În data de 20 iulie 2010, Biroul Permanent Judeţean al Partidului Social Democrat şi-a ţinut şedinţa în sala de consiliu a Primăriei Roseţi, după cum rezultă din invitaţia remisă către terţi şi semnată de secretarul-general Virgil Diaconu. Primăria Roseţi este condusă de Nicolae Râşnoveanu, membru al Partidului Social Democrat.
Abuz în funcţie contra intereselor publice
Ca atare, conform informaţiilor noastre, au fost solicitate date Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi prin care să se stabilească dacă între Organizaţia Judeţeană a Partidului Social Democrat şi Primăria comunei Roseţi a existat un document din care să rezulte închirierea sălii respective. Există informaţii că un astfel de document nu a fost încheiat, iar Inspectoratul Judeţean de Poliţie Călăraşi, conform unei adrese, ne specifică faptul că s-au demarat activităţi de verificare a aspectelor semnalate. La acest moment, primarul comunei Roseţi, Nicolae Râşnoveanu, dar şi Oana Mizil, şefa Organizaţiei Judeţene a Partidului Social Democrat, sunt cercetaţi penal, cel mai probabil pentru abuz în funcţie contra intereselor publice, respectiv instigare.
Cercetările vor fi extinse
Codul Penal defineşte abuzul in serviciu contra intereselor publice (art. 248 din Codul Penal) drept o faptă prin care, in exercitiul atributiilor de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o tulburare bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori al unei alte unitati din cele la care se refera art.145 sau o paguba patrimoniului acesteia. În mod normal, între Primăria comunei Roseţi şi Organizaţia Judeţeană a Partidului Social Democrat, pentru şedinţa din data de 20 iulie 2010, trebuia să existe un contract de închiriere a sălii. Din informaţiile noastre, am înţeles că Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Călăraşi va extinde cercetările în acest caz câtă vreme există indicii că au mai fost comise fapte asemănătoare, în care diverşi primari P.S.D. au pus la dispoziţie şefilor din acest partid, în mod gratuit, spaţii publice pentru desvăşurarea de diverse activităţi politice. Vom reveni.