Arhiva

Liderul PDL Georgel Mușat șutează – După sfaturi despre cutremur, acesta se dă și viril: "Băi, ia stați că-mi bag p..a în el de partid!"

Georgel Mușat, președintele interimar al Organizației județene a Partidului Democrat Liberal, a fost prezentat, la sfârșitul săptămânii trecute, la postul de televiziune România Tv, acesta folosind expresii de pe maidane, în raport cu partidul pe care-l reprezintă.

Coleg cu Cornel Dinu, la… cutremur

Georgel Mușat, care se recomandă „doctor în arhitectură”, este fostul șef al Inspectoratului Județean în Construcții Călărași. Pe mandatul acestuia, la Călărași s-a ridicat celebrul cartier de carton din parcul Dumbrava, dar s-a ridicat și hotelul Hestia, al numitului Hristache Geambazu. Deși era și consilier local la data când construcția ridicată de cel pe care călărășenii îl cunosc drept Itu, acesta nu a sesizat că, într-un parc, se ridică un bloc cu 6 etaje, deși acolo trebuia să se facă doar o construcție provizorie. Nu știm care sunt motivele pentru care șeful Inspectoratului Județean în Construcții Călărași nu a văzut acest fapt, însă acestea ar putea fi detaliate de către organele în drept. Se opinează că, la mijloc, am putea avea de-a face cu o clară neglijență în serviciu din partea salariaților Inspectoratului Județean în Construcții Călărași. Georgel Mușat consideră că principalul său atu constă în faptul că, în tinerețe, a jucat fotbal. Acest fapt îl reliefează în pliantele electorale pe care le împrăștie în municipiul Călărași, deși campania electorală, pentru alegerile parlamentare, încă nu a început. Se laudă cu faptul că a fost component al echipei de fotbal a României, la lotul de juniori, fiind coleg cu Cornel Dinu, Dudu Georgescu, Cornel Țălnar etc. Uită să spună ce construcții a proiectat, în calitate de arhitect, sau dacă a proiectat vreodată măcar un capac de toaletă. Mușat candidează pentru un loc în Senatul Româniai, pe listele Alianței România Dreaptă. Ca politician, s-a făcut remarcat doar prin faptul că, în cursul anului trecut, a editat un pliant, în zeci de mii de exemplare, prin care oferea călărășenilor sfaturi despre… cutremur.

Filmat de Puiu, cu camera ascunsă, în sediul PDL

La România Tv, din datele noastre, Georgel Mușat apare într-o înregistrare filmată la sediul PDL Călărași. Tot din datele noastre, filmarea a fost dată către postul respectiv de către un telespectator anonim, care s-a recomandat drept Puiu. În înregistrare, Mușat afirmă că PDL are bani doar cât să funcționeze. „Când ești în jos, nu mai te bagă nimeni în seamă. Înainte, se băteau aici,când era Dinulescu și era partidul pe val, se băteau în candidaturi. Eu, la un moment dat, am spus: băi, ia stați că-mi bag p..a în el de partid. Voi credeți că eu sunt secretara voastră? Băi băieți, haideți să facem trei bannere, trei flaiere, cum să ma duc la București și să spun că nu am candidaturi?” Despre colegul său de partid, Vasile Iliuță, președintele interimar al Organizației județene a PDL Călărași spună că nu va băga bani în alegeri. „Iliuță, p..a”, a fost replica lui Georgel Mușat. Acesta mai face aprecieri și despre colegii Stelian Fuia și Emil Mușat. Georgel Mușat are impresia că filmarea a fost făcută și dată publicității de către un tânăr reporter călărășean. În acest sens, acesta a dat publicității un comunicat, preluat de presa călărășeană aflată în pană de idei. Mușat spune că știrea difuzată la România Tv este un montaj. „Nu reprezintă o discuție în sensul celor prezentate în emisiune, ci cu totul altceva”. Georgel Mușat afirmă, în comunicatul de presă, că nu-și aduce aminte să fi folosit expresii vulgare, deși, din înregistrarea vizionată și de noi, el folosește în mod repetat termenul popular al substantivului neutru penis. Mușat spune că deja a luat legătura cu o casă de avocatură, crezând, probabil, că discută cu surorile jurnaliștilor de ocazie de pe la Călărași, urmând, în acest sens, să ceară daune morale, pe motiv că a fost filmat fără acordul său, deși filmarea se petrece în sediul PDL Călărași și a fost făcută de cineva care s-a prezentat drept Puiu.

Afacerea „Bru & Bella Consulting” SRL

În declarația de avere, Georgel Mușat afirmă că are venituri anuale de 63.358 lei. Declarația de avere este dată în 15.04.2011. În declarația de avere dată din calitatea de consilier local, Georgel Mușat afirmă că are un venit de .43.946 lei. Aceasta este dată în 5.07.2012. Soția acestuia, Gabriela Mușat, în schimb, nu realizează nici un fel de venituri. Mușat afirmă că locuiește în municipiul Călărași, strada Viitor, nr. 20, locație unde se află și sediul firmei „Bru & Bella Consulting” SRL, cu următoarele date de identificare: Cod Unic de Înregistrare – RO24514068, nr. înmatriculare – J51/739/2008. Capitalul social al firmei este deținut de Mușat Gabriela, soția „doctorului în arhitectură” și fost fotbalist Georgel Mușat, tot aceasta fiind și administratorul firmei. Firma este înființată în 24.09.2008. Pe ani, situația economică a acesteia este următoarea: 2008 – cifră afaceri: 7.600 lei, profit: 3.917 lei, angajați – 1; 2009 – cifră afaceri: 115.100, profit: 68.707 lei, angajați – 1; 2010 / cifră afaceri: 178.635 lei, profit: 71.305 lei, angajați – 1; 2011 – cifră afaceri: 39.516 lei, profit: 442 lei, angajați -1. Firma are ca obiect de activitate codul CAEN 7112 – activități de inginerie și consultanță tehnică.Cifra de afaceri și implicit profitul firmei „Bru & Bella Consulting” SRL au explodat la momentul în care între aceasta și firma indiană „Transdanube Industries” a intervenit un contract de „consultanță tehnică”. Firma indiană s-a apucat să construiască o turnătorie, în raza portului Oltenița. Nu știm de ce declarația de avere a numitului Georgel Mușat nu cuprinde și veniturile realizate și de soția acestuia, din calitate de asociat și administrator al firmei „Bru & Bella Consulting” SRL și nici în ce condiții Gabriela Mușat a ajuns să încheie un contract de consultanță, de miliarde de lei, cu indienii ajunși în municipiul Oltenița. În fapt, redacția noastră va sesiza organele de urmărire penală câtă vreme sunt indicii că, la mijloc, avem de-a face cu comiterea unui lanț întreg de infracțiuni. Gabriela Mușat nu a putut fi contactată pentru a-și spune un punct de vedere. Același fapt s-a întâmplat și cu fostul fotbalist Georgel Mușat.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Prezentare generală a confidențialității

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie și al Politicii de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker