Arhiva

Cronica tragediilor marunte – 28

image_pdfimage_print

Foaie verde foi de nuc, măi, scămoşat e dorul de tine, aţos şi peticit ca un parfum greu de saţietate şi de plictis, of, of, adu calul să mă duc, a-a-a, când fiecare deget e un ochi uimit şi-ncercănat care pipăie aerul vechi.

Nu mai sunt frunze care să mă-mbete de atâta verde şi nici aşteptări care să merite să mai fie îngăduite, când plin de sfială şi-atât de împovărat încerc să cred că acest timp e unul cuprins de amăgire, când până şi ispitele au fugit tăcute şi înfrigurate. Căci norocul dac-ar vrea, măi, să mă-nchid sub lespezi grele şi de-acolo să-mi urlu anxietatea, neică, nu m-ar pedepsi aşa, of, of. Poate o s-auzi, în sfârşit, cum ianuarie picură adânc cu păsări care au uitat să cânte prin plopii cuprinşi de remuşcări şi de teamă. Hop, cea-cea, omul care a iubit, nu poate fi fericit, măi, căci cu nelinişte, cu patimă, cu nesfârşire şi, ah, cu multă dulceaţă a fost lovit de dragoste şi de amoc, neică, şi plânge inima-n mine, măi, a-a-a, la bătrâneţe, nea Vasile Melu, pingelar vechi cu dever la strada mare şi văduv la a treia colivă, leliţă, of, of, că mă doare inima, căci şi el a tot înşirat la neveste una mai bolnăvicioasă ca alta, mamă, să mă duc din acest loc, a-a-a, că se stingeau paparudele de parcă erau vorbite, lăsându-l pe bietul naşparlet tot aplecat, neguros şi cu batistele îndesate de lacrimi şi suspine grele şi neconsolate. Căci moşul le iubise pe fiecare în parte cu potolire, cu uşurinţă şi îmblânzit de trecerea timpului, împăcat precum babele aflate în faţa oglinzilor calpe, de bâlciuri, reuşind să se dreagă de supărările atât de dese şi venite pe neaşteptate fie meşterind la pantofiori de dame famate şi zvăpăiate precum inima de iepure, candrii şi libidinoase, pline de pofte şi de sârguinţă, fie bătând, în răspăr, flecuri pentru toţi desculţii mahalalei, dar asta numai până în ziua când, of, aoleo, măi, foaie verde viorea, a fost săgetat de privirea flecară a unei leliţe cu faţă lungă de palmatoare versată şi pusă pe căpătuială silnică şi din nimicuri. Mă gândesc noaptea la tine, măi, măi, neică, a-a-a, că aşa e făcută şi viaţa şi trebuie petrecută cu rosturi felurite şi atât de plăcute sufletului, în desfătări de pulpe fierbinţi şi sâni albi şi temători precum puiul de vrabie, neică, între două îmbucături de pastramă trecută prin baiţuri grele, cât să fim fericiţi şi noi, aoleo, când aşa a păţit şi peticarul meu de botine din stofă adusă din chilipiruri şi papuci ponosiţi de casă, prostit şi lungit de meliţa dulceagă a cutrei cu fason simandicos şi privire plină de făgăduinţi. A-a-a, spune-i că mi-e dor de ea, că nici nu mai ştiu dacă acest aer are în el ceva magic, mistic şi de neînţeles, of, of, de mă doare inima, căci trudit intru în dimineaţa în care nu te mai regăsesc în memorie. Draga neni, a-a-aoleo, că şi-acum blesteamă cârpaciul meu ziua în care s-a lăsat cuprins de patimă, de viciu nesăbuit, de nărav şi năpastă a inimii, căci codoaşa l-a pus să-i dea act că-i lasă ei toate bulendrele, acareturile şi agoniseala lui strânsă cu migală şi-n ciocănit ritmic de ţinte, cu sudoare şi cu respect pentru meserie, cât să vadă şi el o fărâmă de hândel brânzit şi crispat, de nevestică proaspătă, c-a rămas bietul naiv să doarmă prin vecini, prin şanţuri şi birturi vechi, când hoaşca l-a poftit să-şi vadă de cărare din ziua de cum s-a văzut cu hârtia-n mână, a-a-aoleo, măi, măi, c-a rămas bietul pantofar de căruţă şi fără căpătâi, de marţafoi şi de uliţar, măi, şpriţule, uite-aşa, de chin şi-amar, mai toarnă un pahar.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp