Arhiva

Actualizat – Călărași: PSD, în plin scandal și în plină euforie bahică

Print Friendly, PDF & Email

Scandal la PSD Călărași, unde Dan Cristodor, președintele Organizației muncipale, s-a lăudat că va ajunge prefect al județului Călărași. Acesta a făcut astfel de afirmații, conform unor surse, în cercuri restrânse. Informațiile au fost date publicității pe surse.

Fără identitate

Până la acest moment, o certitudine e faptul că Dan Șova, senator de Olt și ministru al Marilor Proiecte, și-a scris demisia din funcția de președinte al Organizației județene a Partidului Social Democrat. Dan Șova a ajuns în această postură ca un apropiat de-al președintelui PSD Victor Ponta, pentru un mandat de 4 ani, fiind ales în această funcție în data de 6 aprilie 2013. De atunci, la Călărași a ajuns de cel mult două ori, de cele mai multe ori acesta oprindu-se la Lehliu-Gară, unde a participat la unele evenimente organizate de primarul Iulian Iacomi. Demisia lui Șova din postura de președinte al Organizației județene a PSD Călărași se va întâmpla, în mod practic, în această săptămână. Vă reamintim, la Călărași, Partidul Social Democrat nu mai are o identitate proprie de la trecerea pe linie moartă a fostului ministru de Interne, Doru Ioan Tărăcilă. Acestuia i-a succedat Oana Mizil, amanta lui Marian Vanghelie, individă care s-a dovedit doar o simplă mitomană. Mai mult, e de notorietate faptul că-i plăceau chefurile și că-i place să danseze pe mese. Dan Șova pleacă din fruntea PSD, de la Călărași, câtă vreme nu vrea să-și asume eșecul răsunător pe care această organizație îl va înregistra la alegerile europarlamentare, preconizate a se desfășura la sfârșitul lunii mai.

Mincinos sadea

Și în Olt, unde ocupă scaunul de senator, pe Colegiu 3, Corabia – Drăgănești-Olt, Șova este cunoscut tot ca un mincinos sadea. Alegătorilor săi de-acolo le-a promis nu numai pod peste Dunăre, dar și o autostradă care să lege municipiile Pitești și Craiova. La Călărași, însă, nu a mai promis nimic. S-a remarcat prin faptul că a reușit să divizeze organizația în gășculițe, toate mânate de interes pecuniar. O astfel de gașcă a ajuns să promoveze un om de-o moralitate extrem de discutabilă, ca șef de cancelarie al Instituției Prefectului. Este vorba de Virgil Diaconu, care are serioase probleme cu legea, acesta păcălind un boschetar să-i preia acțiunile la o firmă pe care acesta a devalizat-o. Aceeași gașculiță a încercat să-l promoveze pe Sorin Vrăjitoru, un tânăr care este și el implicat într-un dosar de evaziune fiscală de peste 5 milioane de euro, ca prefect al județului. Ultima vizită a lui Dan Șova, însă, în județ, a schimbat prioritățile: George Iacob, actualul prefect, ar fi urmat să fie înlocuit cu Dan Cristodor. Cristodor a negat cu vehemență această variantă, deși el este cel care a lansat-o în spațiul public, pe surse. Mai târziu, s-a realizat faptul că, pentru a fi numit prefect, trebuie să fii înalt funcționar public. Dintre cei care sunt în PSD, la Călărași, Vrăjitoru era soluția optimă, în ciuda problemelor sale cu legea penală.

Fără structuri

S-a vehiculat varianta ca Vrăjitoru să-l înlocuiască pe G. Iacob, doar din dorința de a-l îndepărta din organizație pe Virgil Diaconu. Acesta, în fapt, ocupă un post de unde ridică niște bani și la care nu activează sub nici o formă. Sarcina acestuia, din calitatea de consilier al prefectului, era aceea de a întări organizațiile din teritoriu și de a identifica oameni pentru constituirea de noi organizații locale. PSD, în județ, deține un număr infim de astfel de structuri de partid, jumătate din localitățile județului neavând structuri pesediste. Îndepărtarea lui Diaconu s-a dorit numai în acest context, câtă vreme acesta primește bani de la stat, nemunciți, dar nici nu s-a achitat de sarcinile trasate pe linie politică. Diaconu poate fi găsit mai mult prin cârciumile călărășene, fapt care este de notorietate. Pentru îndepărtarea lui Diaconu, s-a mers până acolo încât s-a dorit înlăturarea prefectului Iacob, câtă vreme acesta îl susține acerb, din rațiuni greu de înțeles. În fapt, Iacob și Diaconu se susțin reciproc. Fără Iacob, Diaconu ar ajunge fără leafă de la stat, în condițiile în care nu prestează nici un fel de activitate. Prin această medodă, atârnătorii de partid încasează bani nemeritați, de la stat.

Eșec previzibil

La acest moment, s-a propus ca Dan Cristodor să preia funcția de președinte al Organizației județene. Acesta, la o sindrofie organizată de liderul PDL Vasile Iliuță, în localitatea Ivănești, s-a lăudat cu acest fapt. Prima dată, această funcție i-a fost propusă prim-vicepreședintelui Ion Ștefan, însă acesta a refuzat, motivând că are probleme de sănătate, dar și că vârsta nu-i mai permite să fie extrem de activ. O altă variantă a fost Daniel Florea, deputat PSD de Călărași, însă și acesta a refuzat categoric. Se încearcă, în fapt, numirea unuia care sa-și asume previzibilul eșec pe care-l va înregistra PSD, în județul Călărași, la alegerile europarlamentare. Daniel Florea a fost propus și ca șef de campanie electorală, pentru mai 2014, tot în ideea de a exista un țap ispășitor. Evident, acesta a refuzat în mod categoric, mai ales că acesta nici măcar nu face parte din structurile de conducere ale PSD, la Călărași, deși este ales deputat pe listele USL. Războiul, în PSD, este departe de a fi terminat, câtă vreme gășculițele în care este divizat acționează spasmotic, în mod separat. Câteva dintre acestea sunt controlate de deputatul PDL Vasile Iliuță. Acesta le capacitează prin organizarea de chiolhanuri. La acest moment, se prefigurează o nouă propunere pentru funcția de prefect al județului, în locul lui Iacob urmând să fie propus Ion Samoilă, și acesta fiind cunoscut pentru afacerile oneroase derulate cu baronul pesedist Ionel Gagu, patronul firmei Concas Buzău.

O rușine

Ceea ce e cert este faptul că se cere insistent demiterea prefectului G. Iacob. Asupra acestuia s-au făcut presiuni uriașe pentru a găsi soluții de finanțare a unor proiecte fanteziste ale structurilor pesediste locale sau din teritoriu. A fost invitat să participe inclusiv la o agapă derulată în Fetești, la moșia lui Ștefan Poienaru, om de afaceri cu numeroase încurcături legale. G. Iacob s-a ferit să fie asimilat unei astfel de asocieri. Desigur, PSD, la Călărași, a ajuns o rușine câtă vreme un om ca Virgil Diaconu, care a tras pe sfoară un bătrân analfabet, într-un mod ordinar, a ajuns să ocupe funcția de secretar executiv. De ani buni, PSD-ul, la Călărași, e o glumă de prost-gust. Social-democrația trece mai mult pe la cârciumi, unde se fac și se desfac alianțe, unde se schimbă directori, în urma curajului dat de băuturi alcoolice ingurgitate zilnic. Dan Cristodor, președintele Organizației municipale Călărași a PSD, a negat faptul că s-ar fi lăudat că i s-a propus să preia funcția de prefect. Acest fapt l-a făcut de fiecare dată când a fost contactat de publicația noastră. Dan Cristodor a negat cu vehemență acest fapt. Acesta a precizat că sursele noastre sunt nu numai neinformate, ci și rău intenționate. Cristodor a ținut să ne precizeze că PSD, la Călărași, funcționează ca o echipă, dar a recunoscut și existența unor derapaje. “PSD are vot natural de cel puțin 22 la sută și nu văd de ce alegerile europarlamentare, la Călărași, ar constitui un eșec”, a spus acesta.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp