Roşcovele au gust bun. Seamănă cu marmelada. Suntem adunaţi toţi, şi de la scara vecină, şi de la blocul celălalt, şi batem roşcovii cu pietre şi cu jordii. Roşcovii ne privesc superiori şi ne răspund prin croncăniturile ciorilor, dintre ramuri. Numai cei mai curajoşi se urcă în ei. Roşcovii sunt nişte copaci care au ţepi mari. Dacă nu eşti atent, te poţi răni.
Toţi copiii avem înţepături, zgârâieturi şi vânătăi pe mâini, pe picioare. Ne umplem tricourile cu roşcove, lunguieţe, maronii, crocante, precum coaja de pâine abia scoasă din cuptor. Şi fetele, dar şi băieţii mănâncă roşcove. Când muşti din coajă, aceasta crapă, iar sub ea se află o pastă cleioasă, dulce, pe care o sugem pofticioşi şi cu care ne umflăm burţile. Am mâncat bine în această dimineaţă, am molfăit un codru de pâine, o jumătate de corăbioară şi-o mână de roşcove. Dimineaţa se aseamănă cu toate celelalte, e roşie, are aripi înalte şi e învăluită în ceaţă. Mergem pe sub ferestre şi strigăm din toate puterile: „Hai la roşcove! Hai la roşcove!” Nu cumpără nimeni, niciodată. Doar tanti de la doi, cu un ochi vânăt, ciufulită şi-ntr-un capot ponosit, ne cere câte una. „De poftă, băieţi”. Toţi ştim că e chinuită, cum zice şi mama, şi nevasta moldoveanului, dar şi celelalte vecine, aşa că-i cerem să zică bogdaproste, aşa cum fac toţi vecinii. Are o fată, de scutece, deci a stat cu picioarele desfăcute, iar bărbatul ei, de care noi fugim, vine acasă numai seara şi se ţine strâns de scară. Se mai ajută şi de pereţi. E tânăr, aşa spune tata, e păcat de el, că e stricat de mic, iar vecina de la doi spune tuturor celor care vor s-o asculte că a fost furată de-acasă şi măritată cu forţa. Ăsta nu-i lasă bani nici de pâine. După care o bate fiindcă nu găseşte, seara, nimic de mâncare. Are unghiile mari, ca de vrăjitoare, iar mâna subţire înhaţă fructele cu pastă dulce şi cleioasă. Vecina de la doi are privirea tulbure. Noi credem că-i nebună, că leagănă, fără să bage de seamă, ghemotocul de carne la sân, aşa că ne ducem să vânăm guguştiuci, îi spunem că-i aducem guguştiuci, că roşcovele nu ţin de foame, să n-o mai bată ăla diseară şi să aibă ce să-i facă de mâncare. Guguştiucii sunt mai buni decât porumbeii, au carnea roşie şi miros a vânt. Sunt greu de ochit, stau mai mult pe stâlpi, pe firele de curent şi totdeauna câte doi. Îmi umplu buzunarele cu pietre rotunde, grele, precum bilele de rulment. Suntem o întreagă ceată iar, în dimineaţa asta, guguştiucii s-au ascuns din nou. Guguştiucii stau mai mult la linie, pe unde trec trenurile cu grâu, aşa că plecăm, în larmă, acolo. Din curţi, însă, ne fac cu ochiul câţiva meri încărcaţi, aşa că ne căţărăm pe gardurile scunde şi de crengi şi înhăţăm ce putem, până când iese o femeie, dintr-un şopron, suflecată, şi ne pune pe goană. Azi nu mâncăm mere. Merele nu sunt mai bune decât bananele, dar bananele nu cresc în pomi, ci la alimentara, însă nu se mai găsesc, fiindcă fabrica a fost închisă de capitalişti. Tata e cel care îi ştie cel mai bine pe capitalişti, spune că a fost vecin cu ei, când era mic. Mai spune şi că-i fute în gură, şi pe ei, dar şi pe americani. Nu ştiu ce are tata cu americanii, dar mereu îi înjură. Americanii trăiesc în America, dacă nu ştiţi. Banii lor se numesc dolari şi au bomba atomică. Şi vorbesc parcă scuipă. Mie îmi plac filmele cu americani, mai ales alea poliţiste, căci hoţii sunt mereu arestaţi. În filmele americane, oamenii se pupă pe gură, exact cum vreau să fac eu cu Irina, fata aia mai mare, care încă se joacă cu păpuşile. De pe sub plopi, pufăind, vine marfarul de 10:00. Locomotiva ţipă subţire şi caraghios, ca o femeie bătută.
Send an email
