info

Fond: Omul de afaceri Ștefan Poienaru e cu un picior în pușcărie

A fost judecat pentru infracțiuni de corupție, într-un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, fiind condamnat de instanța de fond, Tribunalul Călărași, la o pedeapsă de 3 ani și 8 luni de pușcărie, cu executare.

Război cu un interpus al Serviciului Român de Informații

Este vorba de omul de afaceri Ștefan Poienaru, patronul firmei Agrofam Holding Fetești. În 2014, acesta a mai fost condamnat, la o pedeapsă de 1 an de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru nerespectarea unei hotărâri judecătorești. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași au constatat că Ștefan Poienaru, în calitate de administrator al firmelor Agrofam Holding SA și Agrofam Prod SRL, ambele din Fetești, a refuzat, în formă continuată, să pună în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă, rezultată în urma unui proces civil prin care acesta era obligat să ofere drept de servitute unui drum care are acces în zona Bălții Ialomița, pentru societatea comercială Agrozootehnica Pietroiu SA, parte din grupul româno-american A&S Internațional, firma care a privatizat Institutul Pasteur București. A&S Internațional este condusă de Sorin Paul Stănescu, un personaj controversat și care este văzut drept un interpus al Serviciului Român de Informații. De firma A&S Internațional București se leagă multe alte scandaluri, printre care și cel al gripei aviare din România. Pentru primul val de gripă aviară, Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară a cheltuit 110 miliarde de lei vechi pe dezinfectante și echipamente achiziționate fără licitație, de fiecare dată fiind invocate urgența și forța majoră.

Rechizitoriul

Ștefan Poienaru a fost trimis în judecată, la data de 24.09.2015, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene; complicitate la infracțiunea de înșelăciune; participație improprie la tentativă la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene; participație improprie la tentativă la infracțiunea de înșelăciune; participație improprie la fals în declarații. Ștefan Poienaru, se arată într-un comunicat DNA, în calitate de administrator al S.C. Agrofam Prod, a sprijinit-o pe inculpata Văleanu Traicu Maria Ecaterina, să manipuleze procedura de achiziții, prin simularea unei proceduri de licitație pentru achiziționarea de echipament, obținând în această modalitate fonduri nerambursabile din bugetul Uniunii Europene și bugetul național, în cuantum de 3.838.000 lei. Cercetările desfășurate în cauză au scos la iveală, printre altele, faptul că echipamentul finanțat în cadrul proiectului, a fost livrat firmei beneficiare cu mai mult de un an înainte de a fi achiziționat oficial în anul 2009, din fondurile nerambursabile primite.

Adeverință falsă, folosită la APIA Călărași

În luna aprilie 2013, Ștefan Poienaru, în calitate de asociat unic și administrator al S.C. Agrofam Holding, cu intenție, a determinat o persoană să depună la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură Călărași documente inexacte, cu scopul de a obține pe nedrept fonduri europene și din bugetul național, în cuantum de 642.792,57 lei, bani ce reprezintă plata unică pentru o suprafață de teren arabil de 991,58 ha, pe care nu o deținea în mod legal. În aceeași perioadă, pentru a intra în posesia acelei sume de bani, acesta, cu intenție, a determinat aceeași persoană să se prezinte și să declare, în mod nereal, în fața reprezentanților legali ai Primăriei Comunei Borcea, că societatea S.C. Agrofam Prod SRL deține legal și exploatează pe raza acelei localități o suprafață agricolă substanțial mai mare decât cea reală. Acest aspect a avut ca urmare emiterea de către Primăria Comunei Borcea a unei adeverințe neconforme cu realitatea, utilizată ulterior la APIA Călărași.

Condamnat în regim de detenție

Ștefan Poienaru a fost condamnat pentru complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, cu consecințe deosebit de grave, la 3 ani de închisoare. Pentru participație improprie la tentativă de prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, a fost condamnat la 1 an de închisoare. Instanța a constatat prescrierea infracțiunii de fals în declarații și a dispus încetarea procesului penal declanșat împotriva acestuia. S-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare în condiţiile aplicării art. 81-82 c.pen. 1969, aplicată acestuia prin sentința penală nr. 25/15.01.2014 a Judecătoriei Călăraşi, în dosarul nr. 2889/202/2013 al judecătoriei Călăraşi, sentinţă rămasă definitivă prin decizia penală nr. 853/A/02.07.2014 a Curţii de Apel Bucureşti (fapta pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa menţionată fiind concurentă cu infracţiunile din prezenta cauză). Magistrații Tribunalului Călărași, ca instanță de fond, au dispus ca Ștefan Poienaru să execute 3 ani și 8 luni de închisoare, în regim de detenție. S-a dispus, totodată, printre altele, anularea adeverinţei nr. 340/30.05.2013, emisă de Primăria comunei Borcea. S-a menținut sechestrul asigurator până la concurența sumei de 3.838.000 lei.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker