Arhiva

Un primar din Călăraşi, acuzat că a băgat mâna în bani europeni


Procurorii DNA susţin că Alecsandru Boboc, primarul din Grădiştea, Călăraşi, a încasat ilegal subvenţii agricole pentru islazul comunei pe care o păstoreşte. Pentru cei 250.000 de lei care i se impută, edilului i s-a instituit sechestru pe bunuri. Primarul Boboc spune că este obişnuit cu postura de inculpat.

Procurorii DNA susţin că în urmă cu cinci ani, primarul Boboc împreună cu un consilier local, în calitate de reprezentanţi ai unei asociaţii, au prezentat date false în urma cărora Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură le-a virat subvenţia cu pricina.


„Mă simt foarte bine în calitatea de inculpat. Care-i problema? În 1990 am mai fost încadrat de la 15 la 20 de ani de închisoare într-o faptă. Şi s-a dat achitare, cum o să fie şi-n asta. DNA-ul şi-a făcut datoria şi cu asta, basta”, a spus primarul Alecsandru Boboc.

Consilierii locali, care au reclamat neregulile, spun că din războiul lor cu primarul au pierdut, de fapt, ţăranii. „Justiţia să-şi facă datoria. Din păcate, această luptă a noastră împotriva neregulilor făcute în primăria Grădiştea de către capii primăriei au stagnat, într-un fel, unele lucrări bune pentru comunitate, şi au împărţit comunitatea în două”, a spus viceprimarul din Grădiştea, Constantin Corbu.

Dosarul în care primarul este acuzat de fapte de corupţie se află pe rolul Judecătoriei sectorului 2. Dacă va fi găsit vinovat, Alexandru Boboc riscă între 3 şi 15 ani de închisoare.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Prezentare generală a confidențialității

Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie și al Politicii de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker