În mediul rău-famat local, comandantul Poliţiei judeţene, Vasile Mărgineanu, este cunoscut, din datele noastre, sub apelativul de „Albă ca zăpada”, lăsându-se astfel să se înţeleagă că activitatea sa este una extrem de dubioasă. În limbajul uzual infracţional, denumirea de „zăpadă” o are drogurile de mare risc.
„A strigat la mine să plec”
O incursiune în aşa-zisul mediu interlop local ar putea fi considerată una extrem de riscantă. În fapt, ţinem să negăm acest lucru. Aurel Niţă, cunoscut drept Zăbălaru, nume cu o reputaţie greşit interpretată, este liderul comunităţii de romi din zona „2 Moldoveni”, dar şi un membru cu ştate vechi în cadrul Organizaţiei locale a Partidului Democrat Liberal. La acest moment, 3 rude de-ale sale, în speţă cumnatul, fratele şi nepotul, sunt arestate preventiv ca urmare a unui scandal, excesiv mediatizat, derulat în ziua de 16 aprilie 2011, în zona „Saigon”, din Călăraşi. Aurel Niţă este cel care, la momentul vizitei premierului Emil Boc, la Călăraşi, la data de 3 mai 2011, i-a înmânat acestuia un memoriu. „M-am dus acolo, că ştiam că vine, însă comandantul Poliţiei, Mărgineanu, m-a gonit, nu mi-a dat voie”. La sosirea la hotelul „Perla” a premierului Emil Boc, e de notorietate reacţia comandantului Poliţiei judeţene la vederea cetăţeanului Niţă. „A strigat la mine să plec. Nu vroia să depun memoriul”. În cadrul memoriului respectiv, contrar afirmaţiilor făcute publice de către reprezentanţii Inspectoratului judeţean de Poliţie, se afirmă că, în seara scandalului din ziua de 16 aprilie 2011, au fost trase focuri de armă.
„Depistarea” traficanţilor „cunoscuţi”
Vasile Mărgineanu a fost numit, în fruntea IPJ Călăraşi, la data de 3 iunie 2010. Până în această zi, a activat ca şef în cadrul Inspectoratului judeţean al Poliţiei de Frontieră. Activitatea acestei structuri s-a intensificat, mai ales pe linia combaterii traficului de ţigări, abia când factorii politici au luat în calcul numirea acestuia în fruntea IPJ Călăraşi. Astfel, în zile premergătoare numirii acestuia ca şef peste poliţiştii călărăşeni, Inspectoratul judeţean al Poliţiei de Frontieră a dat publicităţii comunicate de presă prin care anunţau importante capturi de ţigări de contrabandă. În unul dintre acestea se afirmă că, în data de 24 mai 2010, s-a reuşit „depistarea unui important distribuitor de ţigări”, care întreţinea piaţa neagră cu astfel de produse. Tot Inspectoratul judeţean al Poliţiei de Frontieră afirmă că individul respectiv e „cunoscut drept distribuitor de produse accizabile al magazinelor din mediul rural, de pe ruta Călăraşi – Olteniţa”. Iată, e de la sine înţeles că Vasile Mărgineanu, ca şef al Poliţiei de Frontieră, nu a avut absolut nici un fel de interes să-l „depisteze” pe respectivul traficant de ţigări decât cu câteva zile înainte de a fi numit şef peste IPJ Călăraşi câtă vreme chiar în comunicatul Poliţiei de Frontieră se afirmă răspicat că activitatea infracţională a acestuia era cunoscută de foarte mult timp. E de la sine înţeles că Vasile Mărgineanu n-a urmărit, atunci, decât să-şi facă o „imagine bună” în media locală, deşi acesta recunoaşte implicit că a tolerat, ani de zile, ca şef peste Poliţia de Frontieră, inclusiv traficul cu ţigări de contrabandă.
Miting împotriva şefului
La Călăraşi, pentru data de 25 mai 2011, era programat să aibă loc un protest, având ca loc de desfăşurare platoul din faţa Prefecturii Călăraşi. Din cartierul „2 Moldoveni”, la Primăria Călăraşi, au fost prezentate tabele cu sute de semnături ale cetăţenilor din această zonă, care doreau să-şi exprime public nemulţumirile legate de activitatea comisarului şef Vasile Mărgineanu. Cetăţenii respectivi consideră că Vasile Mărgineanu derulează, ca şef peste poliţiştii călărăşeni, o activitate partizană şi interesată, prin protejarea clanurilor interlope locale care au găsit ca variantă de lucru spălarea banilor proveniţi din activităţi ilicite, în speţă cămătărie, trafic de droguri de mare risc, trafic de persoane şi prostituţie, prin dirijarea lor în activităţi de tip alimentaţie publică sau de prezentare a programelor artistice, prin discoteci, mai ales în mediul rural. În acest mediu, interlocutorii chestionaţi de noi şi care cunosc această situaţie, ne spun că structura locală a Biroului pentru Combaterea Crimei Organizate nu s-a implicat niciodată, în vreme ce comandantul Poliţiei municipale, Vasile Luchian, „face numai ceea ce i se ordonă”. Prefectul Emil Muşat ne spune că are cunoştinţă de câteva detalii din mediul rău-famat local şi ne precizează în mod expres că nu a auzit ca structura locală a DIICOT, prin şeful Biroului de Combatere a Crimei Organizate, Dumitru Toma, să aibă preocupări în vederea destructurării şi deferirii pe mâna justiţiei a celor care au astfel de activităţi şi ale căror nume sunt de notorietate, pe plan local. „Ştiu că urma să se desfăşoare un miting de protest în faţa Prefecturii, îndreptat împotriva activităţii desfăşurate de Poliţia Călăraşi, însă i-am sfătuit pe organizatori să nu facă acest lucru”, e precizarea făcută de prefectul Emil Muşat.
„Vă spun eu, dar numai în particular”
Vasile Mărgineanu nu şi-a mai actualizat declaraţia de avere din 2009, deci înainte de a divorţa. La acea dată, acesta era posesorul a 3 apartamente, două în Călăraşi şi unul în Bucureşti. Chestionat, acesta spune că deţine numai un singur apartament în Călăraşi, lucru perfect adevărat dacă ar fi făcut precizarea că este vorba de un singur apartament, de 100 mp, constituit din două apartamente de câte 50 mp fiecare. După divorţ, din datele noatre, acesta a locuit la blocul I39, într-o locuinţă de serviciu care era dată în folosinţă unui subaltern. La acest moment, Vasile Mărgineanu îşi ridică o vilă, de circa 8 camere, echivalând cu aproximativ 150 mp locuibili, undeva în zona Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. La data documentării noastre, vila se afla în stadiu de finisare iar în curte am pătruns după ce ne-am dat drept reprezentanţii unei firme care distribuie pitici de grădină. Am observat, astfel, opulenţa din interior, vila având scară interioară pavată cu marmură, într-o combinaţie de negru cu alb, dar având şi o fundaţie care ascunde, cel mai probabil, un demisol tot la fel de spaţios. Vasile Mărgineanu nu a vrut să ne spună care este sursa veniturilor sale astfel încât să-şi permită construirea unei asemenea case somptuoase. „Vă spun, dar numai în particular”. Emil Muşat, prefectul judeţului, ne-a spus, însă, că el nu-şi poate permite să aibă 3 apartamente şi o vilă, motivând că trăieşte numai din salariu. La data documentării noastre, comandantul Poliţiei judeţene a făcut eforturi deosebite pentru a confinge reporterii care au făcut documentarea la faţă locului, să accepte o întâlnire „de taină”, asta după ce, în prealabil, la sediul IPJ, acesta a refuzat să ofere explicaţii, motivând că este extrem de ocupat. Într-un final, V. Mărgineanu a propus, ca loc de întâlnire, „o intersecţie, oricare vreţi voi”, fiind imediat pus la punct prin explicaţia că un astfel de comportament îl au derbedeii şi interlopii.