Arhiva

Belciugatele: Petre Dinei a rămas cu statuie, dar fără primărie

Print Friendly, PDF & Email


Prefectul judeţului Călăraşi, Emil Muşat, a fost sesizat în cursul ziuleid e astăzi, 3 iunie 2011, cu privire la faptul că Petre Dinei, edil al comunei Belciugatele, nu mai poate ocupa această funcţie. În fapt, prefectului i se solicită să emită un ordin prin care să se constate încetarea de drept a mandatului de primar al numitului Petre Dinei.

Reprezentantului Guvernului României în teritoriu i se atrage atenţia, totodată, că neîndeplinirea acestei obligaţii va conduce la formularea unei plângeri penale pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

S-a mutat la Bucureşti

Petre Dinei, după cum rezultă din adresa nr. 3721, din 3.06.2011, eliberată de Direcţia Comunitară de Evidenţă a Persoanelor a Judeţului Călăraşi, nu figurează, în Registrul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, cu domiciliul pe raza comunei Belciugatele, judeţţul Călăraşi, la data de 10.12.2010. Petre Dinei, la această dată, conform cărţii de identitate, figurează cu domiciliul în municipiul Bucureşti, sector 2, şoseaua Pantelimon, nr. 309, bloc 8, scara H, etaj 5, apartament 299. Cartea de identitate este eliberată la data de 10.12.2010.

Emil Muşat: Asta e viaţa!

Conform Legii nr. 393, din 2004 privind Statutul aleşilor locali, în baza articolului nr. 15, alin. 2, punctul c, calitatea de primar încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în cazul schimbării domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială. Contactat de publicaţia noastră, prefectul Emil Muşat a apreciat că, în cazul în care există date certe privitoare la faptul că Petre Dinei nu mai figurează cu domiciliul pe raza comunei Belciugatele, acestuia îi încetează calitatea de primar. “Asta e viaţa”, a spus prefectul. Şi Petre Dinei a recunoscut că nu cunoaşte toate prevederile legale: “Uite, domnule, sunt primar de atâta timp şi nu le ştiu pe toate. S-ar putea să aveţi dreptate. Dacă aşa spune la lege, atunci asta e. O să-mi schimb adresa din buletin”.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp