Arhiva

Viaţa bate Codul Fiscal: Traiul pe datorie şi, de restul, gumă de mestecat

Print Friendly, PDF & Email

În mediul rural, vânzarea produselor pe datorie reprezintă un fenomen obişnuit. Codul Fiscal, însă, interzice o astfel de practică, atâta timp cât comercializarea de produse nu se face şi prin emiterea de bonuri fiscale, considerându-se că un astfel de comerţ reprezintă o formă de evaziune fiscală.

Independenţa: Superglue, ceapă, cuie şi mezeluri


La Independenţa, unul dintre magazinele de la marginea satului, spre vechea Cooperativă Agricolă de Producţie, este cunoscut de săteni drept „La Lică”. Funcţionează din 2007 şi nu are o specializare anume. Aici găseşti aproape orice: Doncafe, deci cafea aromată sau de alte tipuri, ornamente pentru tort, ciuture pentru fântâni americane, gumă de mestecat, vopsea de păr, ulei, vopsea normală, „Curcubeu”, superglue, săpunuri, ceapă, cartofi, pastă de dinţi, sucuri, bere la PET, ojă, vin, acetonă, pâine, dero şi la saci de 14 kilograme, mezeluri de la „Matache Măcelarul”, parizer şi cuie, roşii şi piersici, distribuite într-o aşezare cunoscută numai de vânzătoare. La ţară, se cumpără în special mâncare, adică mezeluri, produse congelate, însemnând tacâmuri de pui, pui, porc şi peşte, dar şi bere la doze de 2 litri. Mirela Voicu, şi patroană, dar şi vânzătoare, ne spune, şmechereşte, că nu dă marfă pe datorie, aşa că nu vrea să ne arate „caietul”, însă afirmă că acesta este subţire. „Nu e aşa voluminos, avem câţiva pensionari cărora le dăm pe datorie”. „La Lică” e un magazin specific rural, iar avalanşa de mărfuri de toate soiurile şi genurile ne este explicată de Lică Voicu, şeful: „Dacă n-ai odată, omul nu mai vine la tine. Şi chiar dacă n-am un anumit produs, îi spun că abia l-am terminat şi-i cer să vină a doua zi”. E concurenţă mare între magazinele din Independenţa mai ales că, la intrarea în comună, dinspre Călăraşi, s-a deschis, de ceva timp, un supermarket, iar portiţa de scăpare a celorlalte e dată de faptul că acesta nu vinde marfă pe credit. Magazinul lui Lică are un rulaj de 6-7 milioane de lei zilnic, iar acesta, într-un final, recunoaşte că dă şi marfă cu plata la ridicarea pensiei, a salariului, a ajutorului social sau pe cel de şomaj: „Nici nu putem să lăsăm oamenii cu ochii-n soare”. Pe Lică l-a înşelat Dode Tache cu 2 milioane jumate, iar un nepot l-a tot dus cu vorba că-i plăteşte când ia leafa, până când l-a văzut că „s-a mutat” la alt magazin.

Constantin Anghel: O formă de supravieţuire

Primarul Constantin Anghel nu ştie de astfel de practici, însă e de acord că vânzarea pe caiet e o formă de supravieţuire a magazinelor săteşti, dar şi un act de comerţ practicat în mod uzual. „Datul pe caiet înseamnă şi ţepe, căci sunt destui care acumulează datorii la un magazin, după care se duc la altul”. Vânzarea pe caiet se întâlneşte atât în cazul pensionarilor sau cei trecuţi într-o formă sau alta de ajutoare se stat, de tip social sau de şomaj, dar şi în cazul salariaţilor. „Se vindea şi înainte de criză pe caiet, dar acuma… Se întâmplă să fii salariat, iar patronul să nu te plătească la timp o săptămână, două sau o lună, două, trei. E normal ca un astfel de om să se bucure de creditul patronului de magazin şi să-i dea marfă pe datorie”.

Alexandru Odobescu: Naşa Aura, Zaverea şi popa care bea bere la doză

La Alexandru Odobescu, în centrul localităţii, magazinul cel mai bine aprovizionat este cel al Margaretei Eremia. Funcţionează din 2005 şi este tip „universal”, adică omul intră şi găseşte cam tot ce are nevoie, de la chiloţi, sticksuri, ketkup, sucuri, cremă de ghete, pastile pentru ţânţari, becuri şi cârnaţi, ţigări şi gumă de mestecat care se vinde mai mult ca rest, că nu prea există monede divizionare. Caietul e sub tejghea şi, din sat, vânzătoarea are de recuperat suma de 100 de milioane. Numai ai lui Benga au de dat suma de 4,457 milioane d elei vechi. Primarul Nicu Eremia ştie de ce se întâmplă asta: „Se dau bunuri pe caiet pentru că lumea n-are bani. Se vinde pe încredere, dar mai sunt care vin şi-ţi plătesc la anul, alţii nu mai vin deloc, iar dacă te duci să-i baţi la poartă, să-ţi dea datoria, eşti luat de duşman”. Naşa Aura, zisă a lui Zaverea, a strâns şi ea, pe caiet, datorii de 1 milion, în vreme ce un alt datornic vechi şi rău-platnic, la magazin, e chiar părintele Silvestru, de la biserica din Nicolae Bălcescu. N-are să dea o sumă cine ştie ce, însă s-a făcut anul de când a cumpărat, pe credit, nişte bere la cutie şi n-a mai plătit-o. Vânzătoarea, tanti Lenuţa, râde şi ne face atenţi că n-a cumpărat lumânări şi tămâie. „Nu, în nici un caz d-astea”. Cel mai fidel cumpărător al magazinului, pe credit, însă, e Ioana Ţiganca, care are de plată peste 11 milioane, dar şi 5 copii în întreţinere.

Şeful de post şi corupţia care ne priveşte pe toţi


Nevasta şefului de post, doamna Mirela, aşa e trecută pe caiet, „Mirela Poliţie”, are de dat suma de 8,868 milioane de lei vechi pe care se chinuie, de mai bine de un an, s-o acopere. Peste drum, la Postul de Poliţie comunal, Alexandru Grigore, agent şef, oftează când îi expunem această situaţie. În sistem, e de peste 17 ani, iar în comună s-a aşezat de 6 ani. Acum, după diminuările repetate de salariu, ne spune c-a ajuns să câştige 700 de lei noi, în condiţiile în care are rate la banci exact de 700 de lei noi. Se înroşeşte tot când îl întrebăm cum se descurcă cu traiul de zi cu zi. Ridică din umeri. Are un copil, dar nu ştie ce va face cu el peste 4 ani, când va trebui să-l dea la liceu, la şcolile de la oraş. „Nu ştiu, e foarte neplăcut”. Încă nu s-a gândit să plece din poliţie, ne spune că speră că vor veni şi vremuri mai bune. De la Călăraşi, şeful direct al poliţistului Alexandru Grigore, comisarul şef Vasile Luchian, n-a vrut să comenteze situaţia acestuia. „O să mă interesez, însă nu cred că are numai 700 de lei salariu. Poate 1.100”. În tot acest timp, iată, comandantul Poliţiei judeţene îşi face vilă nouă, că s-a tot săturat să stea în apartamentele pe care le deţine. Insp. Ramona Tudor, şefa Biroului de presă a IPJ Călăraşi, ne precizează că ştim foarte bine că diminuările repetate de salarii ale cadrelor din Ministerul Administraţiei şi Internelor nu au fost decise sau făcute de conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi. „O să verific dacă situaţia este reală şi dacă agentul şef respectiv a raportat că are astfel de probleme financiare”, ne-a comunicat aceasta. În schimb, poliţistul Alexandru Grigore, din Nicolae Bălcescu de Odobescu, rămâne să se uite, pe mai departe, poate puţin siderat, la afişul de la intrarea în postul de poliţie: „Corupţia ne priveşte pe toţi”. Nu-i este adresat lui, însă nu ştie dacă având astfel de probleme, îl vede cu ochi la fel de buni.

Modelu: Nicu Pompieru a avut poftă să bea o halbă cu vin


La Modelu, pe o stradă spre Borcea, asfaltată, se află magazinul rămas în memoria localnicilor drept „La Baracă”. Vânzătoare e Georgiana Cană, iar caietul acesteia este făcut ca un repertoar, pe literele alfabetice. Dă marfă „pe caiet”, dar niciodată nu vinde, pe datorie, băuturi şi ţigări. Ne spune că preotul din zonă n-are cum să aibă datorii la ea, câtă vreme are propriul lui magazin. Datornicii sunt trecuţi caligrafic. Ioan Pocăitu are să dea peste 900 de mii, Gogonica a ajuns la aproape două milioane, nea Nicu Pompieru are să dea şi el un milion, la care se adaugă 4 lei, căci, după ce a luat una-alta, mai mult de-ale gurii, a avut omul poftă să bea şi-o halbă cu vin. „I-am dat, lui i-am dat, că e om serios”, ne spune vânzătoarea Georgiana, justificându-şi gestul de a nu rămâne fidelă principiilor de a nu da băutură şi ţigări pe datorie. „Caietul” nu e cine ştie ce completat, mai sunt şi alţi datornici, printre care Oache, Mamagicu sau Mariana Ţamdură. E tot tipul de magazin-mixt, unde găseşti de toate căci, la ţară, nimeni nu colindă din magazin în magazin, să cumpere, de la unul, mezeluri, iar de la altul să-şi cumpere pîine şi pastă de ras.

Gheorghe Dobre: Pensiile durează o săptămână

Primarul Gheorghe Dobre e familiarizat cu acest aspect. „E normal ca lumea să cumpere pe datorie, căci nu se ajunge cu banii. De regulă, cei care cumpără pe caiet sunt oameni serioşi, adică au venituri sigure. Mai mult, vă spun eu, sunt pensionarii”. Astfel, aceştia, cum vin pensiile, nici nu ajung cu banii acasă câtă vreme primul drum pe care-l fac e la magazinul din sat, să se achite de datorii. „Pensiile durează maxim o săptămână, apoi sistemul reintră în normal”. Atât, iată, durează pensiile, după care oamenii vin şi cumpără, pe caiet, tacâmuri de pui, ceapă şi cartofi, roşii şi pâine. Vânzătoarea Georgiana ne spune că nici datoriile pe caiet nu se mai fac cum se făceau odată: „Înainte, lumea venea şi cumpăra, pe datorie, cartofi cu sacii, câte 5 kile, câte 10 kile. Acuma sunt foarte atenţi: trei cartofi, un ardei gras, doi morcovi, două cepe, un tacâm de pui şi gata ciorba”. Însă şi-aici sunt „ţepari”, în sensul că Doina a lui Ciolea, deşi a luat marfă de peste 3 milioane, n-a mai dat pe la magazin cu lunile. „E una, la confecţia, iar el e poştaş şi au datorii de peste două milioane. Nu mai dau pe la magazin, s-au dus la altul”.

O modalitate obişnuită de trai

În vremea asta, în România, deşi e criză economică prelungită, sunt unii oameni care prosperă în draci. Nu sunt patronii magazinelor săteşti, dar nici cei care, din cauza veniturilor extrem de mici, sunt obligaţi să-şi ducă zilele, de la o lună la alta, „pe caiet”. Vânzarea pe datorie e o modalitate obişnuită de trai, nu numai în mediul rural, în ciuda faptului că legislaţia românească e aspră cu o astfel de modalitate de a face comerţ.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp