Arhiva

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat procurorii: Răducu George Filipescu riscă 5 ani de puşcărie


Decizie dură a inspectorilor Agenţiei Naţionale de Integritate. În baza procedurilor de evaluare, această instituţie a constatat că sunt indicii referitoare la săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Infracţiunile sunt puse în seama preşedintelui Consiliului Judeţean Călăraşi, Răducu George Filipescu.

Ecoaqua, Ecomanagement Salubris, Domicon Internaţional

Evaluările făcute de Agenţia Naţională de Integritate au demarat la data de 20 iulie 2011, în urma acestora constatându-se că Răducu George Filipescu a participat la vot şi a semnat hotărârile de aprobare a bugetelor judeţului Călăraşi, pentru anul 2009 şi pentru anul 2010. Prin intermediul acestora, a fost alocată suma de 1.045.000 lei către cele două asociaţii de dezvoltare intercomunitară, respectiv Ecoaqua şi Ecomanagement Salubris, în cadrul cărora Răducu George Filipescu deţine calitatea de preşedinte şi, respectiv, funcţia de preşedinte al Consiliului Director. În fapt, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Răducu George Filipescu, confirmă, în declaraţia de interese, că deţine calitatea de preşedinte la cele două asociaţii de dezvoltare intercomunitară, însă specifică faptul că îndeplineşte această calitate fără a fi retribuit. Totodată, Răducu George Filipescu figurează şi ca asociat, cu o cotă de 25 la sută din profit şi pierderi, în cadrul firmei Domicon Internaţional SRL,cu sediul în Călăraşi, strada Pompieri, nr. 41. Ca asociaţi, în cadrul acestei firme, mai figurează: Dobre Aurel, cunoscut drept omul de casă al preşedintelui Consiliului Judeţean Călăraşi, Mitea Aurel, Constantin Florian şi Dragnea Radu. Firma este înfiinţată în 2005, are ca obiect de activitate comerţul cu ridicata al materialului lemnos şi a materialelor de construcţie şi echipamentelor sanitare, iar la sfârşitul anului 2010 avea 12 angajaţi. Tot în acest an, la o cifră de afaceri de 581.256 lei, Domicon Internaţional SRL a raportat un profit brut de doar 1.423 lei.

Scurtă biografie

Răducu George Filipescu este posesorul unei averi de invidiat. Deţine două terenuri extravilane, în suprafaţă totală de 15 hectare, obţinute prin cumpărare sau moştenite, dar şi alte 3 terenuri intravilane, în suprafaţă de 2,685 hectare. Deţine două case de locuit, una amenajată tip vilă, în Călăraşi, construită în regie proprie în 1994, în suprafaţă de 88 mp, o altă casă de 102 mp, din carte deţine jumătate, cu titlu de moştenire, dar şi un apartament în Bucureşti, în suprafaţă de 55 mp. Posedă un autoturism Daewoo Cielo, cumpărat în 1996, dar şi un Volkswagen Golf, din 2007. Deţine bunuri sub formă de metale preţioase în sumă estimativă de 80.000 lei. Ca venituri, Răducu George Filipescu raportează salarii de 53.407 lei anual, 24.000 lei reprezentând veniturile soţiei, aceasta figurând ca angajată, în funcţia de director, la firma Domicon Internaţional SRL, dar şi venituri agricole de 5.200 lei. Este preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi aflat la al doilea mandat consecutiv, ales pe listele Partidului Naţional Liberal, în cadrul acestuia îndeplinind funcţia de vicepreşedinte. Este, totodată, preşedintele Organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Liberal. Până la accederea în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi, Răducu George Filipescu a activat în următoarele unităţi economice, acesta fiind de profesie inginer metalurg: Combinatul Siderurgic Călăraşi, Intreprinderea Judeţeană de Transport Local, Regia Autonomă de Gospodărie Comunală şi Locativă Călăraşi şi la Astra Asigurări, firmă deţinută de Dinu Patriciu. Este membru al Comisiei de Politici Sociale şi Sănătate Publică a Adunării Regiunilor Europene, vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România şi membru titular al Comisiei pentru politici de coeziune teritorială a Comitetului Regiunilor.

Ce reprezintă Ecoaqua şi Ecomanagement Salubris

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Ecomanagement Salubris este o asociere la nivelul judeţului Călăraşi, între Consiliul Judeţean Călăraşi şi 55 de unităţi teritorial-administrative, care are drept scop implementarea ăroiectului „Sistemul integrat de management al deşeurilor solide în judeţul Călăraşi”, cu o finanţare europeană de circa 35 de milioane de euro şi care prevede amenajarea unei gropi ecologice pe raza comunei Ciocăneşti. În contractul de asociere, votat de Consiliul Judeţean Călăraşi, se prevede, la propunerea primarului municipiului Olteniţa, Costinel Milescu, şi alocarea de fonduri din cadrul Consiliului Judeţean Călăraşi, anual, unităţilor teritorail-administrative, fonduri aferente cofinanţărilor şi cheltuielilor neeligibile. S.C. Ecoaqua S.A. a fost înfiinţată în anul 2004, ca operator de apă şi canalizare, pentru judeţul Călăraşi. Este o societate pe acţiuni, deţinută de autorităţile locale din Călăraşi, Olteniţa, Lehliu-Gară, Budeşti şi Urziceni, judeţul Ialomiţa. Are următoarea structură a capitalului social: Consiliul Judeţean Călăraşi – 150.510 lei – 34,8%; Consiliul Local Călăraşi – 108.990 lei – 25,2%; Consiliul Local Olteniţa – 70.930 lei – 16,4%; Consiliul Local Urziceni – 70.930 lei – 16,4%; Consiliul Local Budeşti – 20.760 lei – 4,8%; Consiliul Local Lehliu-Gară – 10.380 lei – 2,4%.

Prejudiciu de 1.045.000 lei contra intereselor publice

Agenţia Naţională de Integritate arată că, în timpul exercitării celui de-al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi, au fost înfiinţate, prin hotărâri, două asociaţii de dezvoltare intercomunitară, persoane juridice de drept privat cu statut de utilitate publică, în speţă Ecoaqua şi Ecomanagement Salubris, având drept scop finanţarea, organizarea şi reabilitarea serviciilor de utilitate publică de alimentare cu apă şi canalizare şi de colectare a deşeurilor reziduale, la nivelul judeţului Călăraşi. La SC Ecoaqua SA, consiliul Judeţean Călăraşi, prin Răducu George Filipescu, este acţionar principal. Prin intermediul hotărârilor nr. 32/2009 şi 25/2010, privind aprobarea bugetului judeţului Călăraşi pe anul 2009, respectiv 2010, a fost aprobată şi alocată suma de 1.045.000 lei, către cele două asociaţii de dezvoltare intercomunitară, în cadrul cărora preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi deţine calitatea de preşedinte şi, respectiv, preşedinte al Consiliului director. Din aceste motive, Agenţia Naţională de Integritate a dispus sesizarea organelor judiciare competente cu privire la posibila săvârşire a infracţiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiuni reţinute în sarcina preşedintelui Consiliului Judeţean Călăraşi.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Prezentare generală a confidențialității

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie și al Politicii de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker