Arhiva

Roberto Baggio a fost la "premiante": La "Ferma lui Pele", se practica prostituția

Print Friendly, PDF & Email

Conform surselor noastre, de serviciile “premiantelor” conduse de numitele Marta (fostă Lungu) Andreea-Elena și Lungu Maria-Magdalena, în cadrul complexului “Crsitosport” Călărași, a beneficiat și celebrul fotbalist italian Roberto Baggio. Sursele noastre ne confirmă că acesta a venit, în repetate rânduri, la Călărași, pentru a participa la partide de vânătoare.

Curvăsărie la Cristosport

La data de 18 iulie 2012, procurorii din cadrul structurii centrale a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul I.G.P.R. – D.C.C.O., au procedat la destructurarea unui grup infracțional organizat, cu preocupări pe linia proxenetismului și a prostituției, în vederea obținerii de beneficii materiale injuste nesemnificative. În mod concret, s-a reținut că, începând cu anul 2010, numitele Marta Andreea-Elena, de 28 de ani, și Lungu Maria-Magdalena, de 38 de ani, au coordonat această grupare, procedând la racolarea persoanelor cu o situație materială foarte bună, cărora le-au facilitat întâlniri cu diferite tinere în vederea practicării prostituției, în schimbul unor importante sume de bani. La Călărași, gruparea infracțională desfășura astfel de activități la locația denumită “Ferma lui Pele”, aparținând firmei SC Cristosport SRL Călărași. Legătura dintre proxenete și locația călărășeană se realiza cu ajutorul unui taximetrist localnic, Vasile Panait, cunoscut sub apelativul de Vali. Societatea comercială Cristosport SRL este înființată în anul 1999, este înregistrată ca plătitoare de TVA – operator intracomunitar, figurând cu sediul social în Călărași, strada 13 Decembrie, nr. 34. Are ca obiect de activitate declarat domeniul 55 – hoteluri și alte facilități de cazare. Ca administrator și unic asociat figurează numitul Peanci Hristu, denumit și Pele. În anul 2011, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 3.171.694 lei, cu un profit de 221.689 lei, la un număr de 23 de angajați. Peanci Hristu mai deține, pe raza județului, firmele “La Intim” SRL, împreună cu Peanci Ioana, aceasta având sediul social pe strada Ion Heliade Rădulescu, nr. 35, și “Complex Intim” SRL, unde asociați figurează Peanci Ioana și Savu Gina.

Pele spune că “premiantele” erau dansatoare

Călărășeanul care făcea legătura dointre rețeaua de prostituție condusă de Marta Andreea-Elena, numitul Vasile Panait, este și el arestat. Panait Vasile, cunoscut drept taximetristul Vali, în vârstă de 43 de ani, figura la adresa din strada Zăvoiului, bloc 20, scara A, etaj 1, apartament 3. La această dată, blocul este înregistrat ca E 16. Locuința a fost vândută, redacția noastră neputând intra în posesia unei adrese exacte a acestuia. Ni se spune că s-a mutat pe strada Zefirului. Soția acestuia, Valentina, nu a vrut să facă declarații prea ample. Consideră că tot ceea ce i se impută soțului său este o minciună, câtă vreme nimeni din familia ei nu s-a ocupat cu așa ceva și nici nu a mai avut de-a face cu rigorile legii. Panait Vasile mai are un frate, care lucrează, ca inginer, în cadrul Saint-Gobain Călărași. În schimb, Peanci Hristu spune că a văzut că, în cadrul locației deținute de el, care e cunoscută drept “Ferma lui Pele”, veneau foarte multe femei, aduse de acest taximetrist. Explicația acestuia e una halucinantă: “Mi s-a spus că sunt dansatoare”. Vasile Panait, conform acestuia, era cel care le transporta pe “premiante” de la București la Călărași, la cererea diverșilor clienți. Rămâne de văzut care era modalitatea prin care taximetristul lua legătura cu clienții locației, câtă vreme e greu de crezut că acesta putea avea un contact direct cu, spre exemplu, fotbalistul Roberto Baggio.

7 iulie 2011: sindrofie cu ștabi

“Ferma lui Pele”, în data de 7 iulie 2011, a fost în centrul atenției presei locale când, aici, fostul comandant al Inspectoratului Județean de Poliție, numitul Vasile Mărgineanu, și-a serbat ziua de naștere. În acea zi, zeci de mașini de serviciu sau proprietate personală s-au aflat la această locație. Printre alte autoturisme, a fost identificat și cel al numitului Marian Bordeaș, fost șef al Serviciului de Investigarea Fraudelor. Emil Mușat, la acea dată prefect al județului, declara că se va duce și el la sindrofia organizată de fostul șef al polițiștilor călărășeni. Notam atunci că, deși i-am solicitat un răspuns clar, fostul prefect n-a știut să ne spună dacă într-un astfel de local exclusivist, cum este locația denumită “Ferma lui Pele”, se practică prostituția și dacă patronii acestuia sunt protejați de structurile polițienești. Între timp, cei doi capi ai polițiștilor nu mai ocupă astfel de poziții, Vasile Mărgineanu fiind demis în urma unor ample anchete de presă dezvoltate de redacția noastră, în vreme ce Martian Bordeaș, și el “client fidel” al publicației noastre, a preferat să se pensioneze. La data de 7 iulie 2011, reporterii publicației noastre au fost întâmpinați chiar de patronul locației, Peanci Hristu, care, extrem de surescitat, a afirmat că înăuntru sunt mai mulți invitați ai comandantului Vasile Mărgineanu, care-și serbează ziua de naștere. Redacția noastră a apelat la ajutorul organelor de ordine, sesizând că, la locația respectivă, se află uin grup de bețivani, cu autoturisme, care urmează să se deplaseze cu acestea. Conform datelor noastre de-atunci, invitații numitului Vasile Mărgineanu erau serviți la mese de două tinere, de 16 ani, ambele fără sutien. Aflat la fața locului, comandantul Poliției municipale, Vasile Luchian, a infirmat această supoziție. “Dacă oamenii din subordinea mea m-au mințit, atunci asta vă spun și dumneavoastră”. Ulterior, după cum se poate vedea, structura centrală a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a confirmat suspiciunea noastră, suspiciune conform căreia “Ferma lui Pele” era o locație în care se practica prostituția. E de-a dreptul ciudat faptul că polițiștii locali n-au știut acest fapt, de notorietate în oraș, iar acțiunile acestora de combatere a prostituției se limitau doar la o amenda pe numita Vulpe Marcela, o boarfă din Roseți, care-și câștigă pâinea din parcticarea acestei ocupații, pe strada Sloboziei, în dreptul stației meteo.

D.I.I.C.O.T.-ul local doarme și scrie pe bloguri

În data de 5 decembrie 2011, alți doi polițiști, veniți, “în control”, la Călărași, numiții D. Perișoară și Răzvan Morariu, au fost cazați, din datele noastre, tot la “Ferma lui Pele”, locație care se dovedește, iată, un loc unde se practica prostituția. Se poate pune întrebarea dacă cei doi n-au beneficiat și ei de “serviciile” “premiantelor”. Cei doi, ofițeri în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au fost cazați la această locație. Ulterior, au fost surprinși, la o altă locație, denumită “Cârciuma lui Itu”, chiar în compania acelora care urmau să facă obiectul controlului: Vasile Mărgineanu și Marian Bordeaș. A fost un moment penibil, redacția noastră apelând la servicul unic de urgență 112. Mai trebuie precizat că, în baza unor alte afirmații, locația denumită “Ferma lui Pele” nu beneficiază de canalizare, serviciile în acest sens fiind asigurate cu ajutorul firmei “Urban” SA, prin vidanjare. Se fac afirmații că salariații de la această unitate remarcă faptul că, de regulă, la “Ferma lui Pele” se cazează extrem de mulți oameni care suferă de diabet, câtă vreme fosa septică abundă în seringi de unică folosință. Numai ofițerii și procurorii locali din cadrul DIICOT fie emit texte imbecile, pe blogurti personale, fie derulează acțiuni de intimidare de-a dreptul scelerate, acțiuni în care au fost vizați reporterii care au făcut astfel de dezvăluiri.

Arată mai mult

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker
WhatsApp WhatsApp