1.186 mii lei este valoarea prejudiciului constatat de Curtea de Conturi a României, în urma rezultatelor acțiunilor de audit la Primăria Călărași, pentru anul financiar 2011.
Abateri de 51.184 mii lei
Abaterile financiar-contabile se ridică la suma de 51.184 mii lei. S-au constatat neconcordanțe, în sumă de 17.059 mii lei, între datele înregistrate în balanța de verificare încheiată la data de 31.12.2011, extrasul contului de execuție al Trezoreriei la aceeași dată și cele preluate în sitauțiile financiare anuale. În soldurile conturilor de evidență contabilă, prin care se asigură reflectarea creanțelor, sunt incluse și veniturile de natura impozitelor și taxelor locale, datorate de persoanele juridice declarate în stare de insolvență, precum și ale persoanelor fizice declarate în stare de insolvabilitate. Creanțele bugetare pentru care Primăria Călărași nu are certitudinea recuperării au fost reflectate în mod eronat în balanța de verificare și au fost înregistrate atât în bilanțul contabil, cât și în contul de execuție al bugetului de venituri și cheltuieli. Valoarea acestor venituri din soldurile conturilor de evideță contabilă este de 22.703 mii lei.
Conturile de execuție nu corespund cu conturile extrabilanțiere
La Primăria Călărași, angajamentele bugetare și cele legale nu au fost înregistrate sistematic în conturile extrabilanțiere, iar creditele bugetare aprobate nu se regăsesc în contul specific, astfel încât sumele corespunzătoare evidențiate în contul de execuție pentru cheltuieli, la data de 31.12.2011, nu corespund cu cele evidențiate în conturile extrabilanțiere. Evidența contabilă a creanțelor bugetare și a veniturilor încasate nu a fost organizată și condusă potrivit prevederilor legale, operațiunile economice și financiare nefiind înregistrate în analitice distincte. Veniturile din concesiuni și închirieri, precum și cele din valorificarea unor bunuri, nu au fost înregistrate în conturile de terți la momentul la care se generează creanța, ci pe măsura încasării respectivelor creanțe, direct în conturile de venituri.
Plăți pentru stropit, efectuate în plus
În perioada 2009 – 2011, Curtea de Conturi a României a constatat că Primăria Călărași a efectuat cheltuieli neeconomicoase și neeficiente din bugetul local, ca urmare a efectuării de plăți, fără bază legală, către SC Urban SA Râmnicu-Vâlcea, Sucursala Călărași, pentru servicii de salubritate prestate în temeiul Contractului de concesiune nr. 37691, din 16.10.2007. Primăria Călărași nu a urmărit constituirea garanției de bună execuție de către concesionarul SC Urban SA Râmni Vulcea, Sucursala Călărași, deși în contract s-a prevăzut obligația concesionarului de a constitui această garanție de bună execuție, în valoare de 5 la sută din valoarea contractului. Valoarea acestei abateri este de 363 mii lei. În aceeași perioadă, în facturile fiscale, situație de lucrări lunare și centralizatoarele zilnice, întocmite de către Urban SA și confirmate de reprezentanții Primăriei Călărași au fost înscrise ca fiind executate lucrări de stropit pe suprafețe mai mari decât suprafețele posibil a fi stropite, stabilite pe baza raportului dintre volumul de apă aprovizionată de prestator de la SC Ecoaqua SA Călărași și consumul specific de 0,1 litri/mp, plățile efectuate în plus, pentru suprafețele nejustificate, fiind de 736 mii lei.
Zăpadă dată doar pe hârtie
Decontarea lucrărilor de împrăștiere nisip și sare pe căi publice s-a efectuat pe baza facturilor emise de Urban SA, întocmite conform situațiilor de lucrări și centralizatoarelor zilnice. Valoarea lucrărilor facturate de către SC Urban SA este mai mare decât cea care rezultă din documentele de recepție a lucrărilor executate, semnate atât de prestator, cât și de beneficiar, astfel încât au fost efectuate plăți nejustificate în valoare de 12.000 lei. Decontarea lucrărilor de curățat și încărcat mecanizat zăpada pe căi publice s-a efectuat pe baza facturilor emise de Urban SA întocmite conform situațiilor de lucrări și centralizatoarelor zilnice. Valoarea lucrărilor facturate de Urban SA este mai mare decât cea care rezultă din documentele de recepție a lucrărilor executate, semnate atât de prestator, cât și de beneficiar, efectuându-se plăți nejustificate în valoare de 256 mii lei.
Străzile au fost măturate mecanic pe timp de viscol
Pentru lucrările de întreținere căi publice, măturat manual străzi și trotuare și măturat mecanizat străzi, efectuate în sezonul de iarnă, plata facturilor aferente acestora s-a efectuat în baza avizelor tehnice date pe situații de lucrări atât de prestatorul serviciilor de salubritate cât și de beneficiarul acestora, în speță Primăria Călărași, cât și pe procesele verbale de recepție ale acestor lucrări, în condițiile în care, în perioadele menționate, au existat condiții atmosferice care fac incompatibile respectivele lucrări, valoarea prejudiciilor fiind de 181 mii lei. Curtea de Conturi a României a emis Decizia nr. 27/2012 prin care s-a stabilit luarea măsurilor pentru recuperarea prejudiciului în sumă de 1.185 mii lei. Totodată, urmează ca Primăria Călărași să se îndrepte cu măsuri disciplinare, administrative sau penale, după caz, împotriva persoanelor care se fac răspunzătoare de de decontarea banilor publici pentru lucrări neefectuate.