut de același Danciu Sorin. Un alt exemplu, Direcția de Cultura publica anunțuri in Jurnalul de Calarasi in detrimentul celorlalte publicați calarasene. Deci, Danciu in calitate de Director al Direcției de Cultura publica anunțuri in Jurnalul de Calarasi, jurnal deținut de…..Danciu.

  2. Domnule Badea, de maxim interes ar fi sa aflam cu ce judecător călărășean (sau fost judecător) era prieten foarte bun acest Stan Mustața. Asta pentru a ne edifica asupra actului de justiție…….

  3. Să trăiești – și – bravo, Marinică! Îmi mențin interesul pentru scrierile tale și te aștept mai des… Ai dreptate, nu cu un l, cu doi, dar nu cu doi de u, cu unul…
    (glumesc, știu că e greșeală de corectură).

  4. Dl. Badea,
    Cu tot respectul, va aduc la cunostinta ca textele din articolele privind campaniile de conştientizare din cadrul proiectului “EcOprovocarea” nu imi apartin. Acele texte la care faceti referire, au fost trimise ca si comunicat privind activitatea celor implicati in proiect si apartin colectivului scolii gimnaziale „Mircea Vodă” Călărasi, iar raspunderea pentru sursele articolelor respective este a celor care si-au le-au asumat.
    Atunci cand am ceva de spus si „vorbele” sunt ale mele, imi asum articolul si de obicei ma semnez cu numele complet.
    Cu respect,
    Liliana Manea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker