Oana Mizil e, fără discuţie, lipsită de decenţă.N-ar fi o problemă faptul că mestecă vorbe şi că minte, asta e o boală, orice medic psihiatru poate confirma acest fapt. I-a minţit pe cei din Zăbrăuţi, i-a minţit şi pe foştii salariaţi de la revista „Monden” cum că le plăteşte lefurile restante, iar, în ciuda evidenţelor, o face pe mironosiţa când se suie pe mese, la chefuri, precum cadânele-n călduri, apoi se arată morcovită când acest fapt este făcut public.
E adevărat, de-a lungul timpului, am încercat să evităm venirea unor venetici în fruntea Organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat, pe simplul considerent că această structură are suficienţi membri locali, corecţi şi inteligenţi, care ar fi putut ocupa această funcţie. În fapt, dacă analizaţi atent evoluţia presei călărăşene, veţi vedea că „gazetarii” locali au mâncat, întotdeauna, atât rahat, cât şi lovele, din buzunarele unor neisprăviţi politici, promovându-i în mod deşănţat. Un astfel de caz, spre exemplu, este cel legat de mediatizarea excesivă a unui fost uşier de hotel, Iosif Armaş, într-o perioadă de tristă amintire, când noi semnalam abuzurile grupurilor mafiote din PSD, iar un porc din presă cerea să fim anchetaţi de… SRI. Iosif Armaş a fost adus să decarteze, la greu, „în teritoriu”, însă ajunsese, dacă vă mai aduceţi aminte, să acorde „bursele Armaş de furat”, printr-o foaie locală care stârneşte şi acum compasiunea. În schimb, mucles pe linie despre prăduirea fostelor IAS-uri, a fabricii de zahăr, a bălţilor. De altfel, d-aia a câştigat, la acel moment, Nicolae Dragu alegerile. Pentru că lumea se săturase de făţărnicie, de minciună, de fariseism, dar şi de limbricii din presa locală care emiteau astfel de texte. Desigur, acelaşi lucru se întâmplă, acum, prin promovarea, pe bani, a unuia ca Eugen Nicolăescu, care a emis deja a VI-a scrisoare, fiind mai prolific decât Mihai Eminescu. Nici măcar nu ne mai uităm la cum înţelege această Oana să facă politică şi cum îl pune pe acelaşi individ, care-l promova pe Armaş, să scrie că unul precum Ionel Dumitru ar fi trecut la Partidul Poporului, asta fiindcă acesta nici măcar nu s-a coborât la mintea ei, să-i semneze şi să-i ştampileze o înţelegere între Vanghelie şi Vadim. Oanei Mizil n-am avut cum să-i explicăm aceste lucruri; de fapt, din câte observăm, credem că nici măcar n-are minte să le priceapă. De-a lungul timpului, de altfel, noi ne-am arătat reconcilianţi faţă de ea, ba chiar ajunsesem la un punct de vedere comun, în urma unei discuţii telefonice. Dacă ar fi fost cât de cât inteligentă, ne-ar fi pus covor roşu la intrarea în PSD, câtă vreme noi reprezentăm singura publicaţie care, cel puţin în acest an, a emis anchete şi analize conform cărora, la nivel judeţean, în partidul de guvernământ s-a declanşat operaţiunea de acaparare a banului public, prin orice mijloace. Iar materialele noastre au fost emise pe bază de probe, de dovezi. Am fi vrut să adăugăm şi termenul de „irefutabile”, dar ne e teamă că Oana Mizil nu cunoaşte sensul acestui cuvânt şi e posibil să înţeleagă altceva. Din cauza noastră, un director PDL face compuneri olografe pe la procurori, asta e posibil să facă şi prefectul, iar faptul că se mai pregătesc încă 5 directori pedelişti să facă acelaşi lucru ar fi trebuit să-i dea de gândit liderei PSD. În schimb, Oana Mizil nu-şi dezminte… naivitatea şi, în loc să ne aştepte cu suc, în „somptuosul” ei „birou” de la găzărie, ne confundă cu aurolacii de presă, crezând că putem emite texte stupide despre cât este ea de inteligentă, de frumoasă şi devreme-acasă. Ca şi când am fi băut apă după Virgil Diaconu, să emitem stupizenii conform cărora-şi va petrece el, ziua de 1 Decembrie, la bec, să se bronzeze precum electoratul mâncător de macrou concelat din Vasiliaţi. Oana Mizil, acum, simţindu-se ofensată că electoratul său din Zăbrăuţi n-a uitat-o şi-ncă o aşteaptă cu vidanja, să scoată „infecţia, noroiul şi rahatul”, ne amestecă pe noi într-o dispută pe care ea o are, prin colegiile 4 şi 5, cu deputatul Stelian Fuia. N-are curajul să facă o asemenea supoziţie, dar lasă să se priceapă cum că ar fi existat o înţelegere între noi şi deputatul PDL, asta în condiţiile în care tot noi semnalasem, cu nici două săptămâni în urmă, că un fin al deputatului de Fundulea bătuse un gazetar de la „România Liberă”. Adică vrea să minimalizeze faptul că ea este o individă lipsită de bun-simţ, câtă vreme electoratul ei din Zăbrăuţi încă o aşteaptă să-şi ţină promisiunile din campania electorală din 2008. Cum ar veni, ca pesediştii călărăşeni să se comporte precum antropoidele şi s-o asculte pe ea, căci reportajul nostru din Ferentari a fost doar o comandă politică, în urma unei dispute pe care ar avea-o ea cu Stelian Fuia în particular şi cu PDL, în general. Desigur, Oana Mizil ne confundă cu cârnăţarii de presă care o caută prin poşetă, crezând că şi noi avem astfel de apucături, de a emite texte stupide despre cum mănâncă acelaşi Virgil Diaconu limbă de vacă cu măsline sau chiar ea exact rahat cu apă rece. Ca să priceapă şi această fătucă, îi spunem clar, că poate n-a fost informată: noi suntem plătiţi nu pentru ceea ce scriem, ci pentru ceea ce NU scriem. Oana Mizil, pe blogul personal, ne şi atrage atenţia că niciodată în viaţa ei nu ne va acorda nouă un interviu. „…ii comunic şi celui de la Gazeta Linia Fierbinte că niciodată în viaţa lui nu va avea un interviu cu mine, indiferent daca îşi trimite fiul, mama sau tatăl să mă convingă…” Desigur, dacă ne-am pune la mintea ei, i-am spune că este infectă, câtă vreme, în numai câteva cuvinte tembele, aduce în discuţie nişte oameni simpli şi de multă vreme decedaţi. În plus, nu stăm să-i explicăm ei de ce un puşti are deprinderi gazetăreşti. Însă adăugăm faptul că oricât este ea de Oana Mizil, dacă mai foloseşte în vreun context de acest gen, o astfel de frază, e posibil să aibă surpize extrem de neplăcute. Ca să înţeleagă despre ce este vorba, îi comunicăm că, dacă se confirma că unul precum secretarul-executiv al PSD ar fi pus doar un deget pe puştiul respectiv, la ora asta ar fi fost hrănit artificial. Oana Mizil, în continuare, scrie pe blogul ei că noi scriem despre ea „…în fiţuica lui murdărică de luni de zile fără ca eu să-i fi adresat vreun cuvant. O poate face şi de acum înainte”. Oana Mizil chiar vrea să ne convingă că nu avem cu cine sta de vorbă, câtă vreme nu pricepe că pentru ea ar fi fost o onoare să fie intervievată de noi, nu de alta, dar i-ar fi crescut şi I.Q.-ul, nu numai părul sau sânii, cum nu pricepe nici faptul că puţin ne pasă dacă se lasă intervievată, mozolită, îmbrăţişată sau dusă la Podul 4, la un suculeţ, de noi. Acuma poate să ne şi roage, că n-o s-o mai facem. S-a dus gingăşia, căci orice cititor poate pricepe că între noi şi Oana Mizil e o nepotrivire de caracter evidentă, fapt pentru care ne vom adresa şi instanţei civile să constate acest fapt. Îşi poate păstra statutul, doctrina, că noi luăm casa şi maşina. În schimb, nu ne deranjează că ne numeşte publicaţia drept o „fiţuică murdărică”, atâta timp cât nici ea nu miroase, în dos, a trei trandafiri. Oana nu pricepe, iată, că, dacă ne punem la mintea ei, ajunge personaj de literatură de sertar.
Send an email
