Arhiva

Cei doi comisari arestaţi de D.N.A. au fost trimişi în judecată

Victor Gabriel Miu şi Manuel Florea, foşti comisari ai Gărzii Financiare Călăraşi, au fost trimişi în judecată, printr-o rezoluţie a Parchetului Naţional Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti.

Luare de mită şi primire de foloase necuvenite

În sarcina acestora s-a reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită. În fapt, cei doi, în calitate de angajaţi ai Gărzii Financiare Călăraşi, în zilele de 16 iunie, 2 august şi 11 august 2010, cu ocazia unor controale de specialitate efectuate la un agent economic, persoană fizică autorizată, pe raza localităţii Curcani, au pretins şi primit suma totală de 2.000 lei, dar şi foloase materiale constând în bunuri materiale, se arată într-un comunicat emis de Biroul de presă al Departamentului Naţional Anticorupţie.

Dosarul se judecă la Tribunalul Călăraşi

Sumele de bani au fost pretinse pentru a nu se lua măsurile legale care implicau aplicarea unor amenzi contravenţionale, confiscarea bunurilor sau sistarea activităţii. La data controlului, cei doi comisari, Victor Gabriel Miu şi Manuel Florea au constatat că agentul economic în cauză nu emitea bonuri fiscale, nu înregistra în contabilitate unele mărfuri comericalizate, dar şi comercializa băuturi alcoolice fără timbru, comiţând astfel infracţiunea de evaziune fiscală. La data de 11 august 2010, inculpatul Miu Victor-Gabriel a primit de la denunţător suma de 500 lei, reprezentând o parte din suma pretinsă de cei doi comisari în data de 2 august 2010, fiind prins în flagrant delict.
În aceeaşi zi, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea celor doi comisari pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 12 august 2010, Tribunalul Bucureşti a hotărât arestarea preventivă a inculpaţilor Miu Victor Gabriel şi Florea Manuel pe termen de 29 de zile. Dosarul se judecă la Tribunalul Călăraşi.

De la 3 la 15 ani

Luarea de mită este infracţiunea reglementată de Codul penal la articolul 308, ce constă în fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori accepta promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 15 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Prezentare generală a confidențialității

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie și al Politicii de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker