Arhiva

Cu cheltuieli de judecată: Vasile Mărgineanu ne-a acţionat în instanţă!

Comandantul Poliţiei Judeţene, comisar şef Vasile Mărgineanu, ne-a acţionat în instanţă, cerând daune de 100 de milioane de lei vechi, motivând, printre altele, faptul că am făcut „o serie de menţiuni şi expresii defăimătoare şi nereale” la adresa sa, în cadrul articolului intitulat „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici de grădină”.

Emoţie extrem de vie

Vasile Mărgineanu afirmă, în plângerea civilă formulată pe adresa Judecătoriei Călăraşi, că am precizat în cadrul acestui articol faptul că este cunoscut sub apelativul „Albă ca zăpada”, cunoscut fiind faptul că în limbajul uzual infracţional, denumirea de „zăpadă” este dată drogurilor de risc. Desigur, acţiunea comandantului Poliţiei Judeţene nu poate decât să ne stârnească o emoţie extrem de vie, mai ales că acuzele aduse de acesta publicaţiei noastre sunt nereale. În fapt, am arătat că Vasile Mărgineanu nu este denumit sub apelativul „Albă ca zăpada” în absolut toate mediile, ci în cele rău-famate, asta din datele noastre. În ultima perioadă, de altfel, ne-am permis să facem documentări în aşa-zisul mediu interlop local. Astfel de documentări au fost făcute în mod repetat, având cu noi, în unele cazuri, şi o echipă de ştiri aparţinând televiziunii „Realitatea” TV. Faptul că afirmaţiile respectivelor personaje din mediul rău-famat nu au fost făcute publice, în cadrul emisiunilor de ştiri de la televiziunea respectivă, se datorează unor cauze exclusiv obiective.

De la „Albă ca zăpada”, la „Vasile Limitatu”

Vasile Mărgineanu apreciază că „este o afirmaţie gravă” faptul că am consemnat că unii indivizi dubioşi din Călăraşi îl numesc „Albă ca zăpada”. Spre ştiinţa acestuia, în o parte a mediului gazetăresc local, acesta este cunoscut sub apelativul de „Vasile Mărginitu” sau „Vasile Limitatu”, nu cunoaştem din ce motive. Comandantul Poliţiei Judeţene consideră că i-am adus astfel „grave prejudicii de imagine”, prin faptul că am consemnat că unii îl numesc „Albă ca zăpada”, câtă vreme „rolul meu este de a lupta pentru apărarea tuturor valorilor legale şi morale”. Cum apără Vasile Mărgineanu „valorile morale” ne-a spus chiar fosta sa soţie, Adriana Brânză, fostă Mărgineanu: „Se ştie extrem de bine că el nu e uşă de biserică”, făcând această apreciere în sensul că fostul ei soţ îşi îndeplinea obligaţiile familiale într-un mod absolut revoltător, dar şi că acesta o înşela în mod repetat. „Dacă-i arăt, pe o foaie, scrisul Elenei sau al lui Alexandru, habar nu are că este scrisul copiilor lui. Acesta este Vasile Mărgineanu!”

Numai V. Mărgineanu are declaraţiile de avere şi de interese depuse pe anul 2010

Vasile Mărgineanu consideră, mai departe, că i-am adus acuze „nefondate şi nedocumentate”, prin faptul că am consemnat că nu şi-a mai actualizat declaraţia de avere din anul 2009. „Acest aspect este eronat, eu completând anual declaraţia de avere şi interese în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fapt pe care îl voi proba în faţa instanţei”. Nu negăm faptul că V. Mărgineanu nu şi-ar fi depus, anual, declaraţia de avere şi de interese, aşa cum cer prevederile legislative în domeniu, însă aceasta nu era făcută publică, nu mai puţin de patru gazetari, din care doi din presa centrală, neputând accesa, pe site-ul de specialitate al IGPR, decât declaraţiile sale făcute pentru anul 2009 şi cei anteriori. De altfel, este de-a dreptul ciudat cum pe site-ul IPJ Călăraşi, numai Vasile Mărgineanu apare cu declaraţia de avere şi cea de interese pentru anul 2010, în vreme ce, spre exemplu, Marian Dumitrache, Ion Nicolae, Costel Chirică, Gelu Comnea, Ionel Costache, Petronel Dumitraşcu, Marian Dumitru şi toţi ceilalţi şefi de serviciu sau de subunităţi, nu apar decât cu declaraţiile de avere din anul 2009.

„Personal nu înţeleg legătura”

Comisarul şef Vasile Mărgineanu, în plângerea adresată Judecătoriei Călăraşi, nu ştim din ce motive, ne aduce la cunoştinţă că el nu are nici o obligaţie legală de avizare a adunărilor publice, asta în contextul în care sute de cetăţeni din cartierul „2 Moldoveni” doreau să protesteze, în faţa Instituţiei Prefectului, ca să-şi exprime anumite nemulţumiri legate de activitatea comandantului Poliţiei Judeţene. „Personal nu înţeleg legătura între acele persoane… care doreau să protesteze împotriva acelor aşa-numite abuzuri comise de poliţie şi subsemnatul”, afirmă V. Mărgineanu, în plângere, vrând, probabil, să-i explicăm noi de ce doreau acele sute de persoane să facă o adunare publică. Iată, regretăm că un şef de poliţie, nici după 21 de ani de la căderea comunismului, nu înţelege că oamenii se pot aduna, în conformitate cu prevederile legale, ori de câte ori consideră ei de cuviinţă, pentru a protesta din varii motive. Cetăţenii, domnule Vasile Mărgineanu, sunt liberi să protesteze şi pentru că Pământul e rotund, că vor să-l salveze pe Willy, că Manchester City nu-şi construieşte stadion la Călăraşi, că vine sau nu bâlciul sau că aveţi două, trei, cinci apartamente şi şapte vile. Care e problema dumneavoastră? E vreo legătură între această nedumerire a dumneavoastră şi faptul că unii colegi din presă sau din afara ei vă numesc „Vasile Limitatu”?

Să fie!

Desigur, e dreptul comandantului Poliţiei Judeţene să se adreseze organelor legale, cum e, de altfel, şi dreptul nostru de a ne apăra în faţa acestui aşa-zis act de intimidare. De altfel, V. Mărgineanu nu face acest lucru pentru prima dată. În rest, considerăm plângerea sa extrem de binevenită, atâta timp cât începuse să ne fie dor de sălile tribunalelor. Să fie cum spune V. Mărgineanu. Cu cheltuieli de judecată!

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Prezentare generală a confidențialității

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie și al Politicii de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker