Arhiva

Instanţa călărăşeană pune în libertate un individ acuzat de violarea a doi copii

În data de 10 septembrie 2010, Mariana Purice, de 31 de ani, din localitatea Roseţi, a sesizat Inspectoratul Judeţean de Poliţie cu privire la faptul că fiul său, Nicuşor Marian Purice, a fost victima unui viol comis de Cornel Cănănău. Presupusul violator este cioban, are 34 de ani, şi provine din comuna Catiuşca, judeţul Botoşani. În prezent, are în grijă o turmă de oi, pe raza comunei Roseţi.

Serviciul De Medicină Legală constată violul

În aceeaşi zi, în urma probatoriului administrat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi l-a prezentat pe ciobanul Cornel Cănănău, în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. În motivare, se arată că Serviciul de Medicină Legală Călăraşi a constatat că minorul Nicuşor Marian purice prezintă ruptură de mucoasă anală „de circa două luni”. Se învederează faptul că infracţiunea de viol s-a produs asupra unui minor, pe timp de noapte, procurorul de caz apreciind că inculpatul Cornel Cănănău, sub aceste aspecte, reprezintă un pericol social concret pentru ordinea publică. În plus, Cornel Cănănău are şi antecedente penale, fiind condamnat pentru furt în 1993 şi 2003, executând şi doi ani de închisoare, în perioada 2005 – 2006.

Judecătoarea Cristiana Mioara Ghiţă spune că nu sunt probe

Conel Cănănău are o relaţie cu Mariana Purice, însă aceasta a fost plecată, pentru o perioadă, în Spania, lăsându-şi copiii în grija acestuia. Ciobanul e angajat la stâna lui Constantin Giacă, situată pe DN3. Cât timp mama a fost plecată în Spania, minorul Nicuşor Marian purice, arată inculpatul, a locuit la bunica lui, după care la un unchi, Viorel Purice. În cursul acestui an, minorul a venit la el la stână în luna iunie. „A stat aproximativ o lună şi jumătate”. Instanţa, condusă de judecătoarea Cristiana Mioara Ghiţă, a reţinut că nu sunt probe şi indicii temeinice că „inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală”. În declaraţia dată de martorul Aurelian Marin, se arată că minorul i-a spus că a fost bătut de Cornel Cănănău şi că l-a forţat să întreţină relaţii sexuale anale cu el. Acelaşi lucru este declarat şi de Viorel Purice, unchiul băiatului, care arată că minorul i-a povestit că a plecat de la stână fiindcă „inculpatul şi-a bătut joc de el”.

Ionuţ nu a fost crezut că a fost violat

Mariana Purice a spus că a aflat de la o rudă de-a sa că fiul său a fost batjocurit de către concubin, în vreme ce ea se afla în Spania, adică înainte de ianuarie 2010 şi nu în perioada iunie-iulie, când minorul şi constatările medico-legală constată producerea rupturii de mucoasă anală. În apărarea ciobanului a sărit proprietarul oilor, Giacă Constantin, care a afirmat, în cursul judecării propunerii de arestare preventivă, ca urmare a sesizării Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, că inculpatul nu l-a agresat niciodată pe copil. Ciobanul, în schimb, a fost acuzat că a întreţinut raporturi sexuale anale şi cu un alt copil al Marianei Purice, în speţă cu Ionuţ Purice, însă aceasta nu l-a crezut.

Motivaţia: perioada producerii faptei este incertă

Instanţa a reţinut că perioada producerii faptei este incertă, câtă vreme minorul nu ştie să aproximeze timpul, „nu ştie zilele săptămânii”. Însă e cert faptul că Serviciul de Medicină Legală ştie să aprecieze timpul, câtă vreme coroborează violul cu datele consemnate din declaraţiile martorilor. Instanţa, însă, apreciază că propunerea formulată de procurori „este nefondată”, dispunând lăsarea în libertate a ciobanului acuzat, iată, de doi copii, de Ionuţ Purice şi de Nicuşor Marian Purice că au întreţinut cu ei raporturi sexuale anale, prin constrângere.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Prezentare generală a confidențialității

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie și al Politicii de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker