În numărul trecut, vă informam cu privire la mai multe nereguli care se petrec în cadrul Direcţiei Generale Poliţia Comunitară. Vă semnalam, astfel că directorul-general Daniel Anghel pretextează ca motiv pentru neaplicarea Legii de salarizare unitară îl constituie bugetul deja proiectat şi care este insuficient. De asemenea, scriam de faptul că inspectorul de specialitate State Anne Marie a depus, la registratură, un referat prin care acuza faptul că, în instituţie se consumă, în mod frecvent, băuturi alcoolice. Am arătat faptul că salariaţilor de-aici, împotriva normalor legale, li s-au reţinut bani din norma de hrană, cu scopul de a se plăti un expert contabil. Totodată, am semnalat şi faptul că directorul-general a făcut angajări, fără respectarea prevederilor legale, în speţă fiind vorba de Nicoleta Botea, trecută din postul de guard în cel de referent treapta II.
Fără rectificări
Din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Comunitară am primit mai multe apeluri telefonice, printre care şi de la cineva care s-a recomandat State Anne-Marie şi care ne-a reproşat faptul că nu aveam nici un drept legal să-i folosim numele în cadrul publicaţiei noastre, fără a-i cere acordul în prealabil, fapt lipsit de suport legislativ. Mai mult, cineva care s-a recomandat Nicoleta Botea şi care răspunde la numărul de telefon aferent directorului-general Daniel Anghel a înţeles să nu ne facă legătura cu acesta. De altfel, informat de această stare de fapt, Daniel Anghel nu a avut nimic de comentat. Tot acesta, de altfel, la solicitarea noastră de a veni cu eventuale rectificări pe marginea textului scris de noi, ne-a spus că nu are ce precizări să facă.
Nicolae Dragu ştie că se bea
Solicitat de noi să comenteze situaţia de la Direcţia Generală Poliţia Comunitară, edilul-şef al municipiului Călăraşi, ec. Nicole Dragu, ne-a precizat că este informat în consecinţă şi că ştie faptul că, aici, se consumă în mod fervent băuturi alcoolice. „Nu numai la sediul central se întâmplă asta, ci şi la birourile de pe strada Tudor Vladimirescu”, ne-a declarat acesta. De altfel, şi informaţiile noastre sunt cam aceleaşi, câtă vreme, spre exemplu, este cunoscută situaţia şefului de detaşament Marian Colţ care, după ce consumă în mod intensiv băuturi alcoolice, înţelege să depună, la unitate, concedii medicale pentru perioade de câte trei zile.
Ţuică şi murături
Beţiile de la Direcţia Generală Poliţia Comunitară au mai fost semnalate în presa locală. Şi în perioada fostului director Ion Stan, situaţia era cam aceeaşi, mai ales că acesta înţelegea să facă ţuică, cu ajutorul unui alambic, chiar la sediul acestei instituţii. Din informaţiile noastre, cei angrenaţi în această activitate sunt cei nominalizaţi de noi în ediţia noastră trecută, şi anume Dimofte Maria, Spirea Viorica, Gheorghe Geta, Bodeanu Elena, ajutate de femeia de serviciu Chirea Maria şi de şeful de depozit Ioniţă Ion, fapt pentru care îi solicităm, în mod public, detaliile necesare fostului director Ion Stan, în cazul în care informaţiile noastre ar fi false. Tot sursele noastre ne precizează că, tot pe vremea fostului director Ion Stan, activitatea personalului auxiliar din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Comunitară consta în punerea murăturilor, depozitate într-o anexă a clădirii.
Concursuri măsluite
Ion Stan, în schimb, poate fi acuzat şi de faptul că, în repetate rânduri, a organizat simulacre de concursuri, cu ajutorul şefei serviciului personal Dimofte Maria, cu scopul de a-şi angaja diferite rubedenii, pe funcţii, fapt pentru care, public, îl somăm să vină cu precizările de rigoare în cazul în care informaţiile noastre ar fi false. Dar acelaşi lucru se poate spune şi despre actualul director-general Daniel Anghel câtă vreme, spre exemplu, a angajat-o, din postul de guard, direct în cel de referent treapta II, pe Botea Nicoleta. Aceasta a fost încadrată în refrent treapta a II, pe un post lşa serviciul personal, deşi nu existau posturi libere în schemă Ulterior, a fost adusă pe postul deţinut de Şişman Petronela, fosta secretară, aflată în concediu de maternitate. Un alt caz este cel al lui Prodan Costică, promovat şef de tură tot fără concurs
Delegaţii turistice
Ca o paralelă între activitatea lui Ion Stan şi cea a lui Daniel Anghel, vă putem spune că, în vreme ce Stan pleca, în delegaţii aranjate, în locuri turistice din ţară, lui Anghel i se poate reproşa, conform unor informaţii, că îşi aranja plecări pe Litoral, pe banii Direcţiei Generale Poliţia Comunitară, alături de Dimofte Maria. De altfel, relaţia dintre aceştia doi e cu totul specială, conform unor date. La Mamaia, se spune, au plecat, astfel, Daniel Anghel, Dimofte Maria, contabila şefă Spirea Viorica, casiera Elena Bodeanu, dar şi cei doi copii ai doamnei Dimofte.
Salarii comparate
În vreme ce guarzii au salarii de 675 de lei lunar, la care, selectiv, unora li se dau sporuri de confidenţialitate sau de fidelitate, cum e cazul guardului Buiac Paula, femeia de serviciu Chirea Maria a semnat ştatul de plată, pe luna decembrie a anului 2009, pentru 1200 de lei noi. Şeful de depozit, în fapt magazinerul Ioniţă Ion, tot în decembrie 2009, a semnat pentru un salariu de 1100 lei. Constantin Florin, zis Tim, plătit ca şef de serviciu transporturi, fără angajaţi în subordine, a semnat pentru 1200 de lei noi. Ion Bărzulea, şoferul, a ridicat 1000 de lei noi. Daniel Anghel a ridicat un salariu cât al primarului de Călăraşi, adică aproape 40 de milioane de lei vechi, în vreme ce Dimofte Maria a semnat pentru aproape 28 de milioane de lei vechi.
Ore suplimentare
Daniel Anghel ne-a spus că în cadrul Direcţiei Generale Poliţia Comunitară nu se acordă compensaţii financiare pentru orele suplimentare. În schimb, nu se poate pune bază în afirmaţiile făcute de acesta, câtă vreme Daniel Anghel ne-a declarat în mod mincinos că Botea Nicoleta este guard şi nu referent treapta II, angajată fără concurs. Astfel, conform informaţiilor noastre, Daniel Anghel se pontează, cu 20 de ore de noapte şi 50 de ore suplimentare, fapt ce i-a sporit, în mod semnificativ, veniturile. Dimofte Maria figurează şi ea cu 50 de ore suplimentare, Spirea Viorica cu 32 de ore suplimentare, Gheorghe Geta tot cu 32, Constantin Florin – 32, Ioniţă Ion – 32. Tot cu 32 de ore suplimentare figurează şi femeia de serviciu Chirea Maria, dar şi contabila Bodeanu Elena, câtă vreme aceasta e navetistă, cu program de plecare din unitate în jurul orei 14:00.
Stil de lucru
Cum directorul-general Daniel Anghel înţelege să aibă un astfel de stil de lucru, cu declaraţii mincinoase făcute în cadrul documentării noastre, ne vedem nevoiţi să aprofundăm subiectul legat de această instituţie câtă vreme, la mijloc, este vorba de bani publici, dar şi de interesul legitim al salariaţilor de-aici pentru respectarea prevederilor legale. Tot pe această cale, îi sugerăm directorului-general să găsească formule pentru ca tot cadrul legal aplicat în România sa se găsească aplicat şi-n cadrul Direcţiei Generale Poliţia Comunitară. Vom aprofunda subiectul şi, după caz, vom merge şi până la sesizarea organelor Statului.