Potrivit mai multor agenţii centrale de presă, cotidianul gratuit „Adevărul de seară” se va închide, începând cu data de 1 iunie. Ca urmare, se va închide şi redacţia locală a „Adevărului de seară” din Călăraşi.
Colectivele de redacţie ale acestuia vor fi asimilate structurii centrale a publicaţiei „Adevărul”, urmând ca în cadrul acestuia să se tipărească circa 10 ediţii regionale, sub forma unui caiet. Până la această dată, nu se anunţă restructurări în cadrul redacţiilor locale.
Enorme greutăţi financiare
Restructurarea cotidianului gratuit „Adevărul de seară” vine pe fondul unei crize prelungite care afectează ediţiile de print, de mai multă vreme. De altfel, trustul de presă „Adevărul de seară” întâmpină enorme greutăţi financiare, câtă vreme nu-şi poate acoperi costurile de producţie şi pe cele salariale, din publicitate. Până la această oră, conform unor surse, Dinu Patriciu, proprietarul grupului de presă „Adevărul Holding”, a cheltuit, numai numai în luna martie 2011, circa 30 de milioane de euro. „Adevărul Holding” înregistrează debite uriaşe către reţelele de distribuitori, agenţii de publicitate, către diverse canale de televiziune, dar şi unor firme de leasing.
Stil agresiv de presă
La Călăraşi, cotidianul „Adevărul de seară” a încercat să se impună pe piaţa locală practicând un stil agresiv de presă, prin copierea de idei, teme sau articole emise de către celelalte componente ale mass-mediei. Ca urmare, nu de puţine ori, angajatele acestui trust de presă au intrat în conflict cu celelalte redacţii locale. După data de 1 iunie, însă, doar în ziua de vineri, la Călăraşi va apărea o ediţie a „Adevărului de seară”, ediţie ale căror costuri urmează să fie acoperite prin atragerea de publicitate. Ca urmare, angajatele de-aici vor fi nevoite să suporte, prin eforturi de atragere a materialelor publicitare, costul de tipărire şi de difuzare. E destul de probabil ca ediţia de vineri a „Adevărului de seară Călăraşi” să nu mai fie distribuită gratuit.
A fost doar o strategie de marketing
Peter Imre, directorul Grupului de presă Adevărul, confirma, de altfel, că ediţiile locale ale „Adevărului de seară” ar urma să fie comercializate pe bani, câtă vreme este absolut normal ca informaţia să fie vândută pe bani. „Adevărul de seară” a făcut parte doar dintr-o strategie de marketing, a spus acesta. S-a ajuns la concluzia că „orice produs pe care îl vinzi gratis, nu are valoare”. Şi redactorul-şef al „Adevărului de seară”, Sabin Orcan, confirmă că această publicaţie va continua să existe, „dar sub o altă formă”. Tot din data de 1 iunie, publicaţia noastră va amite, către Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă, adrese prin care declară că are vacante două posturi de ziariste, de preferinţă venite din sistemul editorial al publicaţiei „Adevărul de seară Călăraşi”.