Arhiva

De trailes bahtalo, în varianta Oborul Nou

image_pdfimage_print


Cartierul Oborul Nou, de la marginea Călăraşilor, la jumătatea lunii septembrie, miroase ca-n restul anului, adică a praf, a sudoare şi foame. Până şi câinii sunt costelivi, deşi multe dintre cele 750 de suflete care supravieţuiesc aici se află, parcă, într-o simbioză perfectă cu aceştia.

Câinii nu ne latră, iar puradeii, toţi goi, nu se miră când ne văd. Nota discordantă este dată de Georgel Muşat, primvicepreşedinte al Organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, venit, la costum şi cravată, să împartă câteva zeci de pungi, cu rechizite.

Sărăcia nu face ură de rasă


Centrul Comunitar “Oborul Nou” e plin de copii, dar şi de câţiva părinţi curiosi. E singura clădire răsărită din zonă. A costat 157.769 de euro, bani veniţi prin Fondul de Dezvoltare Socială, din care contribuţia comunităţii a fost de numai 1.000 de euro. În mod normal, centrul, ne spune Arsene Nicolae, unul dintre îndrumători, ar trebui să funcţioneze cu 30 de copii. La acest moment, sunt încă pe-atâţia, având program tip after-scool, copiii participând la diferite programe de instruire. În una din clase, pe tablă, e scrisă corect denumirea Imnului Naţional – “Deşteaptă-te române”. Comunitatea e formată în special de ţigani turci, denumirea exactă fiind cea de etnie orahai. Printre aceştia, sunt şi copii care au alte origini, asta se vede cu ochiul liber, semn că sărăcia nu stă să facă ură de rasă. Magda are numai 8 ani şi duce-n mâini un pachet consistent cu rechizite. E îmbrăcată ca pentru serbare, în rochiţă roşie, cu volănaşe.E mândră de pachetul primit. Ne arată caiete, vreo 10, pix, gumă, ghiozdan. Ştie excat ce face ea aici: “Învăţ, desenez, scriu”. Nu crede că-n Italia ar fi făcut acelaşi lucru. Arsene Daniel Gabriel, tăcut, stă pe hol, însoţit de mamă. Nu vorbeşte şi a făcut pe el. Ne lămureşte însoţitoarea: are 7 ani. Are şi sindromul Down, adică un cromozom în plus la nivelul tuturor liniilor celulare. “Învaţa să facă liniuţe, bastonaşe. Vă spun eu, o să înveţe să scrie”.

Georgel Muşat: Să văd pungi de culoare roşie, galbenă, albastră, de ce culoare vor ei


Damian Stancu, expert local în cadrul Primăriei Călăraşi, pe probleme de rromi, şi el prezent, îi cunoaşte pe fiecare după nume. Ne spune că nu se întâmplă nimic spectaculos şi că nu e o acţiune politică, ci doar una umanitară. “Ce să se întâmple?! A venit un om şi a adus rechizite copiilor săraci. Ar fi bine să existe gesturi d-astea mult mai des”. Clasa freamătă şi s-a colorat în verde, de la pungile donate de primvicepreşedintele PDL Georgel Muşat. Iezmin Karani, mucios, a venit în pielea goală la şcoală. Îl încurajează Marian Dinu Eugen, colegul lui. “Bă, uite, îţi face poză!” Ne înţelegem greu cu Georgel Muşat: “Singurul lucru care face diferenţa dintre noi este şcoala. Chiar dacă-n viitor vor ajunge să plece în altă parte, tot şcoala îi va ajuta să înveţe o limbă străină. Deci au nevoie de şcoală în orice condiţii”. Muşat ne spune că nu este o acţiune politică şi că a făcut acest gest doar pentru că aşa a simţit. A împărţit rechizitele în pungi verzi fiindcă d-astea a găsit. “Nu mi se pare un act politic şi un singur lucru aş vrea: să văd de mâine pungi de culoare roşie, galbenă, albastră, de ce culoare vor ei”.

Nimic deosebit, o gură în plus de hrănit


Dincolo de Centrul Comunitar stă Mariana. E tânără şi are mâinile murdare de lut proaspăt. Lipeşte prin spatele casei, pe unde a mai căzut peretele. Are 7 copii care se plimbă prin curte nestingheriţi, printre bălării, boarfe, câini şi cai. Mai are un copil pe drum, e gravidă în 6 luni. Din cei şapte, cinci copii merg la şcoală, dar nu ştie dacă asta se va întâmpla prea des. “Îi duc în zdrenţe, iar şcoala mi i-a dat înapoi, că n-au cu ce se-mbrăca, că n-au costum, pantofi, că astea costă bani”. Trăieşte din alocaţii, din ajutoarele de la primărie şi din ce se mai descurcă soţul, care lucrează cu ziua, la Gogu, la fiare. E numulţumită de mâncarea pe care o primeşte de la Cantina socială, spune că deseori e stricată. Pentru azi, a primit piure de cartofi, are o oală plină, dar nu ştie dacă-i ajunge, la câte guri are de hrănit. Lângă ea, de fuste, despuiat, unul dintre ţânci înfulecă dintr-un codru de pâine. În casă, unde ne invită, stăm preţ de câteva clipe. Are un hol şi-o masă, unde e bucătăria. Se vede şi o cameră, dormitorul, cu două dormeze puse una lângă alta şi nimic altceva, arătând ca luate de la gunoi. E camera copiilor. Mariana nu ştie ce-i va aduce ziua de mâine, dar o facem atentă că în mod cert va mai avea o gură în plus de hrănit, însă nici acest fapt, aici, nu e ceva ieşit din comun.

Connecting people direct de pe acoperişul coşmeliei


E o întreagă liotă pe strada care are borduri noi şi iluminat public, dar care nu are apă curentă şi canalizare. Încercăm, cu ajutorul rechizitelor primite de la Georgel Muşat, să identificăm pe cineva, dar care să nu fie îndrumătorul de la Centrul Social, gardianul sau expertul pentru probleme pentru rromi, care să ştie să scrie şi să citească. Nu se încumetă cineva. Damian Stancu ne spune că sunt 9 asistenţi sanitari care răspund de cartiere. “Doi pe Mircea Vodă, doi aici… Dacă îi aduc în Oborul Nou… Le-am spus: băi băieţi, veniţi încoace, că asta e meseria voastră, să mergeţi din casă în casă, să luaţi o tensiune, staţi de vorbă cu un amărât, îl învăţaţi p-ăla să se înscrie la un medic de familie, faceţi şi voi puţină treabă, că asta trebuie să faceţi ca asistenţi sanitari. Sunt plătiţi de la primărie, vin şi semnează condica, apoi mai vin la ora 4, să semneze din nou. Dacă-l aduc aicea, nu-l cunoaşte nimeni. Asta ar trebui să fie munca lor!” Concluzia e una singură: “Fuge toată lumea de cartierul ăsta, că e ciumat”! În zonă, nici de furat nu mai e cine ştie ce… Doar antenele parabolice, de pe coşmelii, fac notă discordantă între sărăcia orahailor şi cum i-a conectat tehnologia direct cu sateliţii.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp chat