Avem o strângere de inimă, stomacul ni se face ghem, uşa se deschide greu, cu un zăngănit metalic. Înainte de a intra, aruncăm un ochi prin jur; suntem pe strada Gării, la numărul 4, într-o zonă mărginaşă a oraşului, peste drum sunt doar puţine case, iar în spate se vede o pădure urâtă. Ni se pune că nu avem voie, înăuntru, cu armament, băuturi alcoolice, telefoane mobile, droguri, aparate foto şi video sau substanţe radioactive. Cu un detector de metale, suntem verificaţi de sus până jos, apoi traversăm curtea, spre secţia de birouri, unde ne umfă râsul când vedem că biroul casieriei este prevăzut, la intrare, cu gratii. E logic, doar ne aflăm la puşcărie! Gazda noastră, Maria Obrejan, ne conduce în biroul comandantului, cms. şef Dumitru Andrei. Întrebările curg fără menajamente, îi spunem că suntem rupţi total de un astfel de subiect şi-l rugăm să ne scuze dacă unele din întrebările noastre i se vor părea tendenţioase. Comandantul, un om volubil, ştie ce vorbeşte. Procentual, 55 la sută din numărul persoanelor aflate în privare de libertate, din Penitenciarul cu regim închis Slobozia, provin din judeţul Călăraşi. Hrana deţinutului nu are un echivalent valoric, ci caloric, iar astăzi, masa de prânz este formată din ciorbă de legume şi iahnie de fasole cu carne. Sunt norme de hrană pentru hepatici, norme de hrană pentru cei suferinzi de diabet, iar musulmanii, în mazărea cu cartofi, vor avea carne de oaie.
Sandra Brown şi paradoxul gardianului cu 9 ani speranţă de viaţă
Comandantul ne prezintă programul unei zile din viaţa deţinutului, care nu e deloc spectaculoasă. La ora 6:00 se dă deşteptarea, după care se execută program individual la cameră, urmează gustarea de dimineaţă şi apelul, care se face în camere, după care se intră în programul de activităţi zilnice, de genul deplasarea la obiectivele de muncă din exterior, când e cazul, acum nu e, căci e iarnă, sau desfăşurarea de activităţi în interiorul locului de deţinere, adică întreţinerea spaţiilor. Muncile sunt fără anumite specializări, se lucrează în regim necalificat, iar cms. şef Dumitru Andrei ne spune că, în mod cert, deţinutul, timp de 24 de ore pe zi, nu face altceva decât să execute un program. Chiar şi când doarme, el execută acelaşi program dinainte stabilit, aici nimic nu este întâmplător, sunt reguli precise, iar deţinutul nu mai este stăpân peste timp, ci doar pe propriile-i gânduri, deşi începem să avem unele îndoieli şi în privinţa asta. Într-un procent impresionant, cei care au trecut o dată prin penitenciar, au şanse extrem de mari să recidiveze. În rândul deţinuţilor, predomină cei analfabeţi sau cu studii minime, aşa că, aici, se derulează şi programe de alfabetizare, în baza unui protocol încheiat cu Ministerul Învăţământului. În schimb, cei care ştiu să citească, preferă poveştile lui Ion Creangă sau romanele siropoase ale Sandrei Brown. Ca o medie a pedepselor, aceasta se situează în jurul a cinci ani, predominând faptele cu violenţă, de tipul omor, tâlhărie, viol. În sfârşit, reuşim să-l punem în încurcătură pe comandant, care încă mai caută răspunsuri la situaţia deloc paradoxală a lucătorului de Interne nevoit să păzească deţinuţii, aflat şi el tot după gratii, dar dincolo de ele, deşi condiţia acestuia, privită în mod profund, nu diferă prea mult. În fond, cine este adevăratul deţinut, cel care, condamnat pentru comiterea unei fapte antisociale, se află în spatele gratiilor sau cel care, constrâns de regulile aceleiaşi societăţi, se află tot în spatele gratiilor, câtă vreme această situaţie e doar o chestiune a unghiului din care priveşti? „Este o muncă deosebit de grea, cu multe privaţiuni care îşi lasă amprenta asupra stării de sănătate asupra salariatului, iar media de speranţă de viaţă a lucrătorului din sistemul de penitenciare, după ieşirea în pensie, este de 9 ani”.
Relaţiile homesexuale şi mitul şefului de cameră
În penitenciar, nu se aplică sancţiuni de natură fizică. Există alte metode de coerciţie, iar cea mai simplă este avertizarea scrisă. Un raport de sancţiune poate echivala cu neparticiparea la activităţile social-educative, apoi interzicerea dreptului la pachet, în cel mai bun caz, după care urmează interzicerea dreptului la vorbitor, iar ca ultimă fază izolarea. Această ultimă fază a coerciţiei nu este ceva spectaculos, deţinutul este dus într-o cameră similară, singur, timp de 10 zile, iar comandantul ne spune că ceea ce am văzut noi, prin filme, sunt doar poveşti: cel izolat are pat, are grup sanitar, beneficiază de televizor, temperatura ambiantă e optimă. Nu-l trezeşte nimeni, la 3 dimineaţa, cu căldările cu apă rece ca gheaţa aruncate în cap. În schimb, deţinutul trebuie să conştientizeze că un raport scris are şi alte echivalări, printre care şi cel al neintrării în comisiile de eliberare condiţionată. În penitenciar, practicarea relaţiilor de tip homosexual nu este un mit. Comandantul ne spune că nu are cum să prevină aşa ceva, câtă vreme aceste relaţii se desfăşoară liber-consimţite. „Dacă cele două părţi consimt, eu n-am de unde să ştiu despre o asemenea situaţie, ci doar în cazul în care aceste raporturi se desfăşoară cu violenţă, iar pesoana agresată se adresează administraţiei”. Sunt permise şi vizitele conjugale, dar este ceva rar, există o cameră unde deţinutul poate avea raporturi intime cu soţia sau concubina. În cazuri speciale, când doi deţinuţi se căsătoresc în interiorul perioadei de pedeapsă, în penitenciar, se acceptă o vizită conjugală extinsă pentru 48 de ore. Comandantul ne spulberă un alt mit: nu există şefi de cameră, la Slobozia nu se permite aşa ceva.
Două capace şi Dumnezeul lipsit de confesiune
La bibliotecă, stăm de vorbă cu Badea Ionuţ Cătălin, un individ a cărui crimă, comisă în asociere, a scandalizat muncipiul Călăraşi. Acesta, la 17 ani, a comis un omor cu cruzime, în zona „Orizont”, tot asupra unui tânăr, iar atunci s-a vorbit că acesta a fost consecinţa aplicării unor ritualuri satanice. A fost elev, la Liceul Auto, secţia de informatică. De 12 ani se află prin penitenciare, zmabeşte tot timpul, are privirea uşor fixă, iar perioada petrecută în libertate, pentru el, va însemna tot atâta petrecută în spatele gratiilor. Nu mai ştie cum e să fii liber. Nici nu se gândeşte la perioada când va pleca din penitenciar, s-a învăţat cu acest regim de viaţă, crede că, atunci când se va elibera, va avea aceeaşi senzaţie ca-n primele zile în care a fost închis. Spune că, atunci, în 1998, presa locală a scris numai tâmpenii şi că acest fapt i-a adus numeroase probleme. Ne spune că este vizitat de mamă, că tatăl său, pe atunci salariat la I.A.S. Drmu Subţire, a avut cel mai mult de suferit, a fost nevoit să demisioneze. În penitenciar, s-a adaptat repede, îi este uşor să-şi găsească preocupări şi că are o viaţa sexuală activă. „E uşor, pui ochii pe unul care a călcat pe bec şi-l pândeşti când se duce la baie. Acolo, dacă face figuri, îi dai două capace”. Nu vrea să ne dea alte detalii. Are de executat 20 de ani şi e bucuros că a scăpat numai cu atât şi nu cu „M.S.L.”, adică muncă silnică pe viaţă. Îşi cataloghează fapta drept crimă cu scop de jaf, spune că n-a fost nimic satanic în ea şi că n-a fost vorba de vreun ritual. „Aici m-am născut, la puşcărie”. Viitorul şi-l vede tulbure, spune că se va axa pe informatică, se va duce acasă, la Călăraşi, dar se gândeşte şi la faptul că va fi nevoit să nu stea în oraş. La penitenciar, n-a învăţat nimic. „Ce, asta e meserie, să împletesc răchită sau să cos pantofi?” Ţigările sunt monede de schimb, pentru absolut orice. Doctorii psihiatrii l-au caracterizat cu tulburări de personalitate, n-a urmat nici un fel de tratament. Îşi face griji de dantură, asta e problema lui principală, dantura. Încercăm să-l „citim”: ne urmăreşte aceeaşi privire fixă, nu pare să aibă regrete şi nici nu crede că, la masa de prânz, va servi ciorbă de legume şi iahnie de fasole cu carne. „Aşa numesc ei borhotul ăla?” Spune că citeşte cărţi de aventuri, dar şi manuale psihiatrice, nimic despre mistere sau despre ritualuri satanice. Nu vrea să ne vorbească despre tânărul ucis. Crede că a comis fapta doar fiindcă nu a avut minte. Nici nu pare să înţeleagă prea bine de ce a ajuns aici, pare că se mândreşte cu această situare în structurile Codului Penal, la capitoul crime cu cruzime. Nu ştim, poate că-i dă un statut aparte. Lângă el, un alt deţinut confecţionează, din plastelină, mărţişoare ca parte componentă a activităţilor social-educative. Cel mai probabil, şi le vor împărţi între ei. În faţa lui Badea Ionuţ Cătălin se află un morman de felicitări, desenate stângaci, iar pe prima se ghiceşte un iepure de stepă abrutizat. Ne şochează faptul că tipul ne şi ameninţă, lăsând să înţeleagă că îi pare rău că nu-i suntem colegi, caz în care ar fi avut el grijă de noi. Însoţitoarea noastră, Maria Obrejan, stă timid, la intrare, n-avem timp să observăm că nu se află în largul ei. Vine şi Niţă Alexandru, are 66 de ani şi este condamnat tot pentru omor, e din satul Progresu, comuna Sohatu, dar îl expediem repede. N-are confesiuni cu Dumnezeu, spune că se află acolo nevinovat. Plecăm cât putem de repede. În spatele nostru, uşile zăbrelite se închid cu zgomot. Iepurele ăla din felicitarea pregătită pentru 8 Martie zâmbeşte tot timpul…
Doar cu mandat de la judecător…
Nu reuşim să ne facem o poză în spatele gratiilor, aşa cum aveam de gând. Însoţitoarea noastră ne spune că nu avem acest drept. La plecare, galbeni, încercăm să ne facem curaj şi-i spunem că vom mai veni pe-aici, dar doar cu mandat de la judecător.
