Viorel Matei, de 32 de ani, cetăţeanul de etnie rromă care a accidentat mortal, pe trecerea de pietoni, o fetiţă de numai 4 ani, a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, au decis magistraţii Judecătoriei Călăraşi, în cursul zilei de 25 august 2010.

Moartă pe loc
Viorel Matei, în jurul orei 21, în data de 23 august, conducea autoutilitara marca Hyundai, pe sensul de mers dinspre Combinatul Siderurgic spre zona „Orizont”. La Intersecţia din zona Şcolii generale nr. 8, din cauza vitezei excesive, a intrat în două persoane care se angajaseră în tercerea străzii, prin loc prevăzut cu marcaj. Acesta a accidentat-o grav pe Elena Pilaf , de 32 de ani, din Călăraşi, iar pe micuţa Nicola Andreea Pilaf a prins-o sub roată, accidentând-o mortal.
Permisul este eliberat legal?
Viorel Matei a fugit de la locul accidentului, părăsind autoutilitara pe care o conducea. Acesta posedă permis de conducere categoria B, din anul 2008, eliberat de autorităţile italiene. De altfel, redacţia noastră a făcut deja demersurile necesare astfel încât organele legale competente să stabilească în mod clar dacă permisul de conducere emis pe numele lui Viorel Matei este unul eliberat în mod legal.
Riscă 15 ani de puşcărie
Viorel Matei este acuzat de ucidere din culpă, de vătămare corporală gravă din culpă şi de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor legale. Acesta riscă până la 15 ani de puşcărie. E posibil, însă, cunoscând cazul preotului Dumitru Nicolae Bogdan şi aplicându-se aceeaşi procedură legală, ca Viorel Matei să fie eliberat din starea de arestat preventiv câtă vreme, la momentul în care i se suspendă carnetul de conducere, să nu mai fie considerat un pericol public. Ca urmare, aşteptăm ca justiţia locală să-l elibereze şi pe acesta, după aceleaşi criterii ca şi-n cazul preotului-ucigaş.