Arhiva

Gurbăneşti: Viaţa mai bună de pe lumea-cealaltă

Print Friendly, PDF & Email

Satul Coţofanca, aflat în stânga Mostiştei, în Vinerea Mare pare ca doarme. E răsfirat, ciufulit, iar sărăcia se ghiceşte în fiecare înfundătură. Ca să ajungi aici, de la Valea Argovei, o faci la dreapta, pe DJ 303, iar ochiul se bucură de verdele crud din aprilie, dar şi de lacurile dimprejur, tot la fel de verzi ca o piele de broască.

Nici la deal, nici la vale


E de-a stânga şi de-a dreapta drumului principal, singurul asflatat şi care taie satul de la un capăt la altul. Abia când pătrundem adânc, pe un drum lăturalnic, sub un stâlp în care două berze şi-au făcut cuib şi par decupate dintr-o ilustrată despre câmpie, dăm peste Pădure Constantina, a lui Maria. Aşa o ştie satul. Are 70 de ani şi crede că primarul e bun. Sunt de leat, dar mămăiţa crede că Panait Jelev tot are viteză. “Mai vine prin sat, ca o vijelie”. Are unghii butucănoase şi, deşi în dimineaţă un soare râde vesel, e îmbrobodită bine. Satul Coţofanca, printre altele, e celebru prin faptul că a dat un prefect, la oraş. Pe Gamulea. Ulpiu Traian Gamulea. Iar Pădure Constantina nu mai ştie ce face acesta. “A plecat”. Ştie că satul e micuţ, dar şi îmbătrânit. Spune că parcă e uitat de Dumnezeu. Peste iarnă, a fost groaznic. Aşa zăpezi, ca-n februarie, bunicuţa n-a mai văzut de pe vremea când era copilă. E mulţumită că primarul i-a bătut la uşă, atunci când i-a fost greu. “Mi-a adus şi el ce-a putut”. În sat, ar mai fi multe de făcut. Femeia ar vrea să fie apă curentă în permanenţă, dar nu pentru ea, ci pentru tineret. “Să aibă condiţii şi să nu fugă. Că rămâne satul pustiu”. Apoi îl laudă pe primar. “Uitaţi, a făcut canalizări d-astea, a făcut şosele, să fie frumos, dar e sărăcie multă, băiete”. Se trăieşte cam nici la deal, nici la vale. “Dumnezeu ştie cu ce trăim!” Apoi nici mâncarea n-ar fi, acum, la vreme de primăvară, în lipsă, mai ales că lumea ţine post. E mândră că are băiatul la Bucureşti, e şofer, la un patron, câştigă şi el cât să se descurce. Vrea să-i spunem lui Panait Jelev, primarului, doar atât: “E foarte bun. Să ţină cu satul, asta îi transmit”. Apoi ni se destăinuie că moşul i-a murit de 3 ani, o să-i facă rânduielile abia în iunie. Plânge subţire. “A fost băiat muncitor. A lucrat 40 de ani la colectivă, ca şofer”. Când poate, se mai uită la televizor, cel mai mult la “OTV”, dar şi la “Kanal D”, ca să vadă viaţa vedetelor şi cum se mai trăieşte prin cluburile din Bucureşti, oraş care este deja de pe altă planetă. Şi e speriată de cutremure, deşi s-a împărtăşit. “Maică, ce-am văzut pe la Indonezia, mi-am făcut cruce. S-a-nrăit lumea, d-aia dă şi Dumnezeu ce ne dă”. Şi e bucuroasă că stă într-un sătuc ferit de calamităţi, aşa ne spune, e ferit şi de “inundăţii”, şi de orice. “Lasaţi, are grijă primarul, ne-a înţeles de câte ori am avut ceva de vorbit cu el, e om aşezat”. Râde când îi facem fotografie, dar ne reproşează că n-am anunţat-o din timp, să se mai ferchezuiască şi ea. “Şi ce făceaţi, vă dădeaţi cu ruj?” Aşa că bătrâna râde. “Da, mie ruj îmi trebuie, că, în rest, le am pe toate. Nu-mi dădeam nici când eram fată!”

4 lumânări la leu

Mai spre margine, o altă bunicuţă, cu nopatea-n cap, ne spune că merge la biserică. Se sprijină într-un toiag, iar în mâna stângă cară un coş de răchită, din care surâde un buchet de zambile. Are o sticluţă de vin şi o mână de colivă, toată pudrată. Despre primar ne spune doar atât: “Dom’ne, e bine!” Şi e bine pentru că ajută lumea din sat şi că nu vorbeşte urât. O să mai iasă primar, aşa spune ea, după mintea ei. O cheamă Coman Maria, iar satul o ştie şi de bine, şi de rău, dar o mai cunoaşte drept Coman a lui Gheorghe. “Ştie dânsul, ştie primarul”. N-are lumânări la ea, o să cumpere de la biserică, 4 la leu. Acum face maslul, iar moşul, na, belea, nu mai trăieşte. Pleacă agale, pe drumul pietruit şi peticit cu iarbă nouă, pe margini.

Mai spre centru, spre cârciumă, dăm şi peste Costel al Făinoasei, care ştie că Panait Jelev, primarul, are şi mulţi duşmani, câtă vreme d-ăştia are şi copilul ăla de ţâţă. E ţigan, aşa se laudă. Iar pe primar îl ştie de om gospodar, că a fost bogat de când lumea, aşa că n-a furat nimica, în comparaţie cu alţii. “A avut carte, a avut funcţie”. Ştie el că aşa a fost primarul încă de pe vremea lui Ceauşescu, mai ales că toţi suntem copiii lui şi mai puţin ai lui Dumnezeu. La Coţofanca, se trăieşte pe sponci, mai precis cu amărăciune. “Vai de mama noastră!” Acasă n-are făină, n-are nimic, iar prin bălţi nu merge să arunci un băţ, cât să prinzi o coadă de caras pentru o prăjeală. Vrea să-i spunem primarului că, în cazul în care va lua altul, cât să fie în fruntea satului, lui îi pare rău. “Eu aş zice să ia el!” Costel ştie că Panait Jelev, moşul, cum îi spune el, îi ajută până şi pe copii. “Îi ştie că n-au ce să mănânce. Aşa că le bate la poartă, vă spun eu”. Îşi lasă căciula pe ceafă şi ne face o radiografie a satului: “Numai babe şi moşi. Bătrâni amărâţi. Tineretul a plecat pe unde a văzut cu ochii”. De Paşte o să taie o pasăre, iar în buzunar o să aibă bani cât să se uite la soare. Băieţii lui mai aruncau pripoane prin bălţile luate de şmecheri, numai aşa mai vedea şi el cum arată un crap la solzi, dar acuma nu mai are ce face, toţi sunt pe aresturi grele şi respiră aerul de puşcărie. “Viaţă grea”. Are 67 de ani şi crede că viaţa e curvă.

Unul mai bun, altul mairău

Ieşită la stradă, Damaschin Petra, a lui Codică, arde un mănunchi de nuiele, pe care le-a pieptănat cu grebla de prin arie. Primarul e foarte bun, că le-a dat lemne şi pachete, în zăpezile alea mari. “E un om foarte cumsecade. La cel mai amărât, îi spune sărut-mâna”. Deşi e Vinerea Mare, ar vrea ca Panait Jelev, primarul, să-i mai bată din nou la poartă, cât să-i dea şi ei ceva, să aibă ce pune pe masă, de Paşte. “Eu sunt foarte mulţumită de el. E om gospodar”. În februarie, nu a uitat Damaschin Petra, a lui Codică, a ajuns primarul cu camionul cu pâine, că nu mai intrau maşinile, iar făina, în saci, se sfârşise. “Ne-a dat, săracul”. În curte, se laudă, a pus, acum, ceapă, usturoi şi mazăre. Duminică, de sărbătoare, nu ştie ce-o să facă. Ne spune că e singură şi că e amărâtă. “Maică, n-am nici o mie de lei, zece mii de lei, să-mi iau o pâine”. Ne zice bogdaproste când îUnul mai bun, altul mai răui dăm noi să-şi ia 5. “Sunt mulţumită de primar. Să-i zici că, dacă o da ceva la lume, să dea la toţi, că doar nu mi-o da numai mie!” Ştie că nu-i poate mulţumi pe toţi, că lumea e ca lume, unul mai bun, altul mai rău, după cum le e naţia şi felul. “De ce să zic, nu ştie mama. Asta e lumea!” La alegeri, în iunie, se jură şi-şi face cruce că tot pe Panait Jelev o să-l voteze. “Lasă, mamă, să ia tot el, că e băiat cumsecade”, ne tot repetă. Nu ştie că primarul scrie şi poezii, mai ales că n-a stat după coada lui la primărie, să vadă ce face acesta când mai are şi timp să respire. “Eu sunt femeie bătrână, nu ştiu d-astea”. Are 73 de ani şi se consideră bătrână. Primarul e tot pe-acolo, dar îl consideră tânăr, pentru că e-n vână şi nu l-au lăsat puterile. “Are nevastă ca lumea, are copii prin străinătate, ştiu eu, e om gospodar, e om bine, n-ai ce să zici”. Aşa că ne spune cât să ne facă să râdem cu gura până la urechi: “Care nu-l votează, să se aleagă praful de el!”

Carcalete de ronţăit stomacul

Mai sus, Gurbăneştiul e şi el pustiu. Abia prin centru e ceva animaţie, dar doar cât să mai dai peste un suflet de om. E linişte şi se aud plesnind mugurii.Mâncând pufuleţi, cu o bască îndesată pe cap, Radu-electricianul nu vrea să ne spună unde se duce câtă vreme nici el nu are habar. Păşeşte pe asflat şi nici nu bagă de seamă. Ne spune că primarul e ca o vijelie, e ba aici, ba colo, deşi are şi el o vârstă, dar tot e bine că-l ţin picioarele. “Are un căţel, tot îl muşcă”. Înţelegem că acest “căţel” e contracandidatul de la partidul care a tăiat pensiile, Cristi i se spune. “Eee, face el mare brânză!” Atâta vrea să-i spunem lui Panait Jelev: “Să-i ziceţi că e bun”. A lucrat 52 de ani, iar moşul oftează când îşi aduce aminte că i s-a tăiat din venit. “Să-i dau dracu’? Nici nu ştiu ce să zic!” Apoi ne mărturiseşte că s-a aghesmuit de dimineaţă, a băut şi el bere cu vodcă, atâta cât să iasă carcalete şi să-i ronţăie stomacul.


Acum se duce la biserică, poate-i dă popa un miel. După care râde şmechereşte. Dacă va mai câştiga un mandat, primarul ar fi bine să facă ce-a făcut până acuma, adică să fie liniştit şi tot la fel de bun cu lumea. După care se scarpină la ceafă, nevenindu-i să creadă că a ajuns şi prin acest sat un picior de reporter. După care ne descoase el: “Bine, bine, dar tu ce faci de Paşte?” Îi aruncăm şi noi peste umăr că ne ducem la lumpanar, iar moşul ne face semn din deget, că să ne meargă bine.

Spre vale, la cârciumă, ne întâmpină cineva din neamul lui Ion Circă. Are fes pe cap, iar de primar ştie că e om ca toţi oamenii. Ştie că lumea nu e deloc cinstită. “Toţi e hoţi. Suntem noi hoţi, d-apoi ăştia care vor funcţie?” Pe primar îl ştie om aşezat, că e la locul lui. Tot ce vrea e ca Panait Jelev să meargă înainte. Lumea trăieşte cu ce are. Şi, de regulă, n-are nimica. E bun primarul că e mai în vârstă fiindcă, dacă vine unul tânăr şi n-are după ce bea apă, lasă satul fără linguri. “E om care n-are treabă cu băutura, cu d-astea. Eu îl ştiu de ani de zile. E om cu capul pe umerii lui”. Ştie că primarul mai are obiceiul să-i înţepe pe unii în versuri, mai ales pe doctoriţa care face naveta de la Bucureşti şi care ba vine, ba nu vine. “Pe o parte, a pus asfalt ca lumea. A pus şi apă. Ce să-i zic? Să ne facă şi nouă drum ca lumea”. Dar apoi se rectifică: “Dar şi eu vorbesc trăznăi. Până acuma, mergeam pe şleauri, că abia înainta căruţa, iar acuma vreau asflat peste tot. Deocamdată e bine!”

Spre fundul văii, tuşa Ivan Iulia, a lui Victor, crede că primarul nu e bun. Ne tot repetă: nu e bun şi pace! Şi nu e bun pentru că a dat bani la oameni, a dat lemne, iar ei nu i-a bătut la poartă. Apoi ne spune şi de ce e supărată. Are omul bolnav de cancer la ficat. Nu mai rezistă şi începe să jelească. “Uite-acuma a plecat să mai dea o roată satului, aşa mi-a spus, ca mai vrea să vadă o singură dată satul, ă apoi se prăpădeşte…” L-a tot plimbat pe la Bucureşti, pe la Fundeni, la două-trei săptămâni, vaietele ei se aud în josul străzii, are 67 de ani bătrânul şi moare. Are o singură fată, la Cernavodă, s-a măritat pe-acolo, şi ea cu bărbatul mort. ACum e singurică pe bătătură. Nu ştie ce-o să mai facă după ce-o s-o lase moşul. “Stau cu el aici. Îl îmbrac, îl încalţ, îi dau să mănânce şi mi-e drag să fac asta. Iar acum se duce…” A trăit bine cu el. A luat-o de la 20 de ani şi spune că a fost coaptă. “Vă spun din tot sufletul. Mi-am vândut pământul, să-l salvez, aşa să-i spuneţi primarului, of, Doamne”. Ar vrea să-i treacă primarul pe la poartă, să o mângăie, că are necazuri şi nu mai ştie cum să iasă din ele.

Hibernând, ca urşii!

Până la Valea Presnei, drumul e proaspăt pietruit. Se înaintează greu, iar câmpia pare nesfârşită. Când şi când, se gjhicesc pâlcuri de salcâmi, în buza văii. Încă n-au înverzit. La stânga, până să ajungi în sătuc, e o biserică. O privim de departe, iar soarele dimineţii o face să plutească. Satul e trezit demult. Are canalizare nouă, pe stânga şi pe dreapta. Dăm o roată, însă lumea e care la grădini, care la vii sau la biserică.
Spre margine, ieşit la poartă, petrecând un rând de gâşte, Păduraru Gheorghe ne lămureşte că oamenii stau băgaţi prin casă, iar femeile îşi fac de lucru pe la biserică. Râde când îl întrebăm despre primar: “He, he, mânca-te-ar tata, ce să spun? E cumsecade. Acuma vor unii să-l pună pe unu’, Belu”. Dar moşul ne lămureşte că nu e nimic de capul ăstuia câtă vreme primarul Panait Jelev a făcut drumuri frumoase şi se cunoaşte că a pus el umărul. Până în sat, nu se putea ajunge. “Dar acum e damblaua ăstora de la PDL”. Îl ştie că e din sat, că-i merge mintea şi că nu-i băiat prost. Iarna, în sat, se hibernează, ca urşii, că nimeni nu poate ajunge aici. Abia acum, de când s-a pietruit calea de acces, adică vreo 5 kilometri de drum, e mai bine. În rest, lumină nu e cu săptămânile, că instalaţia electrică e veche, cam de pe vremea lui Gheorghiu Dej. La Valea Presnei, maşinile de marfă ajung rar. Aşa că lumea mănâncă ce are prin curte. Apă e de la pompele din puţ. Pâine se face din făina de prin hambare. Ne spune că mai găsim lume pe la cârciumă. Adică în centrul localităţii, unde e un chioşc mare. Dăm şi pe-acolo, dar bate vântul.

Într-un final, pe un şleau, într-o arie cu gardul aplecat, Văleanu Dumitru ştie şi el că azi e maslu şi că lumea face pregătiri înainte de Sfintele Paşte. Are o furcă-n mână şi-şi face de lucru la o căpiţă. Pe primar îl ştie că deocamdată e bun. Ar vrea să facă şoseaua, dar ştie că nu are primăria bani, că satul e amărât şi lumea e îmbătrânită. Azi, pregăteşte trifoi pentru animale, la căpriţe, că oile le are la cioban. Duminică, o să bea vin roşu, că numai d-ăsta se găseşte. Pâine cumpără numai cine are bani. Are 70 de ani, dar se ţine bine. Baba are 66 de ani şi e acasă. Anul ăsta n-a fost la vie, că nu prea se omoară cu ea, că doar nu e Fetească Regală. Primarului vrea să-i spunem să aibă sănătate “şi să mai iasă din nou”.

Ciulinii de pe oi


Cu primarul ne găsim abia pe la Vişinii. Venea de la Călăraşi. Panait Jelev ştie că e şef peste o comunitate săracă şi îmbătrânită. Şi satele sunt aşezate peste mână, că numai când se usucă pământul le poţi străbate de la un capăt la altul. Oftează când îi spunem că oamenii sunt năpădiţi de greutăţi, ca oile de ciulini. Nu are putere, dar crede că viaţa, în general, poate fi făcută mai bună. Dacă nu acum, măcar pe lumea-cealaltă!

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp