A încremenit această clipă, în vreme ce lumea s-a mutat pe un nor galben şi semănând cu un uger greu de promisiuni. Scârţâie uşa veche precum piciorul metalic al ologului, de la parter, neuns şi uzat de folosinţă îndelungată. Stau şi mă legăn de uşă, când încă mai cred că îţi bat în geam cu un stol de vrăbii zgribulite, molcom şi diafan te chem, când ramurile nu mai au decât nervi dilataţi, fremătând de aşteptare şi teamă.
La noi în bloc, vecinele lucrează la Confecţia. Toate femeile lucrează acolo, la fabrică, aşa spun ele. Şi fetele vecinelor tot acolo vor lucra. Vor merge, la muncă, în ture şi vor avea bărbaţi care vor lucra pe şantier şi care, după serviciu, vor merge la cârciumă. Nu ştiu de ce, dar ele nu cred aşa ceva, spun că vor fi doctoriţe sau artiste de cinema. Şi tata lucrează pe şantier. Picioarele lui miros a transpiraţie şi a cizme de cauciuc. El spune că d-aia se cacă în ea de viaţă. Obielele miros urât, dar mamei nu-i este scârbă să le spele. În schimb, eu, când o să mă fac mare, o să mă fac şef, aşa îmi spun toţi, că să învăţ mult şi bine, dar bine, după care o să fac tot ce vreau. Serviciul este foarte important pentru un om. De la serviciu, iei bani cu care poţi cumpăra orice, adică ţigări, pâine şi vin. Îţi desenez, pe-un petic de geam, acel ochi cu care te împresor. Mama nu are serviciu, stă acasă şi are grijă de copii, adică de mine şi de mucosul ăla mic care orăcăie toată ziua şi care e fratele meu. Mamei i-a fost frică să se ducă la baba de la blocul vecin, care dă copiii afară cu andreaua sau cu fusul. E o babă urâtă, la care ne strâmbăm cu toţii. Noi credem că face vrăji şi că îi mănâncă pe copii, îi fierbe, după care îi pune, bucăţele, în ciorbă şi-n tocană. Pe lume, însă, cel mai bine este să fii şef. Şefii sunt cei care spun celorlalţi ce să facă. O să mă ascund în această scorbură care e pumnul tău mic şi închis cu lacăte fermecate. La noi în casă, şef este tata, dar numai sâmbătă seara, când e afumat rău. Avem şi şef de scară, care ne ia la goană, când ţipăm. Avem şi şef de bloc. Ăsta e cel mai rău, căci vine, în fiecare lună, şi cere bani. De chirie, de apă, de gunoi. Cere bani şi pentru femeia de serviciu, dar şi pentru asociaţie, adică pentru el. Banii sunt extrem de importanţi. Cei care au foarte mulţi, îşi iau maşină mică. La noi în cartier, nimeni nu are aşa ceva. Doar şeful de la alimentara are. Şi şeful de la bodegă. Dar ei nu stau la noi în zonă. Pe şantier, tata face apartamente, ca să aibă oamenii unde să stea şi şefii de bloc de unde să încaseze chiriile. Oamenii care vor sta în blocurile construite de tata vor construi şi ei alte blocuri. O să fie o lume de blocuri şi de şefi de bloc. Blocurile se construiesc din nişte plăci mari cât un perete, care se fac la fabrica de plăci. În schimb, nu ştiu unde se fac şefii de scară sau de bloc. Am auzit că la partid, iar partidul ăsta e cel mai mare şef, cel care comandă ca bărbaţii să se ducă pe şantiere şi femeile să se ducă la fabrică, să facă rochii, fulare şi sacouri. De aceea e mai importantă munca bărbatului decât a femeii, căci bărbaţii fac case în care vor locui alte familii, în vreme ce femeile fac rochii pe care nu le va îmbrăca vreodată vreo femeie de la noi din cartier. O să mă preumblu pe vechile cărări pe unde-ţi legănai surârsul. Să mă învăluie cel care eram pe când n-am fost şi cel ce sunt pe când nerod tot încerc să-ţi trezesc remuşcările care stau dosite, în afumătoarea veche, agăţate de funii pline de saţietate şi de plictis. Când o să mă fac şef, o să dau ordin ca toţi copiii să poată mânca îngheţată pe gratis. Mama peticeşte o bluză veche, bolborosind în batista unde-şi ascunde suspinele, ca pe nişte bănuţi de argint. Pe focul mic, o mână de mălai, în apa puţină, o îngână neîndemânatic. Lumea întreagă e un orfelinat unde fiecare în parte se simte orfan şi moare de singurătate.
Send an email
