Arhiva

Agenţia Naţională de Integritate: Oana Mizil riscă 5 ani de puşcărie!


Şefa Organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat, Oana Niculescu Mizil Ştefănescu Tohme, este bănuită, conform unui comunicat remis de Agenţia Naţională de Integritate, de comiterea infracţiunii de conflict de interese, faptă prevăzută de art. 253, indice 1, din Codul Penal. Oana Mizil riscă o pedeapsă privativă de libertate de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă.

Şi-a angajat mama la biroul parlamentar

Oana Mizil a fost informată prin adresele nr. 91227/G/II/, din 17.12.2010, confirmarea de primire din data de 22.10.2010 şi nr. 32908/G/II/16.03.2011, confirmare de primire din data de 17.03.2011. În urma evaluărilor derulate de Agenţia Naţională de Integritate, desfăşurate pe parcursul lunii noiembrie a anului trecut, s-a constatat că Oana Mizil, deputat în Parlamentul României, a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea mamei sale, Lidia Niculescu Mizil Ştefănescu, începând cu data de 29.04.2009 şi până în prezent, în cadrul biroului parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti. Oana Mizil a încălcat astfel prevederile Legii nr. 161, din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Riscă să rămână şi fără funcţia de deputat

Agenţia Naţională de Integritate a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la posibila săvârşire, de către lidera Organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat, Oana Mizil, a infracţiunii de conflict de interese. Au fost iniţiate demersurile prevăzute de art. 22, alin. 2, din Legea 176/2010, în vederea anulării contractului încheiat cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese. Complementar, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Prezentare generală a confidențialității

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie și al Politicii de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker