Arhiva

Angajaţii Primăriei Chiselet şi-au menţinut sănătatea cu suma de 87.760 lei

La Primăria Chiselet, în evidenţa contabilă a primăriei nu este înregistrată suprafaţa de 373 de hectare, teren proprietate privată, reprezentând islazul comunal. Până la data de 31 decembrie 2009, la această instituţie se înregistrau debite de 42.956 lei, aferente unui număr total de 158 de debitori, contribuabili persoane fizice şi suma de 9.717 lei, aferente altor 7 debitori persoane juridice.

Abateri care nu au determinat producerea de prejudicii

În urma unei verificări referitoare la exactitatea şi realitatea datelor reflectate în situaţiile financiare, a concordanţei datelor înregistrate în evidenţa contabilă cu cele preluate în balanţele de verificare şi înscrise în bilanţurile contabile şi conturile de execuţie, s-a constatat că deşi datele din balanţa de verificare sunt corelate cu datele din bilanţul contabil, activele nu sunt corect prezentate în situaţiile financiare în sensul că în contabilitatea Primăriei Chiselet nu este evidenţiat inventarul bunurilor care aparţin domeniului public. Cel responsabil de comiterea acestor abateri este Constantin Gheorghe, angajatul acestei instituţii.Creanţele şi datoriile Primăriei Chiselet nu au fost supuse inventarierii prin verificare şi confirmare pe baza extraselor soldurilor creditoare ale conturilor de datorii. Nu au fost inventariate nici veniturile rămase de realizat din impozite şi taxe locale, imprimatele cu regim special, de tip CEC-uri, chitanţiere şi alte valori, investiţiile în curs de execuţie sau inventarul bunurilor care aparţin domeniului public. Primăria Chiselet nu a actualizat şi reevaluat patrimoniul şi nici activele fixe. Viceprimarului Gheorghe Colceag, care este preşedintele comisiei de inventariere, i s-au reţinut în culpă toate aceste abateri de la legalitate şi regularitate.

Primarul Penu şi viceprimarul Colceag au încasat, prin încălcarea legii, suma de 10.120 lei

În cursul anului 2009, la Primăria Chiselet s-au efectuat plăţi nelegale în sumă totală de 87.760 lei, reprezentând drepturi speciale pentru menţinerea sănătăţii acordate salariaţilor, dar şi primarului Mihail Penu şi viceprimarului Gheorghe Colceag. Din totalul acestei sume, 22.420 lei reprezintă bani acordaţi personalului contractual, iar 55.220 lei au fost acordaţi funcţionarilor publici. Primarul şi viceprimarul au încasat, prin încălcarea legii, suma de 10.120 lei. Acordarea acstui drept special pentru menţinerea sănătăţii a avut la bază un act adiţional încheiat la Contractul colectiv de muncă încheiat între reprezentanţii salariaţilor şi Consiliul Local Chisele, aprobat prin HCL nr. 5, din 26 ianuarie 2007, modificat şi completat prin HCL nr. 12, din 20 martie 2007. S-au încălcat prevederile Legii 273/2006 privind finanţele publice locale, ale Legii nr. 53/2003, privind aprobarea Codului Muncii, Legea nr. 188/2009 privind statutul funcţionarilor publici şi prevederile OUG nr. 24/2000, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Prezentare generală a confidențialității

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie și al Politicii de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker